Tranziţia - o perspectivă psiho-socială
Inapoi Autor: Alexandra Stancu
Atunci când mă gândesc ce înseamnă tranziţia pentru mine, ca psiholog, în primul rând îmi amintesc de cursurile din facultate, unde tranziţia era prezentată din perspectiva psihologiei dezvoltării, iar mai târziu în anii de masterat, din perspectiva psihologiei schimbării şi dezvoltări organizaţionale. Dacă vorbim de tranziţia oamenilor, vorbim despre momentele ce presupun schimbări mai mici sau mai mari în viaţa noastră. Schimbările apar în fiecare etapă din viaţă, fie că trecem de la stadiul de copil la adolescent, sau de la adolescent, la stadiul de adult. În plus, fiecare etapă din viaţă este marcată de momente de tranziţie, cum ar fi intrarea unui tânăr absolvent de facultate pe piaţa muncii, primul său job, sau tranziţia unui cuplu în părinţi, sau chiar momentul pensionării.
În plus, dacă mă gândesc la tranziţie, îmi amintesc şi de problemele sociale precum imigraţia, sau momentul eliberării unui deţinut din închisoare, problemele cu care ne confruntăm datorită schimbării climatice, sau dezastrele naturale. In plus, dintr-o perspectivă cu implicaţii mai puţin grave asupra vieţii private, putem discuta şi despre efortul depus de organizaţii pentru a deveni mai sustenabile.
Toate acestea par elemente atât de diverse ale tranziţiei, însă din perspectivă psihologică le putem aborda uitându-ne la capacitatea de adaptare a fiecărei persoane, comunităţi, organizaţii, sau altfel spus, la capacitatea de rezilienţă.
Schimbările care au loc în viaţa unei persoane îi pot afecta viaţa personală şi profesională, iar efectele se pot resimţi şi în viitorul său, pentru că de fiecare dată când trecem printr-un moment de tranziţie, dezvoltăm noi abilităţi de adaptare, iar acestea vor fi folosite apoi în situaţiile noi de tranziţie. Cercetătorii din domeniu au scos în evidenţă anumite tendinţe generale de adaptare la situaţii noi.
De exemplu, în cazul tranziţiei dinspre statutul de cuplu spre statutul de părinţi, s-a observat că satisfacţia în cuplu scade după prima naştere cu o abatere standard în până la 70% din cupluri (Gottman, Driver, & Tabares, 2002 ) . În plus, o treime din parteneri au parte de distres marital în primele 18 luni după naştere, suportul social primit este mai scăzut, numărul de conflicte maritale creşte (Cowan, & Cowan, 2000 ), iar timpul alocat activităţilor din timpul liber specifice cuplului scad (Simpson, Rholes, Campbell, Tran, & Wilson, 2003 ) . E adevărat că şi non-părinţii au parte de declin în calitatea relaţiei de cuplu, dar s-a observat că pentru părinţi declinul este mai abrupt (Kurdek, 1993 ) .
Bineînţeles că nu toate cuplurile care devin părinţi trec prin acest declin în ceea ce priveşte calitatea relaţiei dintre ei, şi cred că e important să ne oprim şi să privim predictorii, sau factorii ce influenţează de cele mai multe ori adaptarea mai slabă la statutul de părinţi. Autorii Doss, Rhoades, Stanley, şi Markman (2009 ), într-un studiu longitudinal realizat pe 218 cupluri pe parcursul a 8 ani de căsătorie, arată că existenţa unui istoric de divorţ al părinţilor unuia dintre parteneri influenţează negativ relaţia de cuplu. În plus, cuplurile care au locuit împreună înainte de căsătorie au probleme în tranziţia spre părinţi pentru că de cele mai multe ori devine grea schimbarea pattern-urilor comportamentale formate înainte de căsătorie (iar ideea căsătoriei are o anumită valoare culturală şi socială pentru fiecare din noi şi implică schimbări de comportament ), părinţii care au copii imediat după căsătorie au un declin mai mare al satisfacţiei în cuplu decât cei care au copii după 3-5 ani de la căsătorie, venitul scăzut afectează bărbaţii din cuplu după naştere, capacitatea slabă de management al conflictului şi problemele de comunicare înainte de naştere afectează cuplul şi după naştere, şi nu în ultimul rând, genul copilului afectează calitatea relaţiei - fetele contribuie la scăderea calităţii relaţiei pentru că în cazul lor de multe ori taţii se simt mai neîndemânatici şi se implică mai puţin în creşterea lor, decât în cazul băieţilor, unde ambii părinţi contribuie în măsură egală.
