În România secolului XXI, părinții încă își bat copiii cu nuiaua, cu lingura de lemn, folosesc cureaua pe post de bici, ori furtunul de la mașina de spălat. Pedeapsa corporală lasă urme adânci atât fizic dar și psihic. Mulți dintre copiii cu care am vorbit "preferă" însă genul asta de pedeapsă în pofida criticilor, tensiunii, fricii și violenței verbale a părinților. ("Mai bine mi-ar da o palmă decât să țipe și să mă amenințe tot timpul!", "Mă simt un gunoi când mă jignește, mai bine să mă bată, cred că uneori o merit, fiindcă sunt rău!" )

Abuzul emoțional vine ca un tăvălug și distruge rapid încrederea copilului în forțele proprii, stima de sine și respectul pentru adulți în general. Suferința de orice fel naște răutate, fiindcă această practică nocivă a părintelui, numită "educație", distruge copilul ca identitate, îi desființează personalitatea ce s-ar fi conturat firesc și îl obligă la adaptare, fiindcă el nu știe să gestioneze altfel emoțiile trăite. Respingerea, cea mai frecventă formă de abuz emoțional - Abuzul emoțional se poate manifesta sub diferite forme și tragedia este că părinții nici măcar nu realizează că greșesc. Ei, la rândul lor, au avut o copilărie violentă, iar azi nu fac efortul de a găsi o altă cale. Dau vina pe lipsa timpului sau chiar invocă amintiri din trecut și, la o privire mai atentă, sunt chiar mulțumiți de cine sunt în prezent.

Cea mai răspândită formă de abuz emoțional este respingerea. Dacă copilul nu s-a conformat cerințelor părintelui, atunci i se refuză atât îmbrățișarea cât și cuvintele de iubire. Mai mult, în cadrul discuțiilor familiale, copilul aude tot felul de acuze la adresa lui, uneori părinții afirmând că nu a fost un copil dorit și acum le-a complicat viața. Această afirmație îi va deveni povară micuțului pentru mult timp. Jignirile, excluderea de la activitățile zilnice familiale, precum servirea cinei în camera lui, izolat și nu alături de membrii familiei, comparația cu alți copii sau exprimarea regretelor în ceea ce privește sexul (mai bine erai băiat/fetiță ) sunt o formă de abuz emoțional.

Manipularea și șantajul emoțional La fel se întâmplă când părinții își țin sub control permanent copilul, într-un mod exagerat. Deși este suficient de mare încât să hotărască singur cu ce se îmbrăcă, mama decide în locul lui, iar dacă vrea să se întâlnească cu prietenii, acest lucru îi este refuzat. Amenințarea copilului prin distrugerea obiectului preferat sau abandonarea lui în afara casei sunt câteva din instrumentele folosite de părinți în educarea copiilor. În loc să poarte o discuție rezonabilă în care fiecare să vină cu o soluție… mai simplu este când obțin prin manipulare sau șantaj emoțional rezultatul dorit, în pofida suferinței copilului. Dar, cui îi mai pasă de ce simte copilul când interesul părinților este să fie ascultați și atât?

O altă formă de abuz emoțional este ignorarea. Deși părintele este prezent fizic în viața copilului, nu este conectat cu acesta prin empatie și în primul rând prin acceptare și iubire necondiționată. Câteodată, se întâmplă ca părintele să uite efectiv în ce clasă este copilul sau chiar când este ziua lui de naștere. Părintele are un program bine stabilit, însă copilul nu este inclus în activitățile sale zilnice. Delegarea responsabilității către celălalt părinte sau către bunici creează o labilitate emoțională pe care micuțul o va manifesta și la maturitate. Copilul va tinde întotdeauna să aibă o relație bună cu părintele lui, chiar îl va iubi mai mult pe cel absent fiindcă îi duce dorul.

Controlul vieții copilului și privarea lui de libertatea alegerii se numește tot abuz emoțional. Izolarea de lumea exterioară și reținerea copilului doar în cadrul familiei și al propriului domiciliu vor duce la construirea unei personalități deviante pe viitor. Copilul are nevoie să socializeze, să experimenteze și să interacționeze cu copiii de vârsta lui, altfel va deveni retras.

O formă extremă a abuzului emoțional este reprimarea emoțiilor copilului. Când nu-i dai voie să fie furios, vesel sau trist, după caz, îl condamni practic să renunțe la propria identitate. Unele mame nu acceptă plânsul zgomotos al copilului și îl reduc la tăcere prin amenințări și constrângeri de tot felul. La fel sunt responsabilitățile copleșitoare puse pe umerii copilului. Munca fizică, exploatarea, manipularea sub o formă sau altă îi creează o dezvoltare neadecvată. 

Ignoranța poate îmbrăca și alte forme, de la constrângeri la exagerări, când micuțului i se permite accesul la alcool, țigări sau chiar droguri. Consumul exagerat de dulciuri drept recompense pentru comportamente cerute pentru bravada părinților în fața altor adulți și recompensarea copilului pentru minciuni, furturi sau alte lucruri interzise minorilor este tot o formă de abuz emoțional ce va afecta copilul atât în plan fizic, afectiv și chiar intelectual. Dar ce este, de fapt, abuzul emoțional? Orice comportament ce are ca scop controlarea, subjugarea, supunerea unei alte ființe prin frică, intimidare, umilire, blamare și cultivarea sentimentului de vinovăție, manipulare, invalidare etc. Așadar, dragi părinți, proiectați imaginea copilului dumneavoastră în viitor. Cum va arăta el ca adult? Ce calități i-ați cultivat, ce tip de personalitate va manifesta, care îi vor fi atuurile? E dificil de găsit un echilibru, dar o mentalitate sănătoasă va construi un adult sănătos fizic și psihic. Amintiți-va că un copil are dreptul să greșească nu o dată, ci de o mie de ori, că nu trebuie să fie de nota zece la toate disciplinele școlare și că nu trebuie să vă asculte orbește! Un copil nu trebuie privat de dragostea părinților lui în nicio circumstanță! Iubiți-l necondiționat, fiindcă el așa va iubește!