Nimic nu poate fi mai real și mai veridic, decât exemplul personal!...

     Urmăm, în mod inconștient „pattern-uri" (model, tipar, exemplu, etc ) ale familiei de bază, sau extinse, fără să ne preocupe cum s-au format ele. Știm doar atât: „Merge... sau mi se potrivește! De ce să nu fac așa?!". Și astfel ne asumăm reușita sau eșecul. Uneori ne place, alteori, NU.

     Exemplul personal îl aplicăm, fără prea multe întrebări adresate EU-lui nostru, în special în domeniul relațiilor. Pentru că discutăm despre relații de cuplu, împlicarea exemplului personal este extrem de puternică: urmăm, fără prea multă implicare personală și/sau discernământ, exemplul mamei (ca femei ) și pe cel al tatălui (ca bărbați ), dar căutăm comportamente similare mamei (ca bărbați ) și similare tatălui (ca femei )...

    Sunt convinsă că se vor face auzite voci care vor încerca să combată acestă afirmație!... Într-un fel, pot afirma că au dreptate, dar le-aș sugera să-și analizeze corect faptele (nu dorințele, sau aspirațiile ) și să ajungă la o concluzie sinceră, în ceea ce-i privește! Nu doresc polemici...este doar un punct de vedere personal.

    În cazurile în care exemplele (percepute ca și copii ) ne-au marcat (traumatizat, uneori ), alegem exact opusul acestor comportamente. Puțini sunt cei care dispun de abilități creative și le folosesc obiectiv și focusat, în folosul personal. De obicei, cei mai mulți EXPERIMENTEA-ZĂ diverse relații și trag concluzii, mai mult sau mai puțin obiective. Astfel se formează un sistem propriu de valori (cu referire clară la relația de cuplu ideală ), care uneori este pus la încercare, provocat chair, de propriile convingeri de bază care ne pot încurca, din când în când.

    Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi are o idee despre tipul de partener ideal și tipul de căsătorie ideală, nu?... Cei mai mulți... Dar de cele mai multe ori, aceste idealuri nu se potrivesc cu realitatea întâlnită. Trist, dar adevărat... Și atunci suntem provocați să luăm hotărâri, de genul: „Îmi place și vreau..." sau „Cred că îmi place și aș vrea..." sau chiar „Trebuie să îmi placă, este cel mai potrivit!"... Aceste hotărâri sunt urmate de fapte și ulterior de consecințe, care uneori pot să ne provoace stări de... (fircare alege ce dorește... ). Concecințele sunt cele care ne influențează viața!... Uneori nu dorim să le acceptăm și ne auto-provocăm stări dintre cele mai diverse...

    Din punctul meu de vedere atunci când doi parteneri hotărăsc să se căsătorească, ar trebui să țină cont de „învățăturile" și „tradițiile" specifice familiei în care au crescut (și mai ales să discute despre ele, înainte de căsătorie ). Ca și de modul în care s-au înțeles (sau NU ) părinții lor. Cum s-au comportat ei în situații conflictuale? Cum au reacționat fiecare, atunci? Ce soluții au adoptat?... Fiecare are amintiri din perioada copilăriei, legate de disputele din familie... Faceți apel la ele și analizați-le!... Cereți, totuși, sfatul unui prieten sau al unui specialist...

    Discutăm de împletirea armonioasă sau mai puțin armonioasă ale unor stiluri de viață, formate pe baza unor convingeri formate (în mod inconștient ) în perioada copilăriei (până la vârsta de 9 sau 10 ani ). Ce ne-au învățat părinții, ca și modul în care au acționat ei (tradiție de familie ), este foarte important și de cele mai multe ori, ținem cont, conștient sau inconștient de aceste lucruri. Acestea pot fi verificate prin introspecție și analiza faptelor, dar este destul de dificil de obținut un rezultat valid fără un feed-back real, din partea unei terțe persoane (specialist ) care să nu fie implicată emoțional ...

   Intimitatea (relația de cuplu ) este o sarcină pentru doi! ... Sunt două stiluri de viață care ar trebui să se completeze: fiecare dintre cei doi să ajungă „să tragă la căruță" având o motivație similară: IUBIRE & RESPECT pentru persoana iubită, în egală măsură!...