Un alt moment de tranziţie din viaţa fiecăruia este cel al primei angajări. Ştim deja că acesta este un domeniu care ridică multe probleme din cauza ratei slabe de angajare a tinerilor absolvenţi, în România parţial din cauza lipsei posturilor disponibile şi parţial din cauza proceselor de recrutare şi selecţie de personal, unde se valorizează experienţa pe piaţa muncii. Şi în acest domeniu există predictori ai ratei de angajabilitate, iar în cele ce urmează am să prezint câţiva factorii ce ţin mai mult de fiecare individ, şi mai puţin de companie. Autorii Caspi, Entner Wright, Moffit, şi Silva (1998 ) au împărţit foarte bine aceşti factori în trei categorii de capital: capital uman, capital social şi capital personal. În capitalul uman intră factori precum resursele economice ale părinţilor (venit ridicat ), succesul profesional al părinţilor, rezultatele şcolare ale tinerilor (capacitatea scăzută de citire din copilărie e asociată cu un salariu scăzut, loc de muncă ce nu necesită abilităţi speciale şi şomaj pentru tinerii adulţi ) şi nivelul de inteligenţă. În capitalul social intră factori precum relaţia strânsă dintre părinţi şi copii, dezmembrarea familiei (inhibă procesele informale de control social: monitorizarea, supervizarea şi legătura cu copilul sunt afectate ), ataşamentul faţă de cel puţin unul dintre părinţi şi implicarea în relaţii sociale pe parcursul şcolii. Iar în ultima categorie, cea a capitalului personal (caracteristici comportamentale care afectează motivaţia şi capacitatea de muncă ), intră factori precum comportamentul antisocial - implicarea în activităţi ilegale prezice o viaţă profesională instabilă -, simptomele de tulburări mentale - afectează motivaţia de a căuta un loc de muncă, de a duce la bun sfârşit o activitate de la locul de muncă şi afectează relaţiile profesionale -, şi tulburările fizice - sunt asociate cu absenteism la locul de muncă.
Un alt tip de tranziţie din domeniul vieţii profesionale, este cel al schimbării locului de muncă, fie în cadrul aceleiaşi organizaţii, fie într-o organizaţie diferită. S-a observat că există diferenţe mari inter-generaţionale în ceea ce priveşte numărul de tranziţii în viaţa profesională şi beneficiile ce survin în urma schimbărilor. De exemplu, într-un studiu realizat de Katharina Chudzikowski (2012 ), au fost comparate două generaţii de absolvenţi de facultate, o generaţie din anul 1970 şi una din anul 1990, iar rezultatele arată că generaţia mai tânără a avut parte de mobilitate mai mare în primii 15 ani ai carierei, numărul de tranziţii per persoană este de 3 - comparativ cu generaţia din 1970 unde numărul de tranziţii este de 2, 3 -, iar cele mai multe tranziţii au avut loc mai degrabă la nivel orizontal inter si intra-organizaţii, comparativ cu generaţia din 1970 unde tranziţiile erau ascendente.
Privind aceste rezultate, în final cred că cel mai important este ne gândim la capacitatea noastră de a ne adapta la schimbare, atât la nivel personal, cât şi cultural. Cu cât conştientizăm mai mult pattern-ul disfuncţional din viaţă, fie că e vorba de o criză la nivel de cuplu, fie că e o criză la nivel politic sau în cazul unei situaţii de dezastre naturale, cu atât avem puterea să schimbăm lucrurile în mai bine. La fel de important este să existe un context pentru discutarea problemelor sociale, din perspectivă ştiinţifică, pentru a găsi cele mai potrivite metode de adaptare la situaţiile de tranziţie.
