,,Nu mă lăsa să plâng, mamă. Plămânii mei nu vor deveni mai mari, nu vor deveni mai puternici, nu mă vor face mai înțelept. Nu mă lăsa să plâng, mamă. Nu asculta acele comentarii care-ți spun că sărutările tale mă vor răsfăța prea mult, pieptul tău mă va face dependent. Nu mă lăsa să plâng, mamă. Nu pot decât să am încredere în tine. Doar vocea ta o cunosc, mirosul tău, mă gândesc doar la tine, de când am ieșit din pântecele tău. Nu mă lăsa să plâng, mamă. Nu mă învăța să mă consolez singur, nu am nevoie. Știu că pot conta pe tine. Nu-i asculta. Nu-ți cer mângâiere noaptea pentru a deranja. Te caut pentru că am nevoie de tine, pentru că nu înțeleg această lume în care trăiesc... pentru că abia învăț să iubesc. Nu mă învăța de mic să plâng, să sufăr, să mă simt singur. O să învăț și asta, promit. Dar nu acum. Într-o zi voi suferi cu adevărat și strigătul meu nu va fi pentru ca tu să mă ții în brațe. Într-o zi, strigătul meu va fi de adult și nu mă vei mai putea mângâia. În acea zi vreau să-mi amintesc de zilele mele bune, zile în care părinții mei obișnuiau să mă sărute, să mă aline, să îmi fie aproape și asta era tot ce mă ajuta să mă opresc din plâns. Zilele acelea nu se mai întorc și dacă nu le-am avut niciodată nu voi avea ce să-mi amintesc. Așa că, te rog, nu mă lăsa să plâng, mamă. "