" A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu, şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că, înainte de a porni, şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când. Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui, a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă, lângă un bătrân amărât, care se uita plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii. Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă. Când să se servească, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată, bătrânul i-a oferit un zâmbet. Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă, doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului. Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi, că dădu fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul, surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi. Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină si surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: "Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?" Copilul îi răspunse: "Am luat masa cu Dumnezeu!". Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: "Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!" Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să îl întrebe: "Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?" El i-a răspuns fiului său: "Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!". Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat: " Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!" "