Un exemplu în acest sens este cea de-a 23-a Conferinţă a Asociaţiei Internaţionale pentru Studierea Relaţiei Oameni-Mediu (International Association People-Environment Studies ), Tranziţia spre societăţi sustenabile: Planificarea cercetării şi a politicilor în vederea modificării stilurilor de viaţă şi a comunităţilor, organizată în Timişoara de Departamentul de Psihologie al Universităţii de Vest, în perioada 23 - 27 iunie 2014, şi având-o ca şi coordonator pe Conf. Univ. Dr. Corina Ilin. Pentru mai multe detalii despre această conferinţă puteţi accesa www.iaps2014timisoara.org
Bibliografie:
Caspi, A., Entner Wright, B., Moffit, T., & Silva, P (1998 ) . Early Failure in the Labor Merket: Childhood and Adolescent Predictors of Unemployment in the Tranzition to Adulthood, American Sociological review, Vol. 63, No. 3, 424-451.
Chudzikowski, K. (2012 ) . Career transitions and career success in the "new" career era, Journal of vocational Behavior, 81, 298-306.
Cowan CP, Cowan PA. (2000 ) . When partners become parents: The big life change for couples. Lawrence Erlbaum Associates; Mahwah, NJ, US.
Doss, B., Rhoades, G., Stanley, S., Markman, H. (2009 ) . The Effect of the transition to parenthood on relationship quality: an eight year prospective study, Journal of Personality and Social Psychology, Vol 96 (3 ), 601-619.
Gottman JM, Driver J, Tabares A. (2002 ) . Building the sound marital house: An empirically-derived couple therapy. In: Gurman AS, Jacobson NS, editors. Clinical Handbook of Couple Therapy, Third Edition Guilford Press; New York.
Kurdek L. (1993 ) . Nature and prediction of changes in marital quality for first-time parent and nonparent husbands and wives. Journal of Family Psychology, 3, 255-265.
Simpson JA, Rholes WS, Campbell L, Tran S, Wilson CL. (2003 ) . Adult attachment, the transition to parenthood, and depressive symptoms. Journal of Personality and Social Psychology, 84, 1172-1187.
Sursa: Revista Lecturn, An 2, Nr. 1 (5 ), ianuarie-martie 2014, pag. 6-7
În plus, dacă mă gândesc la tranziţie, îmi amintesc şi de problemele sociale precum imigraţia, sau momentul eliberării unui deţinut din închisoare, problemele cu care ne confruntăm datorită schimbării climatice, sau dezastrele naturale. In plus, dintr-o perspectivă cu implicaţii mai puţin grave asupra vieţii private, putem discuta şi despre efortul depus de organizaţii pentru a deveni mai sustenabile.
Toate acestea par elemente atât de diverse ale tranziţiei, însă din perspectivă psihologică le putem aborda uitându-ne la capacitatea de adaptare a fiecărei persoane, comunităţi, organizaţii, sau altfel spus, la capacitatea de rezilienţă.
Schimbările care au loc în viaţa unei persoane îi pot afecta viaţa personală şi profesională, iar efectele se pot resimţi şi în viitorul său, pentru că de fiecare dată când trecem printr-un moment de tranziţie, dezvoltăm noi abilităţi de adaptare, iar acestea vor fi folosite apoi în situaţiile noi de tranziţie. Cercetătorii din domeniu au scos în evidenţă anumite tendinţe generale de adaptare la situaţii noi.
