Terapia cognitiv-comportamentala in tratamentul tulburarii de panica
Inapoi Autor: Psih Stancescu Raluca
Tulburarea de panica se manifesta prin atacuri de panica repetate, neasteptate insotite de:
- preocuparea persistenta a persoanei de a nu mai avea atacuri de panica ulterioare
- teama privind consecintele sau implicatiile atacurilor de panica ("Fac atac de cord!", "O sa mor!", "Imi pierd controlul!", "O sa innebunesc!" )
- modificarea comportamentului din cauza atacurilor de panica (persoana incepe sa evite sa faca anumite lucruri sau evita situatii si locuri care ii pot creste anxietatea, sau apeleaza la comportamente de asigurare: nu pleaca ne-insotita, tine medicamente la indemana, etc )
Atacul de panica reprezinta o stare intensa de disconfort, insotita de cel putin 4 dintre urmatoarele manifestari fiziologice:
* Batai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac (cresterea pulsului ), palpitatii
* Transpiratii
* Incordare musculara - tremuraturi
* Senzatia de lipsa de aer
* Senzatie de sufocare
* Durere sau disconfort in piept
* Greata sau disconfort abdominal
* Ameteala, dezechilibru, vertij sau lesin
* Derealizare (sentimentul de irealitate ) sau depersonalizare (detasare de sine insusi )
* Parestezii (senzatii de amorteala sau de furnicaturi, in special la nivelul extremitatilor )
* Frisoane sau valuri de caldura
* Frica de pierdere a controlului sau de a nu innebuni
* Frica de moarte
Tulburarea de panica cauzeaza un disconfort semnificativ, conducand la costuri personale substantiale. Tot mai multe studii clinice sustin eficienta interventiilor psihosociale in tratamentul tulburarii de panica. Mai mult, dovezile arata ca terapia cognitiv-comportamentala este mai eficienta in ceea ce priveste costurile, comparativ cu tratamentul medicamentos, inca din primul an de tratament.
Totusi, in ciuda eficientei demonstrate clinic, putini pacienti cu tulburare de panica beneficiaza de terapie cognitiv-comportamentala. Acest fapt se datoreaza in special cunostintelor limitate ale medicilor (ex. medici de familie, cardiologi sau chiar psihiatri ) dar si ale populatiei, privind natura si beneficiile intervetiei cognitiv-comportamentale.
Acest articol incearca sa explice componentele principale ale interventiei cognitiv-comportamentale in tulburarea de panica.
Principalul obiectiv al terapiei cognitiv-comportamentale este identificarea si modificarea gandurilor si comportamentelor maladaptative, care declanseaza, mentin sau exacerbeaza anxietatea si atacurile de panica. In acest scop, terapia include o serie de tehnici precum psihoeducatia, interventii de tipul restructurarii cognitive, expunere, si tehnici de relaxare si controlul respiratiei. Totodata, protocolul de interventie contine si o componenta de dezvoltare de abilitati, si o serie de informatii privind relatia ganduri-emotii - comportamente. Acest tip de tratament se realizeaza in 11 - 12 sedinte saptamanale, fie individual, fie in grupuri mici.
Psihoeducatia privind natura si functiile fricii, precum si substraturile sale neurologice, se realizeaza in primele sedinte. Astfel, raspunsul de frica ii este prezentat pacientului ca fiind normal, si, de regula, o componenta esentiala pentru supravietuire. Atacurile de panica sunt definite ca reactii de frica inadecvate, derivate din false semnale de alarma, declansate de interpretarea eronata a activarii normale a organismului pe fondul raspunsului de "fugi sau lupta". In incercarea de a intelege anumite reactii fiziologice normale (ex batai de inima ), persoanele cu atacuri de panica le vor interpreta intr-un mod eronat ("Fac atac de cord" / "O iau razna" ), declansand astfel un semnal de alarma care va conduce la cresterea anxietatii si a senzatiilor fizice asociate.
Pe langa normalizarea si demistificarea atacurilor de panica, psihoeducatia ofera pacientului un model al anxietatii care pune accentul pe relatia dintre minte si corp, asigurand un cadru pentru abilitatile ce vor fi dezvoltate pe parcursul terapiei. Se foloseste un model tri-dimensional, in care vor fi descrise cele 3 componente ale anxietatii - componenta fiziologica, cea cognitiva si cea comportamentala.
Componenta fiziologica face referire la modificarile corporale (ex neurologice, hormonale, cardiovasculare ) si senzatiile fizice percepute de pacient (dificultati de respiratie, batai de inima, ameteala, greata, nod in gat, dureri in piept, tremuraturi, transpiratie ) .
