" Peter, in varsta de 9 ani, este copil unic si isi doreste foarte mult sa isi multumeasca parintii. Ei au asteptari foarte mari legate de comportamentul lui de la scoala. I-au pregatit un vast program de activitati si vor ca el sa obtina performante foarte bune in toate domeniile. Orice nota mai jos de B+ era o catastrofa. El trebuie sa fie lider la cercetasi, sa fie primul la sport, sa atinga perfectiunea la lectiile de pian, sa stie numele corect al fiecarei pietre din colectia sa, sa faca corect modele de avion si sa memoreze fara eroare pasaje din Biblie. De fiecare data, el trebuie sa manifeste maniere foarte bune si sa fie ingrijit. Peter este considerat un copil extraordinar si stralucitor de catre persoanele care il cunosc. Dar are un singur defect, pe care parintii nu sunt capabili sa i-l corecteze: isi roade unghiile pana la carne. Deasemenea are cosmaruri si un tic nervos: isi scutura umerii." (R. Dreikurs- Cum sa cresti copii fericiti )

Fara sa isi dea seama, parintii, prin asteptarile lor prea inalte, pun presiune pe copil iar acesta, vrand sa ii multumeasca, se straduieste din rasputeri. Totusi, in interior se revolta dar, nevrand sa isi piarda pozitia, nu risca o revolta deschisa, asa ca protesteaza involuntar in somn prin cosmarurile sale, isi roade unghiile ca o forma de autoagresiune ca urmare a revoltei, isi scutura umerii ca si cum ar dori sa dea jos de pe umeri o povara.
Parintii sai nu au respect fata de persoana lui, sunt preocupati doar de prestigiul lor. Ca sa isi arate respectul, ar fi trebuit sa ii arate incredere in el si in abilitatile lui, sa il incurajeze si cand performeaza si cand nu pentru ca altfel se simte apreciat si iubit doar cand primeste laude, deci doar cand reuseste.
Deja vu?