Cand suntem in impas cu noi insine…

De-a lungul vietii trecem prin experiente care ne amprenteaza intr-un fel sau altul.

Pentru a supravietui in conditii ostile, purtam armuri care ne ajuta sa ne simtim in siguranta. Astfel ca armura noastra poate aparea in exterior stralucitoare dar in interior sa ne simtitm neapreciati; sau putem arata lumii o armura dura, amenintatoare si in interior sa ne simtitm neiubiti, nerespectati.

Am avut nevoie sa construim aceste armuri pentru a tine lalolalta partile sinelui nostru care risca sa se separe atunci cand tindeam sa renuntam la acele parti din noi neacceptate de cei din jur sau criticate dur, acele parti care au fost ranite si devalorizate de mediul in care am trait.

Am avut nevoie de multa munca si autocontrol pentru a obtine acea siguranta oferita de "bratele" continatoare ale "armurii". Ca atunci cand eram bebelusi si mama ne lua in bratele ei si in felul acesta ne definea limitele corpului nostru, ne simteam continuti dar si adunati intr-un intreg.

Vine insa o vreme cand Sinele nostru se dezvolta, are planuri si "armura" devine neincapatoare, ne limiteaza. Sinele nostru este in impas: are de ales intre speranta, autoimplinire si protectie, aparare, siguranta.

Este momentul cand puiul este complet dezvoltat si sparge din interior coaja oului pentru a se adapta schimbarilor, pentru a-si implini menirea,

A venit momentul sa onoram Sinele nostru protectiv- armura- si, in loc sa ne luptam cu el, sa ni-l facem aliat, sa il tinem aproape dar sa preluam rolul de conducator al propriei vieti. Cum facem asta? Cu pasi mici dar care contin incredere, consistenta, rabdare si prezenta. Acesta este momentul cand stim ca ..suntem pe cale sa fim in echilibru si pace interioara.