De exemplu, în cazul tranziţiei dinspre statutul de cuplu spre statutul de părinţi, s-a observat că satisfacţia în cuplu scade după prima naştere cu o abatere standard în până la 70% din cupluri (Gottman, Driver, & Tabares, 2002 ) . În plus, o treime din parteneri au parte de distres marital în primele 18 luni după naştere, suportul social primit este mai scăzut, numărul de conflicte maritale creşte (Cowan, & Cowan, 2000 ), iar timpul alocat activităţilor din timpul liber specifice cuplului scad (Simpson, Rholes, Campbell, Tran, & Wilson, 2003 ) . E adevărat că şi non-părinţii au parte de declin în calitatea relaţiei de cuplu, dar s-a observat că pentru părinţi declinul este mai abrupt (Kurdek, 1993 ) .
Bineînţeles că nu toate cuplurile care devin părinţi trec prin acest declin în ceea ce priveşte calitatea relaţiei dintre ei, şi cred că e important să ne oprim şi să privim predictorii, sau factorii ce influenţează de cele mai multe ori adaptarea mai slabă la statutul de părinţi. Autorii Doss, Rhoades, Stanley, şi Markman (2009 ), într-un studiu longitudinal realizat pe 218 cupluri pe parcursul a 8 ani de căsătorie, arată că existenţa unui istoric de divorţ al părinţilor unuia dintre parteneri influenţează negativ relaţia de cuplu. În plus, cuplurile care au locuit împreună înainte de căsătorie au probleme în tranziţia spre părinţi pentru că de cele mai multe ori devine grea schimbarea pattern-urilor comportamentale formate înainte de căsătorie (iar ideea căsătoriei are o anumită valoare culturală şi socială pentru fiecare din noi şi implică schimbări de comportament ), părinţii care au copii imediat după căsătorie au un declin mai mare al satisfacţiei în cuplu decât cei care au copii după 3-5 ani de la căsătorie, venitul scăzut afectează bărbaţii din cuplu după naştere, capacitatea slabă de management al conflictului şi problemele de comunicare înainte de naştere afectează cuplul şi după naştere, şi nu în ultimul rând, genul copilului afectează calitatea relaţiei - fetele contribuie la scăderea calităţii relaţiei pentru că în cazul lor de multe ori taţii se simt mai neîndemânatici şi se implică mai puţin în creşterea lor, decât în cazul băieţilor, unde ambii părinţi contribuie în măsură egală.
Un alt moment de tranziţie din viaţa fiecăruia este cel al primei angajări. Ştim deja că acesta este un domeniu care ridică multe probleme din cauza ratei slabe de angajare a tinerilor absolvenţi, în România parţial din cauza lipsei posturilor disponibile şi parţial din cauza proceselor de recrutare şi selecţie de personal, unde se valorizează experienţa pe piaţa muncii. Şi în acest domeniu există predictori ai ratei de angajabilitate, iar în cele ce urmează am să prezint câţiva factorii ce ţin mai mult de fiecare individ, şi mai puţin de companie. Autorii Caspi, Entner Wright, Moffit, şi Silva (1998 ) au împărţit foarte bine aceşti factori în trei categorii de capital: capital uman, capital social şi capital personal. În capitalul uman intră factori precum resursele economice ale părinţilor (venit ridicat ), succesul profesional al părinţilor, rezultatele şcolare ale tinerilor (capacitatea scăzută de citire din copilărie e asociată cu un salariu scăzut, loc de muncă ce nu necesită abilităţi speciale şi şomaj pentru tinerii adulţi ) şi nivelul de inteligenţă. În capitalul social intră factori precum relaţia strânsă dintre părinţi şi copii, dezmembrarea familiei (inhibă procesele informale de control social: monitorizarea, supervizarea şi legătura cu copilul sunt afectate ), ataşamentul faţă de cel puţin unul dintre părinţi şi implicarea în relaţii sociale pe parcursul şcolii. Iar în ultima categorie, cea a capitalului personal (caracteristici comportamentale care afectează motivaţia şi capacitatea de muncă ), intră factori precum comportamentul antisocial - implicarea în activităţi ilegale prezice o viaţă profesională instabilă -, simptomele de tulburări mentale - afectează motivaţia de a căuta un loc de muncă, de a duce la bun sfârşit o activitate de la locul de muncă şi afectează relaţiile profesionale -, şi tulburările fizice - sunt asociate cu absenteism la locul de muncă.
