Denumirea de ADHD vine din englezã: Attention Deficit / Hyperactivity Disorder adicã tulburare de atenţie şi hiperactivitate. Este una dintre tulburãrile cele mai prezente la copii şi adolescenţi, cam 5 % din copiii de vârstã şcolarã prezintã simptome de ADHD, în literaturã apare şi proporţia de 1-2 copii dintr-o clasã de 30 de elevi. Este mai des întâlnitã la bãieţi decât la fete. Existã studii care susţin cã tulburarea se poate transmite genetic, adicã dacã unul dintre pãrinţi a avut-o, e foarte probabil sã o aibã şi copilul lor, şi este de asemenea posibil ca la unele persoane tulburarea sã nu fie tratatã şi sã fie prezentã chiar şi la vârsta adultã. Cele mai cunoscute simptome sunt: activitate fizicã excesivã, neastâmpãr, vorbit excesiv, dificultãţi la învãţare, impulsivitate sub formã de: dificultãţi în a-şi aştepta rândul şi întreruperea persoanelor care vorbesc.

Ca şi pãrinţi, dacã observãm la copilul nostru cã apar schimbãri comportamentale precum: faptul cã face greşeli din neglijenţã, cã nu ascultã pânã la capãt atunci când i se adreseazã cineva, nu finalizeazã sarcinile care îi sunt date, nu respectã instrucţiunile sau evitã eforul intelectual susţinut, putem apela la un psiholog pentru a se face investigaţii suplimentare în vederea diagnosticãrii corecte a tulburãrii. Diagnosticul este foarte probabil dacã aceste comportamente au fost prezente adesea, cel puţin 6 luni, adicã nu doar atunci când copilul era obosit sau suprasolicitat, ci în aproape toate activitãţile în care s-a implicat. Se poate sã nu fie prezente toate simptomele, este posibil sã fie tulburarea doar cu deficit de atenţie sau doar cu caracteristici hiperactive – impulsive, dar de cele mai multe ori ele apar împreunã.

Cel mai uşor se observã probleme în sfera performanţei şcolare, la citit: nu poate sta într-un loc şi îşi pierde uşor concentrarea; la scris: nu are rãbdare, nu e atent la detalii, nu foloseste corect gramatica; şi la matematicã: face greşeli de calcul datorate neatenţiei şi nerãbdãrii, are dificultãţi în rezolvarea de probleme din cauza lipsei de concentrare în procesul rezolutiv.

Rolul psihologului este, pe lângã punerea corectã a diagnosticului, sã pregãteascã pãrinţii cu informaţii despre tulburare, sã dezvolte un sistem de educaţie pentru copil cu recompense şi pedepse, construit în aşa fel încât sã-l ajute sã se implice mai des şi cu mai multã uşurinţã în sarcinile cu dificultate crescutã din punct de vedere al concentrãrii, dar şi sã facã intervenţii de consiliere psihologicã acolo unde este nevoie.