Deficitul de atenţie cu tulburare hiperchinetică este o problemă des întalnită în ultimii ani, dar foarte dificil de diagnosticat corect de către specialisti. Copilul cu ADHD nu dă deseori atenţie detaliilor sau greşeşte din neglijenţă la teme, îi este dificil să se concentreze la sarcinile de lucru sau la joacă, pare sa nu asculte cand i se vorbeşte direct, adesea nu urmareşte instrucţiunile şi nu îşi termină temele, are des dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile, frecvent evită sau are reţineri în a se implica în sarcini care necesită un efort mental susţinut, pierde deseori jucării, teme, creioane, cărti sau alte bunuri personale, atenţia îi este distrasă frecvent şi foarte uşor de stimuli externi, este adesea uituc în ceea ce priveşte sarcinile cotidiene, îşi mişcă frecvent mâinile sau picioarele, se foieşte pe scaun, se ridică deseori de pe scaun în clasă sau în alte situaţii când trebuie să stea aşezat, deseori aleargă sau se caţără în situaţii în care acest lucru nu este adecvat, are des dificultăţi în a participa la activităţi recreative în linişte, se află frecvent în continuă mişcare, vorbeşte excesiv de mult, frecvent îi scapă răspunsurile înainte ca întrebările să fie terminate, are dificultăţi în a-şi aştepta rândul sau îi întrerupe şi îi deranjează pe alţii în mod frecvent.
Tragem deci concluzia că ADHD are o serie de comportamente de bază asociate în ceea ce priveşte urmatoarele: neatenţia "Ceea ce îi spun îi intră pe o ureche şi îi iese pe alta.", impulsivitatea "Nu putem să-l pierdem o clipă din ochi.", hiperactivitatea "Atunci când e în vizită trebuie să atingă tot ce se poate.", insatiabilitatea "Nimic din ce fac nu-l mulţumeşte, orice ar obţine, vrea mai mult.", neintegrarea socială "Nu ştie cum să se poarte când este cu persoane străine prin preajmă", proasta coordonare "Este atât de neîndemanatic, încat este ultimul ales la orice joc.", dezorganizarea "Uită o sumedenie de lucruri la şcoală, pe terenul de sport sau la bazin.", caracterul schimbător "În unele zile, e atât de agreabil. În altele, pur si simplu nu ştie ce năzbâtii să mai facă.", stima de sine redusă "Acum se dă bătut fără să mai încerce măcar."
Toate acestea pot fi semnale de alarmă pentru părinţi, educatori sau profesori, care este foarte important să se adreseze specialistului în vederea punerii unui diagnostic corect.
De ce metodele uzuale dau greş?
Tehnicile pe care le folosim cu success la alţi copii nu funcţionează şi în cazul ADHD. Pentru ca un program de conduită să fie eficient, mai întâi de toate copilul trebuie să asculte, să planifice din timp, să-şi amintească, să judece înainte de a acţiona şi să fie motivat de recompense. Tocmai acestea sunt punctele slabe în cazul ADHD, ceea ce explică de ce aceşti copii sunt atât de greu de disciplinat. Copilul cu ADHD aude jumatate din instrucţiuni şi uită cealalată jumatate. El nu percepe secvenţial evenimentele care îl conduc spre dezastru, într-un mod în care acţiunea A duce la acţiunea B, la C, iar cand ajunge la E, deja se produce un dezastru.
Dacă lipsa controlului impulsurilor afectează disciplina, situaţia e înrăutăţită de părinti cu reacţii slabe de stimulare şi de recompensare a comportamentelor pozitive. Copilul obişnuit îşi va ordona jucăriile, va fi recompensat cu o bucăţică de ciocolată, va zâmbi şi o va face din nou. Copilul cu ADHD va lua bucăţica de ciocolată, se va plânge că nu este ciocolată cu cremă de alune, o va mânca, apoi va mai cere încă o bucată şi încă o bucată.

Ce putem face?
Aceste probleme de planificare, de a acţiona fără a gândi în avans şi de a răspunde prost la recompense îi fac pe copiii cu ADHD greu de controlat. Cele mai bune reguli vin o dată cu o comunicare clară, cu instrucţiuni simple, un numar mic de reguli importante şi recompense imediate şi regulate, care se acordă în mod repetat.
Copiii cu ADHD au nevoie de rutină, organizare şi consecvenţă, fiind important pentru ei să ştie ca au un program stabil care îi însoţeşte pe parcursul întregii zile. E important să se trezească la aceeaşi oră, să-şi pună pijamaua sub pernă, să se spele, să se îmbrace, să-şi ia micul dejun, să hrănească animalul de companie şi să plece la scoala, în aceeaşi ordine, zilnic. Dacă echilibrul lor este dat peste cap de orice lucru diferit (o noapte în care s-a culcat târziu, un profesor înlocuitor, o excursie şcolară ), aceasta îi va scoate din ritm.