Componenta cognitiva se refera la gandurile rationale si irationale, imaginile sau impulsurile care acompaniaza starea de frica intensa (ganduri legate de moarte, imagini legate de pierderea controlului, impulsul de a fugi, etc ) .
Componenta comportamentala contine lucrurile pe care persoana le face ca urmare a fricii (parasirea sau evitarea unor situatii, asigurari precum tinutul unor medicamente in geanta sau mersul frecvent la Urgente, etc ) .
Aceste trei componente sunt descrise ca fiind inter-relationate, deseori cu rezultatul cresterii anxietatii pe termen lung.
In terapie, clientul va invata noi abilitati pentru a controla aceste trei componente ale anxietatii. Pentru a gestiona anumite aspecte fiziologice ale anxietatii (ex. ameteala ca urmare a hiperventilatiei ) pacientul invata respiratia abdominala, sau relaxarea musculara progresiva. Pentru reducerea gandurilor sau imaginilor care cresc anxietatea, pacientul invata sa examineze dovezile care sustin gandurile negative si cele care contrazic aceste ganduri (bazandu-se pe experienta, informatii medicale, propriile abilitati de a face fata, etc ) si sa genereze ganduri alternative rationale. Totodata, pacientul este invatat sa proiecteze experimente comportamentale pentru testarea gandurilor negative automate. Pentru schimbarea comportamentelor maladaptative care mentin starea de anxietate, pacientul invata tehnicile de expunere gradata la stimuli care declanseaza starile de panica.
In cazul tulburarii de panica, este recomandata expunerea interoceptiva, care se realizeaza prin expunerea la senzatiile fizice asociate starii de panica. In timpul expunerii, pacientul provoaca in mod deliberat senzatiile fizice asociate fricii (ameteala, batai de inima, respiratie dificila, etc ), initial in cabinet alaturi de terapeut, iar apoi acasa, zilnic, pe o perioada de timp limitata.
Pe masura ce pacientul devine mai putin speriat de aceste senzatii, el va fi indrumat catre alte activitati, cum ar fi bautul unor lichide cu cofeina, reluarea activitatii sexuale sau privitul unor filme de groaza, ce ar putea creste nivelul de teama.
In cazul pacientilor cu agorafobie, se va folosi de asemenea expunerea gradata la stimulii externi care cresc nivelul de anxietate, fiind incurajati sa isi reia activitatile obisnuite (ex. mers cu metroul, la supermarket, etc ) .
- preocuparea persistenta a persoanei de a nu mai avea atacuri de panica ulterioare
- teama privind consecintele sau implicatiile atacurilor de panica ("Fac atac de cord!", "O sa mor!", "Imi pierd controlul!", "O sa innebunesc!" )
- modificarea comportamentului din cauza atacurilor de panica (persoana incepe sa evite sa faca anumite lucruri sau evita situatii si locuri care ii pot creste anxietatea, sau apeleaza la comportamente de asigurare: nu pleaca ne-insotita, tine medicamente la indemana, etc )
Atacul de panica reprezinta o stare intensa de disconfort, insotita de cel putin 4 dintre urmatoarele manifestari fiziologice:
* Batai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac (cresterea pulsului ), palpitatii
* Transpiratii
* Incordare musculara - tremuraturi
* Senzatia de lipsa de aer
* Senzatie de sufocare
* Durere sau disconfort in piept
* Greata sau disconfort abdominal
* Ameteala, dezechilibru, vertij sau lesin
* Derealizare (sentimentul de irealitate ) sau depersonalizare (detasare de sine insusi )
* Parestezii (senzatii de amorteala sau de furnicaturi, in special la nivelul extremitatilor )
* Frisoane sau valuri de caldura
* Frica de pierdere a controlului sau de a nu innebuni
* Frica de moarte
Tulburarea de panica cauzeaza un disconfort semnificativ, conducand la costuri personale substantiale. Tot mai multe studii clinice sustin eficienta interventiilor psihosociale in tratamentul tulburarii de panica. Mai mult, dovezile arata ca terapia cognitiv-comportamentala este mai eficienta in ceea ce priveste costurile, comparativ cu tratamentul medicamentos, inca din primul an de tratament.
Totusi, in ciuda eficientei demonstrate clinic, putini pacienti cu tulburare de panica beneficiaza de terapie cognitiv-comportamentala. Acest fapt se datoreaza in special cunostintelor limitate ale medicilor (ex. medici de familie, cardiologi sau chiar psihiatri ) dar si ale populatiei, privind natura si beneficiile intervetiei cognitiv-comportamentale.
Acest articol incearca sa explice componentele principale ale interventiei cognitiv-comportamentale in tulburarea de panica.
