Omul cel fără de  noroc

" Era odată un om cu adevărat nefericit. Totul îi mergea rău. Nenorocul se înverşuna împotriva lui. Acoperişul colibei i se prăbuşea, grădina sa era o junglă, nu avea nici prieteni, nici nevastă. Până la urmă deveni mândru de nenorocirea lui. Spunea oricui voia să-l asculte: "Sunt omul cel mai nenorocos din lume!" Începu să se întrebe de ce Dumnezeu îl făcuse atât de nenorocos. Decise să-l găsească şi să-l întrebe. După ce merse un an şi o zi prin păduri, dădu peste un luminiş cu o peşteră. Intră în peşteră; şi când ochii i se obişnuiră cu întunericul, observă un lup, într-un colţ. Era într-o stare jalnică. Era atât de slab că i se puteau număra coastele şi blana îi era murdară şi ruptă. De mirare, dar putea vorbi. Lupul îl întrebă: "Cine eşti şi unde te duci?" Omul răspunse: "Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi îl caut pe Dumnezeu, pentru a-l întreba de ce sunt aşa de nenorocos." Lupul zise: "Când îl vei întâlni, poţi să-l întrebi de ce sunt aşa şi de ce sunt slab?" "Vino cu mine şi întreabă-l tu însuţi." răspunse omul. "Mă îndoiesc că aş fi capabil de asta." răspunse lupul. "Mă simt prea slăbit pentru a călători. Întreabă tu pentru mine." Omul fu de acord şi-şi reluă drumul.

Mai merse încă un an şi o zi, apoi se opri să se odihnească în pădure. O frunză îi căzu pe creştet şi el privi în sus. Văzu un arbore amărât, mic şi firav. Arborele zise: "Cine eşti tu şi unde te duci?" Omul răspunse: "Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi îl caut pe Dumnezeu, pentru a-l întreba de ce sunt aşa de nenorocos." Arborele zise: "Când îl vei întâlni, poţi să-l întrebi de ce sunt aşa şi de ce nu pot face să-mi crească ramuri puternice şi un trunchi gros?" "Vino cu mine şi întreabă-l tu însuţi." răspunse omul. Arborele spuse: "Pot vorbi, dar nu pot să mă mişc, vezi că sunt prins în rădăcini. Întreabă tu pentru mine." Omul fu de acord şi-şi reluă drumul. Încă un an şi încă o zi trecură. Ajnuse într-o vale minunată, înverzită şi acolo dădu peste o micuţă casă albă.

Cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată stătea sub un cireş, aproape de uşă. Ea îl întrebă: "Cine eşti şi unde te duci?" Omul răspunse: "Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi îl caut pe Dumnezeu, pentru a-l întreba de ce sunt aşa de nenorocos." Femeia îl invită înăuntru, îi pregăti o masă delicioasă, îi ascultă povestea şi îi zise: "Când îl vei vedea, poţi să-l întrebi de ce sunt singură?" El fu de acord. După un an şi o zi, ajuns la capătul lumii, îl găsi pe Dumnezeu. "Cine eşti şi unde te duci?", îl întrebă Dumnezeu. Omul răspunse: "Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi vin să te întreb de ce sunt aşa de nenorocos." Dumnezeu ascultă cu răbdare în timp ce omul depănă lunga poveste a tot ce nu mergea bine în viaţa sa. Când termină, Dumnezeu zise: "Nu eşti doar nenorocos, eşti şi prost." Nu era chiar răspunsul pe care omul îl aştepta, aşa că ceru explicaţii. "Te-am creat din ce-am putut mai bine. Ţi-am oferit posibilităţi şi oportunităţi infinite, te-am înconjurat de frumuseţe, de oameni pe care să-i cunoşti, de locuri pe care să le explorezi şi de descoperiri pe care să le faci. Trebuie să-ţi revii şi să încetezi de a mai spune că eşti omul cel mai nenorocos din lume. Du-te mai bine să-ţi cauţi norocul, acolo unde se află. Mişcă!" Omul, redus la tăcere de aceste cuvinte, se întoarse să plece, gânditor.

Dumnezeu îl rechemă. "Ai întrebări să-mi pui din partea altora, nu e aşa?" Omul puse întrebările şi Dumnezeu îi dădu răspunsurile, apoi îi spuse să plece. Omul ajunse la casa cu femeia frumoasă, din valea înverzită. Ea îl invită din nou, nerăbdătoare să afle răspunsurile. Omul îi spuse: "Dumnezeu mi-a zis că nu eram doar nenorocos, ci şi prost." Apoi îi spuse că Dumnezeu zisese că ea era singură pentru că trăia într-un loc izolat. El a zis: "Spune-i să deschidă ochii şi să ceară în căsătorie primul om care va trece şi ei vor trăi fericiţi toată viaţa." Ea răspunse: "Tu eşti primul om care a trecut. Vrei să mă iei în căsătorie?" Omul zise: "Nu. Trebuie să plec, pentru că Dumnezeu mi-a zis să merg să-mi caut norocul acolo unde se găseşte." Şi plecă. Când ajunse la arborele prăpădit, îi zise: "Dumnezeu mi-a dat răspunsul pentru tine. Tu nu poţi creşte sănătos, pentru că atunci când erai doar un pomişor, nişte tâlhari au îngropat o comoară aici, sub tine. Lada îţi blochează rădăcinile şi te împiedică să creşti. Dacă găseşti pe cineva care să sape şi să ridice comoara, atunci vei putea creşte normal. Dumnezeu mi-a spus totodată că nu sunt doar nenorocos, ci şi prost." Arborele răspunse: "Este o lopată, acolo, lângă arborele acela. E acolo de când îmi pot aminti. Ia-o şi scoate cufărul acela!" Omul răspunse: "Nu. Eu trebuie să plec, pentru că Dumnezeu mi-a zis să merg să-mi caut norocul acolo unde se găseşte." Şi plecă. În sfârşit, ajunse la grota cu lupul. "Ai întrebat?" zise lupul. "Da. Se pare că nu sunt doar nenorocos, ci în plus sunt şi prost." Lupul înălţă capul şi zise: "Şi pentru mine ce a zis?" Omul răspunse: "Singurul motiv pentru care eşti slab este că eşti înfometat. A zis că trebuie să mănânci primul om prost pe care-l vei întâlni." ...Şi aşa lupul îl mâncă. "