IMPACTUL DEFICIENTEI MOTORII SEVERE ASUPRA CALITATII VIETII
Inapoi Autor: Vescan Ioana Maria
IMPACTUL DEFICIENTEI MOTORII SEVERE ASUPRA CALITATII VIETII
Pentru majoritatea oamenilor calitatea vieţii persoanelor cu deficienţe este necunoscută. Acest lucru o arată şi miturile prezentate mai jos. Datorită faptului că aceasta este mai puţin cunoscută, persoanele cu deficienţe sunt văzute ca făcând parte dintr-o altă categorie. Este foarte important să se studieze acest domeniu pentru că informaţiile obţinute vor ajuta la integrarea acestor persoane în societate.
MIT: O persoană cu dizabilitate este bolnavă sau ceva nu este în regulă cu ea.
ADEVĂR: Dizabilitatea este o parte normală din experienţa umană şi nu este acelaşi lucru cu a fi bolnav. Nevoile persoanelor cu disabilităţi variază în oarecare măsură, iar câteodată sunt bolnavi la fel ca şi persoanele care nu au disabilităţi. Confundând disabilitatea cu boala nu numai că se eşuează în încercarea de a răspunde nevoilor persoanei, ci perpetuează un stereotip negativ şi presupunerea că persoana poate şi trebuie vindecată.
MIT: Persoanele cu disabilităţi au o calitate a vieţii scăzută.
ADEVĂR: Acesta este unul dintre cele mai comune stereotipuri şi cel mai dăunător, pentru că descurajează interacţiunile sociale şi dezvoltarea relaţiilor mature. Persoanele cu disabilităţi au potenţialităţi la fel ca şi cei fără dizabilităţi, şi ei luptă pentru o calitate a vieţii mai ridicată ca şi ceilalţi. Societatea "handicapează" indivizii prin construirea clădirilor, şcolilor, teatrelor, caselor şi autobuzelor inaccesibile. Atitudinea potrivit căreia disabilitatea este un lucru rău şi că disabilitatea înseamnă o calitate a vieţii scăzută, este adesea văzută mai deficitară decât disabilitatea în sine.
MIT: Persoanele cu disabilităţi sunt inspiraţi, bravi şi curajoşi pentru că trăiesc foarte bine cu disabilitatea lor.
ADEVĂR: O persoană cu o disabilitate este o persoană care îşi realizează activităţile normale de viaţă atunci când conduce spre servici, merge la cumpărături, îşi plăteşte facturile, sau participă la evenimente atletice. Accesul la comunitate bazat pe serviciile pe termen lung ca şi asistenţă socială, accesul în clădiri, transportul public, accesul la o îngrijire de calitate a sănătăţii şi echipamentul necesar, le permite să continue (să trăiască ) la fel ca şi persoanele fără disabilităţi.
MIT: Persoanele cu disabilităţi au nevoie întotdeauna de dispozitive de tehnică performantă şi de servicii scumpe.
ADEVĂR: Dispozitivele simple şi ieftine sunt cele critice în ajutarea persoanelor cu disabilităţi să aibă o viaţă independentă.
MIT: Persoanele cu disabiltăţi severe trebuie să locuiască în spitale de recuperare sau sub supraveghere constantă pentru ca să nu se rănească.
ADEVĂR: Chiar şi şi persoanele cu cele mai severe disabilităţi ar putea locui acasă la ei dacă s-ar asigura servicii adecvate de către comunitate. (www.myths.com )
O deficienţă motorie severă afectează întreaga viaţă a unei persoane, iar eu consider că este foarte important să aflăm în ce domenii şi cât de mult o afectează.
Unul din domenii este suportul social. Mai jos voi descrie la ce se refera acest lucru.
1. Suportul emoţional care implică exprimarea empatiei şi grijii faţă de persoană. Îi asigură persoanei sentimentul de confort, apartenenţă şi de a fi iubit în perioadele de stres.
2. Esteem support apare prin exprimarea consideraţiei pozitive pentru persoană, încurajarea sau acceptarea ideilor şi a sentimentelor persoanei şi compararea pozitivă a persoanei cu ceilalţi. Acest tip de suport ajută la construirea sentimentului individului de autovalorizare, competenţă şi de a fi apreciat. Esteem suport este folositor în mod special în perioadele de evaluare a stresului, cum ar fi atunci când persoana ajunge să se întrebe dacă cerinţele depăşesc resursele personale ale lui / ei.
