Anxietatea de separare: - este o tulburare frecventa in randul copiilor cu parintii plecati la munca in strainatate />Anxietatea de separare este una dintre cele mai întâlnite tulburări de anxietate la copii, apărând la aproximativ 40% din aceştia. Copiii emigranţilor români sunt predispuşi să dezvolte o tulburare de acest fel, pe care părinţii, bunicii şi profesorii trebuie să ştie să o recunoască. > Debutul anxietăţii de separare are loc cel mai frecvent în perioada 7-12 ani, dar este posibil şi mai devreme, şi se manifestă prin frica excesivă care apare la separarea reală sau imaginară a copilului de o persoană semnificativă, de obicei de unul dintre părinţii săi. >Întrebări de genul "Dacă i se întâmplă ceva rău mamei sau tatei?" sau "Dacă mi se întâmplă ceva şi mama nu e lângă mine?" sunt frecvent întâlnite la copiii cu anxietate de separare. >Ei pot acuza simptome somatice ca dureri abdominale şi dureri de cap sau pot avea vărsături. >Comportamentele pe care aceşti copii le adoptă sunt unele de evitare şi de reasigurare, cum ar fi refuzul de a merge la grădiniţă sau şcoală, de a sta singuri în casă, de a dormi singuri, de a se implica în activităţi sociale în absenţa părinţilor. >Copilul va suna sau va chema frecvent părinţii, va cere promisiuni de la aceştia, va dormi cu cineva apropiat etc. >În aceste cazuri, intervenţia psihologică se va adresa atât copilului, cât şi părintelui. Intervenţia adresată copilului va urmări controlul îngrijorărilor copilului, exerciţii de relaxare, expunerea la situaţii ipotetice de separare etc. >Pe de altă parte, părinţii vor fi informaţi despre frica şi anxietatea de separare, ei fiind sprijiniţi să înţeleagă că este nevoie ca propriul copil să experimenteze frica pentru a şti cum să facă faţă situaţiilor dificile. >De asemenea, ei sunt învăţaţi să diminueze comportamentele de reasigurare ale copiilor, deoarece acestea ar putea conduce la dezvoltarea dependenţei de părinţi şi reducerea autonomiei copilului. >Cum greşesc părinţii? >Copilul de emigrant este vulnerabil emoţional; uneori el interpretează şi simplele schimbări ale vremii ca fiind periculoase sau ameninţătoare pentru sine şi pentru părinţii aflaţi la distanţă de mii de kilometri >Tulburările anxioase la copii şi adolescenţi au printre cauze experienţele de viaţă stresante (boala gravă sau spitalizarea copilului, moartea unui părinte, emigraţia, separarea de părinţi, divorţul părinţilor, naşterea unui frate ), dar şi stilul parental autoritar sau hiperprotector. >Anxietatea unui părinte joacă, la rândul ei, un rol important în declanşarea aceleiaşi tulburări la copil. Statisticile arată că în 34% din familiile în care un părinte este anxios copilul va dezvolta o tulburare de anxietate. >Astfel, un copil preia, prin imitaţie, comportamentul părintelui. El "învaţă" atât teama de eşec, starea de îngrijorare permanentă, cât şi modalităţile greşite de rezolvare a situaţiilor de viaţă ale părintelui anxios. >Pe de altă parte, atunci când părintele are tendinţa de a-şi proteja prea mult copilul, creşte probabilitatea ca acesta să devină anxios, deoarece nu are posibilitatea de a învăţa cum să facă faţă singur provocărilor şi să devină autonom. >Nu numai părintele hiperprotector poate fi responsabil de anxietatea copilului, ci şi cel care îşi critică excesiv odrasla, uitând să recompenseze comportamentele pozitive ale acesteia. Părinţii perfecţionişti, critici, se îngrijorează cu privire la potenţialele greşeli pe care copiii lor ar putea să le facă şi, drept urmare, le fixează acestora standarde foarte înalte de performanţă. Neputinţa de a atinge aceste standarde alimentează şi amplifică anxietatea copiilor. >Metode de relaxare pentru scăderea anxietăţii >Anxietatea este o emoţie normală care ne ajută să supravieţuim şi să facem faţă situaţiilor neplăcute, uneori periculoase. >Există însă o anxietate sănătoasă, implicată în controlul propriilor emoţii şi o anxietate nesănătoasă (panica ), manifestată prin pierderea controlului asupra propriei persoane şi prin imposibilitatea de a face faţă problemelor cu care ne confruntăm. >La baza anxietăţii nesănătoase stau gândurile negative sau iraţionale. Dacă acestea sunt deosebit de puternice, pot deveni preocupări constante, uneori chiar obsesive. Pentru a ne îndepărta măcar temporar de aceste temeri iraţionale putem încerca diverse modalităţi de relaxare, precum meditaţia, yoga, exerciţiile de respiraţie, plimbările, sportul, lectura, vizionarea unor emisiuni preferate. Oricare din aceste activităţi poate fi efectuată cu condiţia ca ea să ofere plăcere. Ideea este că atunci când ne simţim bine şi relaxaţi în timpul realizării unei activităţi, nu putem fi concomitent şi anxioşi. În controlul anxietăţii se pot folosi şi diferite metode psihoterapeutice de combatere a gândurilor negative.