Cum apar problemele de genul celor cu, care vin clientii la terapie?

Inapoi Autor: Valentina SIMON

      Cele mai multe apar pe fondul unei comunicari disfunctionale intre membrii familiei sau a cuplului. Apoi isi pune amprenta ca familia in sine se afla la un anumit stadiu sau ciclu de viata (precum ar fi: familie fara copii, familie cu, copil mic sau familie cu adolescenti ).

      Pe langa acest stadiu (vizibil sau nu, constientizat sau nu la nivel emotional ), la randul sau fiecare membru din familie are propriul stadiu personal, o faza si o etapa a vietii sale interioare. Atunci cand granitele dintre ei sunt rigide sau difuze si nu permit o colaborare deschisa si o exprimare autentica, se acumuleaza de obicei multa tensiune emotionala; presiune ce poate rabufni prin neintelegeri, conflicte deschise sau inchise (manifeste prin distanta emotionala, retragere emotionala ) sau prin alte forme simptomatice cum sunt Somatizarile si Psihosomatizarile.

     O alta cauza frecvent intalnita este cea de tipul Credintelor sau Convingerilor de viata cu, care oamenii sunt educati si in numele carora actioneaza cu toata fiinta lor construind tipare de interactiune nepotrivite functionarii sistemului lor familial. Dar si faptul ca multi se LASA condusi de Puterea Obisnuintei, dand vina pe soarta si neobservand modul in care ei sunt implicati. De aici apare deseori acel Pacient Identificat al unei familii, personajul problematic al familiei care este adus sau trimis la terapie de catre membrii acesteia.

De exemplu: o mama tanara de 22 de ani, singura si necasatorita dar care a ramas insarcinata si locuieste inca in familie ei de origine a ajuns la conflicte majore, nu pentru ca a ramas insarcinata, ci pentru ca in respectiva familie functioneaza convingerea ca: o viitoare mama, indiferent de varsta, nu mai are de ce frecventa cluburile, baruri sau seara la terase; ci ca de acum numai de copil ar trebui sa se ingrijeasca si nicidecum nu se cade sa mai frecventeze astfel de locuri. Ce ar spune lumea? Ar face familia de rusine!!... s.a.m.d.

Iata deci, intr-o foarte succinta punctare, cum se poate observa ca un membru al familei aflat intr-o faza personala a vietii, dar si una de acum familiala, fara autonomie si independenta financiara este plasata in ierarhia familiei; putem vedea cum si cine traseaza regulile acestei familii, ce fel de reguli functioneaza?! cui sunt tributare?!; cine este leaderul si la ce credinte de viata se raporteaza ei in familia lor.

Șimon Valentina Cabinet Individual de Psihologie

Șimon Valentina Cabinet Individual de Psihologie



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp