Tulburarea de vorbire cunoscutã drept bâlbâialã, este practic o perturbare a ritmului şi a fluenţei normale de vorbire, cel mai adesea se manifestã prin: repetarea sunetelor sau a silabelor, prelungirea sunetelor, întreruperea cuvintelor, blocaje, repetarea în întregime a unor cuvinte monosilabice. Uneori sunt asociate şi ticuri, gesturi sacadate, tensiune muscularã, sincronizare deficitarã între respiraţie şi cuvinte. Apare de regulã în jurul vârstei de 3 ani când se dezvoltã vorbirea.
Cauzele tulburãrii nu sunt foarte bine definite, se cunosc însã cauze probabile ale declanşãrii balbismului, printre care: întreruperea semnalelor nervoase la nivelul creierului dintre zona cerebralã responsabilã cu vorbirea, şi cea a aparatul fonoarticulator, ca urmare a unor traumatisme sau a unor accidente cerebrale. Tot la cauze putem include şi factorii genetici, care reprezintã un “teren prielnic” pentru dezvoltarea tulburãrii în cazul prezenţei acesteia în familie. De asemenea emotivitatea crescutã a copilului, hiperactivitatea sa, pot fi considerate atât cauze cât şi factori de menţinere a bâlbâielii. ÈŠn familiile bilingve, riscul pentru balbism creşte exponenţia.
Unoeri pãrinţii în încercarea de a îmbunãtãţi situaţia, fãrã suportul unui specialist, logoped sau psiholog, pot înrãutãţi starea vorbirii copilului prin felul în care reacţioneazã la bâlbâiala copilului. De exemplu: dacã i se atrage mereu atenţia cã a greşit, dacã este în permanenţã corectat, grãbit, forţat sã pronunţe corect, rezultatul este o anxietate crescutã a copilului legatã de acest defect pe care îl are, îl percepe ca pe un semn cã “face ceva rãu”, dezvoltã comportamente de evitare, adicã iniţiazã conversaţii tot mai rar, în timp dispãrând plãcerea de vorbire spontan. Toate acestea au implicaţii în plan emoţional foarte mari, copilul devine frustrat, are sentimente de neputinţã pe care le generalizeazã, poate dezvolta anxietate socialã.
Aşadar, pãrinţilor le recomandãm, pe lângã consultarea unui specialist, urmãtoarele:
• Sã discutaţi cu copilul calm, rar;
• Sã îi lãsaţi pe copii sã vorbeascã, chiar dacã au dificultãţi, sã nu-i grãbiţi şi sã nu le terminaţi fraza;
• Ar fi de preferat ca mai degrabã sã faceţi comentarii asupra conţinutului ideii transmise, nu asupra modului de exprimare, adicã în loc sã-l interogaţi, mai bine aduceţi adãugãri la ceea ce vã spune;
• Pe cât posibil sã încercaţi sã nu forţaţi copilul sã vorbeascã corect, ci sã-l lãsaţi sã se exprime aşa cum poate în acel moment, pentru a nu crea paradoxul de a-i produce tensiune, care îi menţine anxietatea şi implicit îi acutizeazã dificultãţile de vorbire;
• ÈŠn nici un caz sã nu îl puneţi în situaţii jenante, sã î ridiculizaţi, sã-l tachinaţi, sã-l constrângeţi sã vorbeascã de faţã cu strãini (sã spunã o poezie, sã vorbeascã despre el etc ) .
Pentru cã balbismul este întreţinut şi agravat de felul în care persoana în cauzã îşi percepe vorbirea, de rãspunsurile emoţionale şi de reacţiile celorlalţi, în terapie suntem atenţi la fiecare dintre aceste aspecte, le abordãm separat şi încercãm sã le normalizãm. De asemenea, luãm în considerare toate cauzele, comportamentele dezadaptative, modalitãţile de menţinere a tulburãrii, şi în mod special la discursul interior al persoanei, la gândurile sale care au un rol foarte important în acest proces circular de menţinere a dificultãţilor de vorbire. ÈŠn plus învãţãm tehnici de relaxare, modalitãţi de restructurare a gândirii, pe scurt ne dorim sã re-educãm modalitatea de exprimare.