3. Suportul instrumental implică la asistenţa directă, cum ar fi atunci când dau sau împrumută persoanei bani sau îi se oferă ajutor la muncă, în perioadele de stres.
4. Suportul informaţional care include a da sfaturi, instrucţiuni, sugestii sau feedback despre cum se descurcă persoana. De exemplu, o persoană care este bolnavă ar putea primi informaţii de la familie sau de la un doctor despre cum ar putea să-şi trateze boala. Sau cineva care are de luat o decizie foarte dificilă în legătură cu slujba ar putea primi sugestii sau feedback despre ideile lui / ei, de la colegi.
Tipul de suport de care are nevoie o persoană sau îl primeşte depinde de circumstanţele stresante. De exemplu, suportul emoţional şi informaţional poate fi important, în mod particular pentru persoanele care sunt foarte bolnave.
Nu toată lumea primeşte suportul social de care are nevoie. Mulţi factori determină primirea suportului. Unii factori au legătură cu potenţialii primitori ai suportului. Un prim aspect, e puţin probabil ca oamenii să primească suport dacă nu-i lasă pe ceilalţi să ştie că au nevoie de el. Unii oameni nu sunt îndeajuns de asertivi ca să ceară ajutor, sau simt că ar trebui să fie independenţi sau să nu-i împovăreze pe alţii sau se simt inconfortabil să aibă încredere în alţii, sau nu ştiu de la cine să ceară. De asemenea, uneori, potenţialul primitor are caracteristici care nu inspiră nevoia de ajutor, un temperament dificil sau care cere ajutor într-un mod supărător (cum ar fi, să se plângă constant ) . Alţi factori se referă la cei care ar furniza suportul. De pildă, s-ar putea să nu aibă resursele necesare, sau ar putea fi stresaţi şi având nevoie de ajutor chiar înşişi, sau ar putea pur şi simplu să fie insensibili la nevoile altora.
Nevoia oamenilor de suport social, sursele şi abilitatea de a-l da se schimbă pe parcursul ciclului veţii (Antonucci, 1985; Broadhead et al., 1983; Bruhn & Philips, 1987; Sarafino & Armstrong, 1986 ) . De exemplu, cei mai mulţi copii tineri cer şi primesc repede de la oamenii mai învârstă, dar aptitudinile lor cognitive şi sociale imature îi fac să nu recunoască cu uşurinţă nevoile altora şi ei înşişi nu acordă ajutor. Pe măsură ce contactele sociale ale copiilor se extind în afara familiei, sunt mai expuşi atât la stres, cât şi la suport social, mai ales în timpul anilor de adolescenţă. La finalul adolescenţei, aceştia au abilităţi puternice cognitive şi sociale şi pot să asigure suport foarte util, dar mulţi resping ideea de a cere ajutor sau de a se încrede în alţii. Maturitatea este perioada pentru asumarea diferitelor nivele de responsabilitate într-o familie, la slujbă şi în comunitate. Aceste schimbări sunt surse de stres noi, dar de asemenea aduc şi surse noi pentru suport social şi oportunităţi de a-l oferi. Intimitatea şi grija care caracterizează de obicei relaţiile intime ale adulţilor, cum ar fi în căsătorie, dau adulţilor o continuă sursă de suport. Bătrâneţea este perioada în care suportul social, uneori declină. Deşi numărul relaţiilor sociale nu scade, cei învârstă fac schimb de mai puţin suport, probabil din cauza pierderii partenerului sau din cauză că resping ideea de a cere ajutor dacă devin incapabili să ofere şi ei la rândul lor.
În urma unor cercetări s-au observat că persoanele care prezintă un grad mare de singurătate în relaţiile sociale şi o depresie slabă pot să prezinte o calitate a vieţii satisfăcătoare.De asemenea s-a observat că starea depresivă poate să fie prezentă atât la nivel subclinic, cât şi la nivel clinic, iar ca si mecanisme de apărare se foloseste frecevent negarea defensivă.
Bibliografie
1.Broadhead, W.E., Kaplan, B.H., James, S.A., Wagner, E.H., Schoenbach, V.J, Grimson, R., Heyden, S., Tibblin, G.& Gehlbach, S. (1983 ) . The epidemologic evidence for a relationship between social support and health. American Journal of Epidemology, 117, 521-537.
