Odată, o stridie stătea pe fundul unui golf. Stridiile sunt foarte aspre la exterior şi nu foarte colorate. Cochilia unei stridii este adeseori fărâmată în bucăţi mici şi folosită la drumuri. Oameni şi vehicule merg pe drumuri făcute din stridii. Această stridie nu era diferită. „Sunt făcută pentru ca oamenii să meargă pe mine pentru că sunt doar o scoică scârboasă şi urâtă", îşi spunea stridia zi după zi. „Am fost creată pentru ca oamenii să meargă pe mine." Stridia auzise că oamenii uneori se otrăveau din cauză că mâncau stridii. Aşa că şi-a spus „Nu sunt bună de nimic; le fac rău oamenilor." Deseori, când stridiile sunt servite în restaurante, oamenii spun „Iac! Stridiile sunt vâscoase, sunt scârboase. De ce ar mânca cineva un lucru atât de repulsiv?" Aşa că stridia îşi spunea „Au dreptate, sunt vâscoasă, oamenii mă urăsc şi nu sunt bună de nimic." Nu era surpinzător că stridia era mereu tristă. „De ce nu am şi eu ceva diferit? De ce nu am un diamant sau un rubin? De ce nu am putut fi o stea de mare sau să am o cochilie din care să se facă cercei? De ce, de ce, de ce?" întreba stridia, în timp ce se gândea la ceea ce nu era. Îşi spunea într-una că este urâtă şi slinoasă şi le face rău oamenilor. Într-o zi un pescar a aruncat o plasă în golf şi a prins stridia. Stridia era şi mai supărată şi plângea „De asta îmi era frică. Acum m-a prins şi toată lumea o să descopere cât de urâtă şi de repulsivă sunt într-adevăr." Pescarul vedea altfel lucrurile decât stridia. Când a găsit-o în plasă, a desfăcut-o cu un cuţit. A scos afară o perlă albă rafinată. Această descoperire a mirat-o pe stridie. Nu-i dăduse atenţie perlei care creştea înăuntrul ei. „Nu este uimitor că ai ceva atât de preţios înăuntrul tău şi nici măcar nu realizezi? Cum este posibil?" se întreba ea. „Cum pot să am o perlă atât de frumoasă când eu sunt atât de urâtă?". Pentru că perscarul îşi petrecuse viaţa pe mare, a simţit că stridia nu înţelegea cum se formează o perlă şi a început să vorbească cu ea. „Demult, atunci când erai foarte mică, au fost lucruri în viaţa ta foarte iritante, înfricoşătoare, triste şi dureroase. Ca să treci peste ele, ai construit un înveliş în jurul sentimentelor tale. Ţi-ai înfăşurat şi tot înfăşurat toată durerea şi tristeţea ca să te protejezi. Acest lucru a fost foarte folositor atunci când erai tânără şi durerea era foarte reală. Ceea ce nu realizai şi poţi vedea acum, este că ai transformat acea durere îngrozitoare într-o perlă valoroasă. Ai găsit o modalitate să iei durerea şi tristeţea, să o cristalizezi şi să o transformi în ceva extraordinar. Această perlă se afla înăuntru, aşteptând să fie descoperită." „Wow!" a strigat stridia, „este foarte surprinzător". Apoi pescarul a rupt cochilia de la exterior pentru că stridia nu mai avea nevoie de ea. A îndepărtat partea scârboasă şi slinoasă pentru că nu mai avea nevoie nici de ea. A şlefuit perla ca să strălucească de frumuseţe. Pescarul i-a dat perla fiicei sale. A purtat-o cu drag pe un colier de aur, ca pe un premiu. „Nu-i aşa că e remarcabil?" îşi spunea perla. „Nu am realizat niciodată că sunt specială. Nu eram conştientă că înăuntrul meu era o perlă care aştepta să strălucească precum o bijuterie." În timp ce perla se gândea la viaţă, a realizat că cele mai de preţ bijuterii sunt adesea ascunse şi aşteaptă să fie descoperite şi şlefuite.