"Cea mai grea parte a unei despărțiri este să ieși dintr-o relație și să nu te mai recunoști pe tine însuți" (Taylor Swift )

Răspunsul emoțional la pierderea unei relații de cuplu poate fi similar cu cel pe care îl avem la moartea cuiva drag. În ambele cazuri este vorba despre un proces de doliu ca răspuns normal, natural la pierdere. Doliul nu îl avem doar atunci când cineva drag moare, ci ori de câte ori ne confruntăm cu o pierdere semnificativă. Deși de multe ori copleșitor, travaliul de doliu este cel care ne permite adaptarea la noul context relațional și chiar să găsim în acesta fericire și împlinire. Există mai multe teorii care explică stadiile procesului de doliu, voi aminti aici două dintre acestea. Cea mai larg acceptată teorie (Elisbeth Kubler Ross ) împarte procesul de doliu în cinci stadii: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea. Suzzane Lachmann, vorbind în mod particular despre pierderea unei relații de cuplu identifică șapte stadii: căutarea de răspunsuri, negarea, negocierea, recidiva, furia, acceptarea inițială, speranța redirecționată. Indiferent de teorie, aceste stadii nu sunt liniare, ele se pot întrepătrunde, ordinea lor poate fi diferită și putem experimenta același stadiu de mai multe ori. Se spune adesea că pentru ca o relație să existe este nevoie de doi de "da" dar pentru ca ea să se rupă este suficient un singur "nu". Din punct de vedere psihologic, atunci când există un singur "nu", relația poate continua pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă în lumea internă a unuia dintre parteneri, blocând astfel procesul. Atunci când există doi de "nu", în sensul că nici unul dintre parteneri nu își mai dorește relația, procesul de doliu se desfășoară mai lin. Pierderea relației de cuplu presupune adesea pierderi la mai multe niveluri ale existenței și este important să le gestionăm pe fiecare în parte cu răbdare, blândețe cu noi înșine și ajutor acolo unde este nevoie. Este normal să avem gânduri și emoții diverse, de mai multe ori contradictorii. Putem simți furie, iubire, ușurare, teamă, tristețe, uneori ură, disperare și multe altele, putem trece de la o emoție la alta fără un motiv evident. Odată cu despărțirea nu se produce doar o schimbare a statutului marital, ci și social. Nu mai există "prietenii noștri" ci "ai mei și ai tai". Chiar dacă despărțirea se produce de comun acord, de multe ori unul dintre parteneri este blamat sau învinovățit. Pentru mulți oameni este foarte dificil să vorbească despre despărțire, motiv pentru care răcesc relațiile cu cei din jur, sau chiar se izolează. Odată cu despărțirea se poate pierde inclusiv relația cu familia partenerului/partenerei. Acest lucru ne poate face să ne simțim foarte singuri, să nu pierdem doar persoana iubită ci și o parte dintre prieteni, astfel pierderea devine mai mare, mai dificil de gestionat. Existența copiilor poate face ca întreaga dinamică a procesului de doliu, mai ales din punct de vedere social să fie diferit și specific fiecărei familii în parte. La nivel personal, pierderea poate părea devastatoare. Este posibil să ne confruntăm cu situații de zi cu zi pe care nu credem că avem abilitățile de a le rezolva deoarece acestea erau în sarcina partenerului și atunci apare sentimentul de neputință. Felul în care la un moment dat ne-am imaginat viitorul se modifică, ceea ce există nu se mai potrivește și uneori nu găsim puterea de a ne imagina altceva. Viitorul poate să pară lipsit de sens și speranța, mai ales atunci când pierdem speranța legată de relație. Acesta este momentul când conștientizăm că ceea ce am proiectat în viitor se pierde. Nu este vorba doar despre planuri și proiecte comune ci și despre cum ne imaginăm pe noi înșine în viitor. Unele despărțiri pot avea impact la nivelul identității personale, putem trăi confuzia lui "cine sunt eu fără tine?", "ce să fac cu urma pe care o lași în mine?". Sunt întrebări normale atunci când se termină o relație semnificativă și care a durat suficient încât partenerii să evolueze împreuna. Procesul de doliu devine și mai anevoios atunci când relația de cuplu satisfăcea nevoi frustrate în diferite etape de dezvoltare. Poate că ai experimentat cum este să te simți cu totul în siguranță, ascultat, acceptat așa cum ești, etc doar cu partenerul/partenera iar acum aceste nevoi redevin neîmplinite. Pot să apară trăiri reprimate, uitate undeva în trecutul fiecăruia și care nu au sens pentru momentul prezent. Doliul după o relație este ceva foarte personal și experimentat în mod diferit de fiecare, indiferent de cine a pus capăt relației. Există cazuri în care procesul de doliu începe când suntem încă în relație, chiar își poate urma întregul parcurs înainte de a se produce despărțirea efectivă. La fel, există cazuri în care despărțirea ne ia prin surprindere. Indiferent de situație, procesul interior este similar și chiar necesar. Am tot auzit expresia "cui pe cui se scoate". Din punct de vedere psihologic, cui pe cui se adâncește. Intrarea imediată într-o altă relație se poate face doar păstrând aceleași moduri de funcționare și aceleași nevoi inconștiente. Vom căuta la noul partener tipare similare cu cele din fosta relație și astfel povestea ajunge să se repete. Refuzul de a trăi experiența pierderii face ca aceasta să rămână neprocesată, undeva în interiorul nostru și la un moment dat să apară sub alte forme, ca simpome care nu par să aibă legatură directă. Bineînțeles, nu toate despărțirile presupun pierderile menționate anterior; cât de mult pierdem într-o despărțire are legătură directă cu funcțiile, adesea inconștiente, pe care le avea relația de cuplu. Este normal să fie greu, dar atunci când este foarte greu, cel mai probabil relația îndeplinea funcții de care nu suntem conștienți și atunci este util să începem o psihoterapie pentru a facilita procesul de doliu, vindeca rănile și a regăsi speranța și încrederea în viitor.