Înainte de a le transmite un mesaj este foarte important să le atrageţi atenţia. Vorbiţi clar, direct şi adresaţi-vă pe nume. Priviţi-i în ochi şi arătaţi-le entuziasm. Daţi-le instrucţiunile clar, simplu şi pas cu pas. Dacă mormăiţi, îi cicăliţi, îi bombardaţi cu cuvinte sau veti vorbi tare să acoperiţi televizorul, nu veţi obţine niciun rezultat. Cereţi-i copilului apoi să vă confirme că a înţeles, pentru a vă asigura că a primit mesajul.
Un alt lucru foarte important este stabilirea regulilor în avans, create într-o perioadă de calm, nu concepute în momentul unui conflict. Trebuie sa fie simple, corecte, puţine şi bine înţelese : "Nu o întrerupi pe sora ta în timp ce îşi face temele (pentru că o să îşi piardă concentrarea ) sau,, Nu vei manca gustări înainte de masa de seară." E important ca regulie să fie impuse pentru ca atunci când o regulă este pusă sub semnul întrebării, să fie repetată clar şi apoi pusă în aplicare. Nu este cazul să marjaţi pe inflexibilitate, dar este important să nu schimbăm decizia atunci când este luată.
Dacă la olimpiade s-ar introduce proba de certuri, cu siguranta, copii cu ADHD ar lua toate medaliile. Să te cerţi şi să dezbaţi cu un copil cu ADHD este o încercare care nu poate avea succes - sunt multe cuvinte şi puţină logică. Spuneţi care este regula şi fiţi fermi pe poziţii: "Pot să iau o bucăţică de ciocolatî? Nu, cina este aproape gata. Dar bunica mă lasă să mananc. Ştii regula. " În aceste cazuri, tehnica discului stricat funcţionează întotdeauna: repetaţi acelaţi lucru până când copilul se va plictisi să mai întrebe.
Număratul poate fi o tehnică benefică ce îi permite copilului să aibă răgazul necesar să evite refuzul din reflex. Spuneţi regula, spuneţi "unu", aşteptaţi 5 secunde, "doi", aşteptaţi 5 secunde, "trei" şi apoi acţionaţi.
Toate comportamentele pozitive trebuie recompensate pentru că legea de bază a schimbării comportamentului afirmă că: un comportament care îi aduce recompense copilului va fi repetat.
Pentru a încuraja cele mai bune purtări puteţi folosi o răsplată fizică (bani, mâncare sau un privilegiu special ), emoţională (preţuire, entuziasm sau mandria părintească ) sau cumulative (câte o steluţă sau o fată zâmbitoare pentru fiecare regulă de care a ţinut cont şi care, în final, vor alcătui împreuna un premiu consistent ) .
Retragerea privilegiilor este o altă tehnică ce poate aduce îmbunătăţiri comportamentului. Atunci când folosiţi această tehnică, nu fiţi prea severi şi nu o prelungiţi prea mult, pentru că există posibilitatea ca cel mic să o perceapă ca fiind nedreaptă şi să înceapă să reacţioneze exagerat sau să se poarte mult mai urât. Copiii pot pierde, de exemplu, privilegiul de a se uita la televizor, de a folosi telefonul sau de a se plimba cu bicicleta toată săptămâna. Pentru a da roade, nu staţi la discuţii, nu începeţi o dezbatere şi alegeţi ceva important pentru ei.
Pedeapsa poate fi folosită şi ea, însă numai pe perioade limitate. Ea trebuie acordată cu multă grijă pentru că uneori poate fi resimţită de copil mult mai profund decât v-aţi dori. Metodele de disciplină dure (lovirea ) reprezintă un abuz asupra copilului şi nu ajută la îmbunătăţirea comportamentului, ba mai mult, atrag dupa sine înverşunare, traume şi acumulare de resentimente.
Declaraţiile de tipul "eu" facilitează comunicarea de cele mai multe ori pentru că este posibil să ziceţi acelaşi lucru în două moduri diferite, fiecare ducând la un răspuns diferit. Dacă folosiţi o afirmaţie de tipul "eu" transmiteţi celuilalt cum vă simtiţi, pe când dacă folosiţi o afirmaţie de tipul "tu", aceasta implică faptul că "tu" eşti criticat. Nu uitaţi că atunci când copilul face ceva care ne irită, comportamentul este cea care ne deranjează, nu copilul.
Şi pentru că disciplina este un echilibru fragil între fermitate şi încurajare, este foarte important să nu uitaţi să folosiţi feedbackul în cazul faptelor bune: "Îmi place să văd o cameră aşa de îngrijită`` sau,, Azi am fost mandră de tine la petrecere."
Deşi ADHD este o afecţiune care provoacă necazuri unui mare numar de copii şi adulţi, cu ajutor şi înţelegere putem aduce împreuna îmbunătăţiri în viaţa, relaţiile, educaţia, slujbele, eficienţa studiului şi respectul lor de sine.