Separarea/divorțul părinților este perceput de copil ca o amenințare la adresa securității atașamentului în toate etapele dezvoltării copilului.

Mai multe cercetări cu privire la efectele separării/divorțului părinților au fost realizate pe copiii aflați la vârsta preșcolarității identificându-se risc crescut de a stabili relații de atașament nesigure și dificultăți în relațiile sociale, au mai multe probleme de comportament și dificultăți de adaptare la grădiniță și niveluri mai scăzute ale încrederii de sine, s- au identificat la părinții care au divorțat și care se ocupă de creșterea și educarea copilului că un procent mic dintre aceștia au un stil parental democratic și prin urmare dezvoltă o relație sănătoasă cu propriul copil.

În timpul divorțului, în mod obișnuit, abilitățile parentale și empatia părinților se află la limita lor inferioară iar încercările adolescentului de a stabili o relație matură cu părinții pot fi folosite într-un mod nesănătos repectiv aceștia apelează la copil pentru a primi sprijin și consolare. Cercetările care au evaluat consecințele divorțului părinților asupra adolescenților au identificat la aceștia niveluri mai mari ale conflictelor cu părinții și mai puține relații sigure de atașament.

În ciuda acestor evidențe între adolescenții cu părinți divorțați și ceilalți crescuți în familii intacte nu au fost identificate diferențieri privind implicarea lor școlară, emoțională și socială. În schimb, atunci când ajung la maturitate și când aleg să-și formeze propria familie lacunele în dezvoltarea emoțională și psihologică devin mai evidente respectiv crește probabilitatea acestora de a continua o relație disfuncțională, de a fi nefericiți și depresivi. Părintele pune accent pe individualitatea copilului, dar subliniază și constrângerile sociale, realizând astfel o echivalență între libertăți și obligații.

IMPORTANȚA ATAȘAMENTULUI COPIL-TATĂ

Nevoia de a înțelege mai bine importanța atașamentului tată-copil s-a născut în urma cercetării care evidenția rolul tatălui în formarea comportamentului prosocial la copil. S-a presupus că formarea conștiinței la copil începe din al doilea an de viață iar aceasta este alimentată de formarea unei alianțe strânse între copil și un părinte și este optimizată atunci când alianța copilului se realizează cu ambii părinți. Formarea unei alianțe între tată și copil este deosebit de importantă la copiii care sunt temperamental iritabili sau predispuși la furie și prin urmare există un risc crescut al copilului în a dezvolta tulburări de externalizare care conduc mai târziu în dezvoltarea de comportamente criminale.

Cercetările realizate până în prezent care au studiat relația tată-copil oferă câteva informații despre factorii de mediu care pot submina puterea acestei relații respectiv a fost identificat că atașamentul stabilit între tată și copil este mai probabil să fie perturbat ca urmare a divorțului în comparație cu atașamentul dintre mamă și copil .

De asemenea este demonstrat că natura atașamentului tată-copil este mai strâns legată de calitatea relației dintre părinți decât este atașamentul dintre mamă și copil. Astfel, dacă relația de atașament dintre părinți este caracterizată ca sigură copilul va fi mai probabil predispus să formeze un atașament sigur cu tatăl.

S-a demonstrat ca stilul parental al tatălui poate influența tipul de atașament ce se va forma între copil și tată. Importanța pe care o joacă tatăl în dezvoltarea comportamentului prosocial continuă și în perioada adolescenței iar cercetările menționează că aceasta este mediată în mare parte de calitatea relației maritale.

Într-un studiu realizat de Markiewicz, Doyle și Brendgen (2001 ) aceștia au identificat că atașamentul sigur al adolescenților cu mama, tata și prietenii de aceeași vârstă ar putea prezice, pe baza percepției adolescenților, calitatea viitoarelor relații maritale.