2.Brown, R, (1988 ) . Quality of life for handicapped people. London: Crom Helm.
Pentru majoritatea oamenilor calitatea vieţii persoanelor cu deficienţe este necunoscută. Acest lucru o arată şi miturile prezentate mai jos. Datorită faptului că aceasta este mai puţin cunoscută, persoanele cu deficienţe sunt văzute ca făcând parte dintr-o altă categorie. Este foarte important să se studieze acest domeniu pentru că informaţiile obţinute vor ajuta la integrarea acestor persoane în societate.
MIT: O persoană cu dizabilitate este bolnavă sau ceva nu este în regulă cu ea.
ADEVĂR: Dizabilitatea este o parte normală din experienţa umană şi nu este acelaşi lucru cu a fi bolnav. Nevoile persoanelor cu disabilităţi variază în oarecare măsură, iar câteodată sunt bolnavi la fel ca şi persoanele care nu au disabilităţi. Confundând disabilitatea cu boala nu numai că se eşuează în încercarea de a răspunde nevoilor persoanei, ci perpetuează un stereotip negativ şi presupunerea că persoana poate şi trebuie vindecată.
MIT: Persoanele cu disabilităţi au o calitate a vieţii scăzută.
ADEVĂR: Acesta este unul dintre cele mai comune stereotipuri şi cel mai dăunător, pentru că descurajează interacţiunile sociale şi dezvoltarea relaţiilor mature. Persoanele cu disabilităţi au potenţialităţi la fel ca şi cei fără dizabilităţi, şi ei luptă pentru o calitate a vieţii mai ridicată ca şi ceilalţi. Societatea "handicapează" indivizii prin construirea clădirilor, şcolilor, teatrelor, caselor şi autobuzelor inaccesibile. Atitudinea potrivit căreia disabilitatea este un lucru rău şi că disabilitatea înseamnă o calitate a vieţii scăzută, este adesea văzută mai deficitară decât disabilitatea în sine.
MIT: Persoanele cu disabilităţi sunt inspiraţi, bravi şi curajoşi pentru că trăiesc foarte bine cu disabilitatea lor.
ADEVĂR: O persoană cu o disabilitate este o persoană care îşi realizează activităţile normale de viaţă atunci când conduce spre servici, merge la cumpărături, îşi plăteşte facturile, sau participă la evenimente atletice. Accesul la comunitate bazat pe serviciile pe termen lung ca şi asistenţă socială, accesul în clădiri, transportul public, accesul la o îngrijire de calitate a sănătăţii şi echipamentul necesar, le permite să continue (să trăiască ) la fel ca şi persoanele fără disabilităţi.
MIT: Persoanele cu disabilităţi au nevoie întotdeauna de dispozitive de tehnică performantă şi de servicii scumpe.
ADEVĂR: Dispozitivele simple şi ieftine sunt cele critice în ajutarea persoanelor cu disabilităţi să aibă o viaţă independentă.
MIT: Persoanele cu disabiltăţi severe trebuie să locuiască în spitale de recuperare sau sub supraveghere constantă pentru ca să nu se rănească.
ADEVĂR: Chiar şi şi persoanele cu cele mai severe disabilităţi ar putea locui acasă la ei dacă s-ar asigura servicii adecvate de către comunitate. (www.myths.com )
O deficienţă motorie severă afectează întreaga viaţă a unei persoane, iar eu consider că este foarte important să aflăm în ce domenii şi cât de mult o afectează.
Unul din domenii este suportul social. Mai jos voi descrie la ce se refera acest lucru.
1. Suportul emoţional care implică exprimarea empatiei şi grijii faţă de persoană. Îi asigură persoanei sentimentul de confort, apartenenţă şi de a fi iubit în perioadele de stres.
2. Esteem support apare prin exprimarea consideraţiei pozitive pentru persoană, încurajarea sau acceptarea ideilor şi a sentimentelor persoanei şi compararea pozitivă a persoanei cu ceilalţi. Acest tip de suport ajută la construirea sentimentului individului de autovalorizare, competenţă şi de a fi apreciat. Esteem suport este folositor în mod special în perioadele de evaluare a stresului, cum ar fi atunci când persoana ajunge să se întrebe dacă cerinţele depăşesc resursele personale ale lui / ei.
3. Suportul instrumental implică la asistenţa directă, cum ar fi atunci când dau sau împrumută persoanei bani sau îi se oferă ajutor la muncă, în perioadele de stres.
