Suntem programați să mâncam! Pe creierul nostru se află o regiune numită hipotalamus, care este răspunzătoare de hrănire. Studii de laborator ne arată că lezarea unei porțiuni din hipotalamus poate conduce la excese în hrănire, obezitate sau dimpotrivă, la afagie- refuzul de a ingera mâncare. Putem considera că există două aspecte diametral opuse ale acestei programări: la un capăt, dereglările de alimentare (anorexia, bulimia, binge-eating ), în sensul în care persoana care suferă de o astfel de tulburare are o "virusare" a soft-ului genetic, iar la celălalt capat se găsesc autotrofii, care demonstreaza capacitati inedite de reprogramare a acestui soft. Sunt peste 3000 de astfel de persoane înregistrate în lume în prezent; ei nu folosesc hrana solidă, alimentându-se doar cu energie solară și, uneori, cu lichide. Bine-bine, asta demonstrează că avem creierul programat să ne hrănească pentru a ne menține în viață! Dar cum ajungem de aici, de la o necesitate fiziologica de bază, la mâncatul social, la mâncatul care pune mai puțin accentul pe hrănire ci mai degraba pe impărtășirea unor emoții, pe comunicare, pe relaționarea dintre oameni? Sunt cel putin două explicații posibile. Daca ne gândim bine, încă din viața intrauterină nu mâncăm singuri, ci suntem alimentați de mama prin intermediul cordonului ombilical; mai târziu, după naștere, sânul mamei este sursa noastră de hrană. În timp ce suge, bebelușul simte căldura corpului mamei, respirația acesteia pe fața sa, privirea ațintită în ochii lui, cu alte cuvinte, în timp ce își "ia masa", bebelusul nu este singur, o altă persoană, mama, este în permanență acolo. Chiar și mai târziu, când copilul nu mai este dependent exclusiv de sânul mamei, tot este cineva lângă el (mama, bunica, tatal, bona ) care îi dă să mănânce cu lingurița, îl învață "să deschidă gurița ca să aterizeze avionul" și cum să țină singur tacâmurile în mână. Așadar, suntem învățați sa mancam în compania cuiva. Încă de când suntem mici, mâncatul nu este o acțiune solitară ci dimpotrivă, o interacțiune cu persoane apropiate nouă, astfel că este, în subconștientul nostru, asociat cu căldura, cu confortul, cu siguranța pe care ne-o dau în copilărie sânul și brațele mamei; ne dorim să ne întoarcem acolo ori de câte ori este posibil și, sigur, acest lucru poate avea și o parte negativă - mâncăm atunci când suntem triști, supărați, nervoși, căutăm în mâncare o consolare, o alinare, ceea ce uneori poate duce la supraalimentare și la grave probleme de sănătate. O alta explicatie, ține de faptul că omul este un animal social. Grupul și apartenența la grup sunt extrem de importante pentru conturarea individualității unei persoane. Foarte mulți antropologi au subliniat impactul ritualurilor sociale asupra reafirmării valorilor sociale, precum și a sentimentului de apartenență la grup. Și, cum am aratat că hranirea este esențială pentru om, ce alt ritual mai potrivit decât cel al meselor? Sunt mese pe care le luăm în familie pentru că avem nevoie de consolidarea sentimentului că avem rădăcini, pentru că avem nevoie de afecțiunea aceea primordială și de sentimentul stabilității. Sunt mese pe care le luăm cu grupul de prieteni, care ne fac să ne simțim acceptați, integrați social. Mai sunt și cinele de afaceri în timpul cărora, prin intermediul unor mâncaruri și băuturi alese încercăm să ne pregătim terenul pentru o înțelegere favorabilă și fructuoasă. Dacă aruncăm o privire de-a lungul istoriei umanității, de la omul peșterilor care pleca la vânătoare și se întorcea cu prada acasă pentru a o împărți cu ai săi, pâna la tatăl care se întoarce cu sacoșa plină de la supermarket, acest ritual al meselor este important pentru definirea familiei: mâncăm împreună și ceea ce mâncam, cum mâncăm, cum ne comportăm în timpul mesei, chiar și preferințele culinare, toate acestea sunt trăsături specifice și definitorii ale familiei din care facem parte. Vi s-a întâmplat, cu siguranță, să mergeți în vizită la o familie și să observați cine pune masa, cine toarnă în pahare, unde se țin sticlele, unde șervețelele și chiar ce mâncăruri se pun pe masă și să vi se pară totul atât de diferit de ceea ce se întâmplă la dumneavoastră în familie încât să aveți chiar un ușor sentiment de stinghereală; aceasta este pentru că ritualul pe care tocmai l-ați văzut era unic, doar al familiei respective; deși fiecare familie are ritualul ei, nu există o rețetă universală după care se desfășoară acesta. În România, astăzi, din păcate, trăim o viață aglomerată, agitată, suntem mai tot timpul pe fugă și acest ritual al meselor în familie iși găsește din ce în ce mai rar locul în programul nostru ocupat. Ne rămâne ritualul meselor în familie de Sărbători (Crăciun, Paște, zile onomastice ), atunci când, ca pentru a compensa toate mesele de famile pe care le-am ratat peste an, umplem cu vârf coșurile de cumpărături și ne supraalimentăm, pentru că ni se pare ca în felul acesta, cu cozonăcel, cu multe sărmăluțe, restabilim echilibrul, armonia căminului nostru, refacem o punte de legătură între noi, pe care o simțim șubrezită de grijile zilnice. Ritualul meselor se degradează pe zi ce trece. Pentru că suntem presați, mâncăm pe stradă un covrig sau o merdenea - sigur, sunt oameni în jurul nostru, dar nu inseamna ca mâncăm cu ei doar pentru ca așteptăm același tramvai, în aceeași stație. La job, se apropie deadline-ul și nu avem timp să luăm o pauză și să interacționăm cu colegii în timp ce mâncăm, așa că ne vom comanda o pizza și-o vom înghiți grăbiți în fața monitorului. Din pacate, copiii nostri copiaza acest tipar pe care-l oferim noi: între o campanie sângeroasă dintr-un joc on-line și două discuții „pe mes", se ridică din fața calculatorului doar pentru a se întoarce cu felul de mâncare preferat, chipsurile. Nu numai că nu mai păstrăm ritualul mesei, care ne permite să mâncăm pe îndelete, să socializăm, să ne apropiem unii de ceilalți, să povestim, să împărtășim, să luăm o "îmbucătură" de afecțiune, dar și mai grav, hrana noastră se degradează calitativ. Mâncăm izolați, prost și pe fugă, iar asta se vede în starea noastră generală de sănatate: obezitate, diabet, boli de inima, stres, anxietate. Haideți să luăm...o pauză de masă!