Nu lăsa lucrurile să se acutizeze în viața ta

"Nu lăsa ca lucrurile să se acutizeze în viața ta, nu lăsa ca situațiile să se agraveze și să ajungi la dramă, fii atent tot timpul la ceea ce simți și când simți că ceva nu merge bine, ia măsuri. Nu lăsa lucrurile să treneze, nu amâna, în ideea: "Lasă că situația nu-i chiar așa de gravă, o să mă descurc eu.", "Mai aștept puțin, poate lucrurile se rezolvă de la sine.", etc. Ascultă-ți inima, ascultă-ți corpul, fii atent la ce simți. Corpul tău simte totul și acumulează emoțiile de vibrație joasă; el îți va vorbi tot timpul, îți va da indicii când ceva nu e în regulă. Monitorizează-te tot timpul: "Chestia asta mă face să mă simt bine?". "Da." Fă mai mult/ des acel lucru. "Chestia asta mă face să mă simt rău?" "Da." Elimină acel lucru din viața ta. Este atât de simplu. "Persoana/ relația/ situația/ slujba asta aduce bucurie în viata mea?" "Persoana/ relația/ situația/ slujba asta mă sleiește energetic?" "Persoana asta mă face să simt că mi se strânge stomacul doar când îi văd numele, când sună telefonul?" Acestea sunt întrebări pe care să ți le pui periodic. Și apoi e necesar să faci alegerile adecvate fiecărui caz în parte. Ai puterea să faci asta. Nu mai căuta răspunsuri în exterior. Doar tu știi ce simți în legătură cu diverse lucruri din viața ta. Doar tu știi ce este benefic și ce nu în viața ta. Doar tu poți să iei deciziile adecvate. Puterea e în mâinile tale."
Cabinet Individual de Psihologie Sterian Daniela