Un alt tip de tranziţie din domeniul vieţii profesionale, este cel al schimbării locului de muncă, fie în cadrul aceleiaşi organizaţii, fie într-o organizaţie diferită. S-a observat că există diferenţe mari inter-generaţionale în ceea ce priveşte numărul de tranziţii în viaţa profesională şi beneficiile ce survin în urma schimbărilor. De exemplu, într-un studiu realizat de Katharina Chudzikowski (2012 ), au fost comparate două generaţii de absolvenţi de facultate, o generaţie din anul 1970 şi una din anul 1990, iar rezultatele arată că generaţia mai tânără a avut parte de mobilitate mai mare în primii 15 ani ai carierei, numărul de tranziţii per persoană este de 3 - comparativ cu generaţia din 1970 unde numărul de tranziţii este de 2, 3 -, iar cele mai multe tranziţii au avut loc mai degrabă la nivel orizontal inter si intra-organizaţii, comparativ cu generaţia din 1970 unde tranziţiile erau ascendente.
Privind aceste rezultate, în final cred că cel mai important este ne gândim la capacitatea noastră de a ne adapta la schimbare, atât la nivel personal, cât şi cultural. Cu cât conştientizăm mai mult pattern-ul disfuncţional din viaţă, fie că e vorba de o criză la nivel de cuplu, fie că e o criză la nivel politic sau în cazul unei situaţii de dezastre naturale, cu atât avem puterea să schimbăm lucrurile în mai bine. La fel de important este să existe un context pentru discutarea problemelor sociale, din perspectivă ştiinţifică, pentru a găsi cele mai potrivite metode de adaptare la situaţiile de tranziţie.
Un exemplu în acest sens este cea de-a 23-a Conferinţă a Asociaţiei Internaţionale pentru Studierea Relaţiei Oameni-Mediu (International Association People-Environment Studies ), Tranziţia spre societăţi sustenabile: Planificarea cercetării şi a politicilor în vederea modificării stilurilor de viaţă şi a comunităţilor, organizată în Timişoara de Departamentul de Psihologie al Universităţii de Vest, în perioada 23 - 27 iunie 2014, şi având-o ca şi coordonator pe Conf. Univ. Dr. Corina Ilin. Pentru mai multe detalii despre această conferinţă puteţi accesa www.iaps2014timisoara.org
Bibliografie:
Caspi, A., Entner Wright, B., Moffit, T., & Silva, P (1998 ) . Early Failure in the Labor Merket: Childhood and Adolescent Predictors of Unemployment in the Tranzition to Adulthood, American Sociological review, Vol. 63, No. 3, 424-451.
Chudzikowski, K. (2012 ) . Career transitions and career success in the "new" career era, Journal of vocational Behavior, 81, 298-306.
Cowan CP, Cowan PA. (2000 ) . When partners become parents: The big life change for couples. Lawrence Erlbaum Associates; Mahwah, NJ, US.
Doss, B., Rhoades, G., Stanley, S., Markman, H. (2009 ) . The Effect of the transition to parenthood on relationship quality: an eight year prospective study, Journal of Personality and Social Psychology, Vol 96 (3 ), 601-619.
Gottman JM, Driver J, Tabares A. (2002 ) . Building the sound marital house: An empirically-derived couple therapy. In: Gurman AS, Jacobson NS, editors. Clinical Handbook of Couple Therapy, Third Edition Guilford Press; New York.
Kurdek L. (1993 ) . Nature and prediction of changes in marital quality for first-time parent and nonparent husbands and wives. Journal of Family Psychology, 3, 255-265.
Simpson JA, Rholes WS, Campbell L, Tran S, Wilson CL. (2003 ) . Adult attachment, the transition to parenthood, and depressive symptoms. Journal of Personality and Social Psychology, 84, 1172-1187.
Sursa: Revista Lecturn, An 2, Nr. 1 (5 ), ianuarie-martie 2014, pag. 6-7
Stancu Alexandra - Cabinet individual de psihologie
Recomandă acest cabinet