Principalul obiectiv al terapiei cognitiv-comportamentale este identificarea si modificarea gandurilor si comportamentelor maladaptative, care declanseaza, mentin sau exacerbeaza anxietatea si atacurile de panica. In acest scop, terapia include o serie de tehnici precum psihoeducatia, interventii de tipul restructurarii cognitive, expunere, si tehnici de relaxare si controlul respiratiei. Totodata, protocolul de interventie contine si o componenta de dezvoltare de abilitati, si o serie de informatii privind relatia ganduri-emotii - comportamente. Acest tip de tratament se realizeaza in 11 - 12 sedinte saptamanale, fie individual, fie in grupuri mici.
Psihoeducatia privind natura si functiile fricii, precum si substraturile sale neurologice, se realizeaza in primele sedinte. Astfel, raspunsul de frica ii este prezentat pacientului ca fiind normal, si, de regula, o componenta esentiala pentru supravietuire. Atacurile de panica sunt definite ca reactii de frica inadecvate, derivate din false semnale de alarma, declansate de interpretarea eronata a activarii normale a organismului pe fondul raspunsului de "fugi sau lupta". In incercarea de a intelege anumite reactii fiziologice normale (ex batai de inima ), persoanele cu atacuri de panica le vor interpreta intr-un mod eronat ("Fac atac de cord" / "O iau razna" ), declansand astfel un semnal de alarma care va conduce la cresterea anxietatii si a senzatiilor fizice asociate.
Pe langa normalizarea si demistificarea atacurilor de panica, psihoeducatia ofera pacientului un model al anxietatii care pune accentul pe relatia dintre minte si corp, asigurand un cadru pentru abilitatile ce vor fi dezvoltate pe parcursul terapiei. Se foloseste un model tri-dimensional, in care vor fi descrise cele 3 componente ale anxietatii - componenta fiziologica, cea cognitiva si cea comportamentala.
Componenta fiziologica face referire la modificarile corporale (ex neurologice, hormonale, cardiovasculare ) si senzatiile fizice percepute de pacient (dificultati de respiratie, batai de inima, ameteala, greata, nod in gat, dureri in piept, tremuraturi, transpiratie ) .
Componenta cognitiva se refera la gandurile rationale si irationale, imaginile sau impulsurile care acompaniaza starea de frica intensa (ganduri legate de moarte, imagini legate de pierderea controlului, impulsul de a fugi, etc ) .
Componenta comportamentala contine lucrurile pe care persoana le face ca urmare a fricii (parasirea sau evitarea unor situatii, asigurari precum tinutul unor medicamente in geanta sau mersul frecvent la Urgente, etc ) .
Aceste trei componente sunt descrise ca fiind inter-relationate, deseori cu rezultatul cresterii anxietatii pe termen lung.
In terapie, clientul va invata noi abilitati pentru a controla aceste trei componente ale anxietatii. Pentru a gestiona anumite aspecte fiziologice ale anxietatii (ex. ameteala ca urmare a hiperventilatiei ) pacientul invata respiratia abdominala, sau relaxarea musculara progresiva. Pentru reducerea gandurilor sau imaginilor care cresc anxietatea, pacientul invata sa examineze dovezile care sustin gandurile negative si cele care contrazic aceste ganduri (bazandu-se pe experienta, informatii medicale, propriile abilitati de a face fata, etc ) si sa genereze ganduri alternative rationale. Totodata, pacientul este invatat sa proiecteze experimente comportamentale pentru testarea gandurilor negative automate. Pentru schimbarea comportamentelor maladaptative care mentin starea de anxietate, pacientul invata tehnicile de expunere gradata la stimuli care declanseaza starile de panica.
In cazul tulburarii de panica, este recomandata expunerea interoceptiva, care se realizeaza prin expunerea la senzatiile fizice asociate starii de panica. In timpul expunerii, pacientul provoaca in mod deliberat senzatiile fizice asociate fricii (ameteala, batai de inima, respiratie dificila, etc ), initial in cabinet alaturi de terapeut, iar apoi acasa, zilnic, pe o perioada de timp limitata.
Pe masura ce pacientul devine mai putin speriat de aceste senzatii, el va fi indrumat catre alte activitati, cum ar fi bautul unor lichide cu cofeina, reluarea activitatii sexuale sau privitul unor filme de groaza, ce ar putea creste nivelul de teama.
In cazul pacientilor cu agorafobie, se va folosi de asemenea expunerea gradata la stimulii externi care cresc nivelul de anxietate, fiind incurajati sa isi reia activitatile obisnuite (ex. mers cu metroul, la supermarket, etc ) .
PsyClinic
Credem in oameni!
Recomandă acest cabinet
