Exista prejudecata ca, in general, stim dinainte ce vrea sa spuna copilul, asa ca nu mai avem rabdare sa il ascultam.

"Al, 6 ani, il ajuta pe tatal sau sa puna bagajele in masina pentru a pleca cu familia in vacanta. O valiza pur si simplu nu incapea in portbagaj. "tata, ia scaunul mamei din portbagaj si pune-l pe bancheta din spate". Tatal a ignorat sugestia, a rearanjat bagajele si a incercat din nou, dar degeaba. Cand tatal s-a dus in casa, Al a scos scaunul. Cand tatal s-a intors, a fost surprins sa gaseasca valiza in portbagaj".
Copiii pot face sugestii corecte pe care noi nu le auzim.

"Un tata a cinci copii a venit sa solicite ajutor specializat la un consilier. Dupa ce tatal a prezentat probelmele, consilierul a facut o analiza serioasa si apoi a facut cateva recomandari privind rezolvarea dilemei. Apoi tatalui i s-a cerut sa iasa din cabinet si sa introduca pe cei 5 copii ai sai la consilier. Consilierul i-a intrebat care ar putea fi motivul conflictului iar ei l-au descris foarte clar. Apoi au fost intrebati ce se poate face pentru rezolvarea conflictului si au facut exact aceeasi recomandare pe care o facuse si consilierul".
Copiii nostri stiu ce facem gresit. Totusi, noi credem ca suntem singurii care avem dreptul de a le spune ce fac ei gresit.

"Kelly, Mary si Rose se certau la ce program tv sa se uite. Kelly, baiatul, voia sa se uite la un fim cu cowboy, in timp ce fetele voiau o comedie. In final, mama a intervenit exasperata: "Kelly, nu mai suport aceasta cearta. Mergi in camera ta!""De ce mereu ma alegi pe mine?", a mormait el."Nu mai comenta, pleaca din camera!"
Copiii nostri pun intrebari pe care noi nu vrem sa le auzim. Daca mama ar fi ascultat ce spune Kelly, ar fi putut sa descopere ca fetele il atrageau mereu in astfel de capcane iar ea contribuia la mentinerea luptei dintre ei.

"Johnny, 9 ani, se zbenguia in living cu cainele lui, desi asta era strict interzis. Baiatul si cainele dadeau ture in jurul mesei, au daramat lampa si au spart becul. Mama a intrat furioasa in camera, l-a certat si, cand sa plece, a spus: "Pentru asta nu mai ai voie sa mergi dupa amiaza la inot". "Nu-mi pasa" a raspuns baiatul suparat."
Copiii nostri se apara de noi prin raspunsuri al caror sens este de fapt altul: "Nu-mi pasa"= Nici pedeapsa nu ma va supune, "Te urasc"= Nu-mi place cand lucrurile nu merg asa cum vreau eu, "De ce, de ce, de ce"= fii atent la mine!
Desigur, mama incearca sa obtina comportamentul dezirabil prin pedeapsa si astfel declanseaza in copil sfidare si rezinstente. Ea se aseaza in pozitie de autoritate excluzand astfel respectul reciproc si cooperarea care ar fi deschis drumul spre inima copilului. In fond, asta era o experienta de invatare din care copilul ar fi inteles de ce mama nu doreste joaca cu mingea in casa. Asa, a invatat ca: e mai putin important decat un bec din moment ce i-a fost oprit accesul la o activitate snaatoasa, e o metoda eficienta prin care sa o provoace si alta data, poate obtine ceea ce isi doreste prin dominarea celorlalti.

Cand gurile noastre sunt prea ocupate cu ceea ce vrem noi sa spunem, nu mai "auzim" vocile copiilor nostri, nu mai observam nici ceea ce trupurile lor vor sa ne transmita, nu ne intereseaza nici faptul ca trupurile noastre ne contrazic producand o si mai mare confuzie in mintea copiilor nostri care invata sa-si formeze o imagine despre lume in general prin exemplul pe care il dam noi.
Citate din " Cum sa crestem copii fericiti" de Rudolf Dreikurs "Atentia acordata celorlalti este o conditie a sanatatii psihice" E. Fromm