4. Suportul informaţional care include a da sfaturi, instrucţiuni, sugestii sau feedback despre cum se descurcă persoana. De exemplu, o persoană care este bolnavă ar putea primi informaţii de la familie sau de la un doctor despre cum ar putea să-şi trateze boala. Sau cineva care are de luat o decizie foarte dificilă în legătură cu slujba ar putea primi sugestii sau feedback despre ideile lui / ei, de la colegi.
Tipul de suport de care are nevoie o persoană sau îl primeşte depinde de circumstanţele stresante. De exemplu, suportul emoţional şi informaţional poate fi important, în mod particular pentru persoanele care sunt foarte bolnave.
Nu toată lumea primeşte suportul social de care are nevoie. Mulţi factori determină primirea suportului. Unii factori au legătură cu potenţialii primitori ai suportului. Un prim aspect, e puţin probabil ca oamenii să primească suport dacă nu-i lasă pe ceilalţi să ştie că au nevoie de el. Unii oameni nu sunt îndeajuns de asertivi ca să ceară ajutor, sau simt că ar trebui să fie independenţi sau să nu-i împovăreze pe alţii sau se simt inconfortabil să aibă încredere în alţii, sau nu ştiu de la cine să ceară. De asemenea, uneori, potenţialul primitor are caracteristici care nu inspiră nevoia de ajutor, un temperament dificil sau care cere ajutor într-un mod supărător (cum ar fi, să se plângă constant ) . Alţi factori se referă la cei care ar furniza suportul. De pildă, s-ar putea să nu aibă resursele necesare, sau ar putea fi stresaţi şi având nevoie de ajutor chiar înşişi, sau ar putea pur şi simplu să fie insensibili la nevoile altora.
Nevoia oamenilor de suport social, sursele şi abilitatea de a-l da se schimbă pe parcursul ciclului veţii (Antonucci, 1985; Broadhead et al., 1983; Bruhn & Philips, 1987; Sarafino & Armstrong, 1986 ) . De exemplu, cei mai mulţi copii tineri cer şi primesc repede de la oamenii mai învârstă, dar aptitudinile lor cognitive şi sociale imature îi fac să nu recunoască cu uşurinţă nevoile altora şi ei înşişi nu acordă ajutor. Pe măsură ce contactele sociale ale copiilor se extind în afara familiei, sunt mai expuşi atât la stres, cât şi la suport social, mai ales în timpul anilor de adolescenţă. La finalul adolescenţei, aceştia au abilităţi puternice cognitive şi sociale şi pot să asigure suport foarte util, dar mulţi resping ideea de a cere ajutor sau de a se încrede în alţii. Maturitatea este perioada pentru asumarea diferitelor nivele de responsabilitate într-o familie, la slujbă şi în comunitate. Aceste schimbări sunt surse de stres noi, dar de asemenea aduc şi surse noi pentru suport social şi oportunităţi de a-l oferi. Intimitatea şi grija care caracterizează de obicei relaţiile intime ale adulţilor, cum ar fi în căsătorie, dau adulţilor o continuă sursă de suport. Bătrâneţea este perioada în care suportul social, uneori declină. Deşi numărul relaţiilor sociale nu scade, cei învârstă fac schimb de mai puţin suport, probabil din cauza pierderii partenerului sau din cauză că resping ideea de a cere ajutor dacă devin incapabili să ofere şi ei la rândul lor.
În urma unor cercetări s-au observat că persoanele care prezintă un grad mare de singurătate în relaţiile sociale şi o depresie slabă pot să prezinte o calitate a vieţii satisfăcătoare.De asemenea s-a observat că starea depresivă poate să fie prezentă atât la nivel subclinic, cât şi la nivel clinic, iar ca si mecanisme de apărare se foloseste frecevent negarea defensivă.
Bibliografie
1.Broadhead, W.E., Kaplan, B.H., James, S.A., Wagner, E.H., Schoenbach, V.J, Grimson, R., Heyden, S., Tibblin, G.& Gehlbach, S. (1983 ) . The epidemologic evidence for a relationship between social support and health. American Journal of Epidemology, 117, 521-537.
2.Brown, R, (1988 ) . Quality of life for handicapped people. London: Crom Helm.
Cabinet Individual de Psihologie-Psihoterapie Vescan Ioana Maria
Recomandă acest cabinet
