1 Pedeapsa  -  Pedepsirea copilului este o metoda de educatie care ar trebui sa fie tot mai putin folosita. Parintii trebuie sa se straduiasca mai ales, sa explice copilului unde greseste sau de ce este gresit un anumit lucru. Tendinta anumitor parinti de a pedepsi copilul pentru orice greseala, poate avea urmari nefavorabile asupra personalitatii celui mic. Copilul va dezvolta tendinta de a ascunde pe viitor ceea ce greseste si de a minti cu privire la faptele sale, ca un reflex de aparare. Deasemenea, acesti copiii vor dezvolta temerea de a lua initiativa si de a-si exprima sentimentele.

2 Dezordinea - Copiii au tendinta de a fi dezordonati, deoarece ei sunt obisnuiti ca parintii sa le aranjeze lucrurile, sa se ocupe de curatenie si sa pastreze ordinea in casa. Si adesea, parintii se "complac" in aceasta situatie. Acest fel de educatie are un efect nedorit asupra copilului, care se obisnuieste ca altii sa faca ceea ce el singur poate face. Copilul intelege ca a fi dezordonat nu este o problema, pentru ca sunt altii care se ocupa de asta. Dezordinea pe care nu este obisnuit sa o indrepte acasa, o va aplica si mai tarziu in ce priveste stilul sau de viata. Ordinea pe care invata sa o pastreze acasa (fara a se exagera, insa ) o va cauta si mai tarziu in stilul de viata, la locul de munca si in propria familie.

3 Rasfatul  - Copiii pot primi uneori, din partea parintilor o afectiune exagerata, disproportionala cu actiunile lor. Copiii sunt foarte inteligenti si sensibili la reactiile pe care cei din jur (mai ales parintii ), le au cu privire la faptele lor. Daca parintii se arata permisivi in orice situatie, copilul va fi influentat a se considera centrul atentiei si a crede ca ii este permis orice comportament, inclusiv incalcarea regulilor pe care altii le respecta. Greselile copiilor trebuie indreptate prin explicatii adecvate si exemple usor de inteles, dar nu trebuie trecute cu vederea, acoperite de "dragostea" parinteasca, deoarece copilul va ajunge neascultator si nu va mai recunoaste nici autoritatea parintilor si nici pe cea a altor indrumatori.

 4 Dezinteresul  -  Lipsa timpului a devenit in societatea noastra o problema reala si acuta. Adesea parintii ajung acasa de la serviciu la sfarsitul zilei si copiii cresc alaturi de alte persoane. Copiii simt absenta parintilor si dragostea lor nu poate fi suplinita de nicio alta persoana, (chiar si o ruda ). Chiar daca au putin timp la dispozitie pentru a-l petrece alaturi de copil, parintii trebuie sa se straduiasca sa-l foloseasca de fiecare data. Copiii se pot multumi si cu putin timp, dar acel timp sa fie intr-adevar alocat numai lor. Este o eroare ca parintele sa se ocupe si cu alte treburi, atunci cand petrece un timp alaturi de copil, deoarece copilul va primi un semnal ca parintele este dezinteresat de el. Dezinteresul pe care copiii il simt din comportamentul parintilor, poate sa nu fie perceput de parinti. Ei cred ca pot gati sau vorbi la telefon sau pot face o alta actiune in timp ce vorbesc si cu proprii copii, dar pentru copii acest fapt nu trece "neobservat". Cu timpul, ei inteleg ca parintii nu au timp pentru ei si vor cauta refugiu in alte activitati sau persoane.

5 "Abandonul" afectiv  - Copiii au nevoie in permanenta de o asigurare a suportului afectiv din partea familiei. Exista situatii cand parintii, datorita grijilor obisnuite, nu sesizeaza nevoia copilului de a purta un dialog pe anumite teme, de a fi ascultat, incurajat, sfatuit. Parintii trebuie sa fie in permanenta "in alerta" fata de trairile si experientele propriilor copii, trebuie sa deschida dialogul cu ei, sa se intereseze in permanenta de sentimentele lor. In felul acesta, copiii se vor simti sprijiniti si vor fi increzatori in fortele si resursele lor.

6 Interzicerea -  Exista o tendinta pentru anumiti parinti de a-si izola copiii, dintr-o grija sau dorinta excesiva de a-i proteja. Din aceasta cauza, copiilor le sunt interzise anumite activitati sau actiuni la care ar dori sa participe. Interzicerea autoritara, lipsita de motivatii, de explicatii face mai mult rau decat bine. Copilul se simte privat de propria libertate si toata energia lui se va concentra pentru a-si redobandi libertatea. El va cauta sa faca ceea ce ii este interzis, ca o reactie de aparare a propriei libertati. Mult mai protejat este copilul caruia parintii ii explica riscurile, avantajele si dezavantajele anumitor actiuni, lasandu-i si lui libertate de actiune. Relatia parinti-copii sa fie o relatie de prietenie, de comunicare, nu o relatie de autoritate impusa cu forta.