Cred că vârsta mijlocie este atunci când universul își pune ușor mâinile pe umerii tăi, te trage aproape și îți șoptește la ureche: ‘‘Nu mă încurc. E timpul. Toate aceste prefaceri și performanțe, aceste mecanisme de adaptare pe care le-ai dezvoltat pentru a te proteja de a te simți inadecvat și de a fi rănit, trebuie să dispară. Armura ta te împiedică să crești în darurile tale. Înțeleg că aveai nevoie de aceste protecții când erai mic. Înțeleg că ai crezut că armura ta te poate ajuta să asiguri toate lucrurile de care aveai nevoie pentru a te simți demn de iubire și apartenență, dar încă cauți și ești mai pierdut ca niciodată. Timpul se scurtează. Există aventuri neexplorate în fața ta. Nu poți trăi tot restul vieții îngrijorat de ceea ce cred alții. Te-ai născut demn de iubire și apartenență. Curajul și îndrăzneala curg prin tine. Ai fost făcut să trăiești și să iubești din toată inima. Este timpul să apari și să fii văzut."