Există aşa un trend în jurul nostru pe la vremurile astea, despre cum să gândim pozitiv şi să ne stabilim obiective îndrăzneţe şi cum viaţa noastră va fi fericită dacă facem asta!

Şi văd în jurul meu o grămadă de oameni nedumeriţi de ce nu li se întâmplă nimic... că se trezesc în fiecare zi, deschid geamul, privesc soarele, îi spun „Bună dimineaţa!", îşi montează un zâmbet pe chip şi pornesc cu el la drumul zilnic şi rutinat, îl plimbă împreună cu ei şi îl împart cu generozitate... şi la intervale relativ regulate de timp când îi apucă aşa o stare de nervi... îşi zic o mantră cu „Sunt calm, sunt puternic, sunt motivat, tot ce îmi propun mi se întâmplă şi mulţumesc pentru asta"... şi după drumul ăsta dificil, conflictual, obositor, stresant, de fiecare zi, zâmbetul rezistă... e „taft"... şi mantra rezistă... doar că odată ajunşi acasă, ochii obosiţi şi uşor trişti îşi întreabă chipul de ce zâmbeşte... că parcă toată veselia şi optimismul cu care au plecat de dimineaţă şi care sunt absolut necesare ca să cucerească lumea şi să-şi împlinească visele, nu prea cadrează cu realitatea trăită zilnic!

Oare de ce...? Ce nu e în regulă? Nu îşi repetă mantra corect, nu e destul de des spusă, nu e zâmbetul suficient de larg... sau ce nu e bine?

Şi fiindcă nu înţeleg de ce nu se materializează visele, mai citesc un pic pe internet despre focusul corect, cum să devii milionar peste noapte şi cum să atragi prosperitatea şi echilibrul în viaţă ta, în două săptămâni... şi schimbă mantra... că sigur nu ziceau ceva bine înainte... dar acum totul se va rezolva... clar! Toate proiectele se vor întâmplă! Şi trec zilele, lunile şi anii şi distanţa între aşteptări, proiecţii şi realitatea implacabilă creşte văzând cu ochii... şi hăul asta naşte o stare permanentă de frustrare, nemulţumire şi neîmplinire, toate ascunse însă în spatele unei gândiri „pozitive" şi a unei atitudini „sănătoase" faţă de viaţă!

Şi după starea asta de confuzie „pozitivă", se naşte o tristeţe „pozitivă" şi apoi o inadecvare „pozitivă" şi apoi o uşoară depresie „pozitivă", toate urmate de un profund sentiment de ratare şi nemulţumire!

Şi într-un caz fericit aceşti oameni aleg să vină în Cabinetul de Psihoterapie să se lămurească de ce nu le iese povestea asta cu pozitivismul... şi află cum că să fii pozitiv este despre cum să ajungi pe o frecvenţa pozitivă... şi ca să fii acolo cum trebuie să-ţi cureţi filtrele interioare şi să-ţi elimini credinţele limitative şi că toate resursele sunt în tine şi că fericirea e în tine... dar până să înţelegi asta durează un timp... şi că e vorba despre un proces întreg, lung şi anevoios care trebuie parcurs cu răbdare şi cu multă iertare şi acceptare faţă de propria persoană...

Doar că aceste cazuri fericite de conştientizare a neputinţei de a fi pozitiv pur şi simplu... şi de cerut ajutor... sunt infinit mai puţine faţă de situaţiile în care oamenii aleg să continue să zâmbească, să zică mantre, să citească soluţii pe internet sau în cărţi despre împlinirea viselor... şi să fie în interiorul lor trişti, nefericiţi, neîmpliniţi... dar cu măşti vesele şi „pozitive" pe chipuri!