Eu cred că zeii și zeițele sunt foarte depresați și anxioși și nefericiți… că-și permit! Nemurirea le permite să fie cum vor ei! Nu-i presează timpul, nu- i presează vârsta, nu-i presează nimic! Au câtă vreme își doresc pentru orice!

Muritorii ce pățesc… n-au timp pentru nimic… și în ciuda faptului că de când se nasc știu că trebuie să moară… singurul lucru care chiar trebuie… că până la urmă și cu taxele te scoți… dacă nu faci nimic… deci muritorii își permit să fie depresați și anxioși și nefericiți pentru că uită că trebuie să moară! Și, pe cale de consecință, trăiesc ca și cum ar fi nemuritori! Și lasă pe mâine totul, se lasă de mâine de totul, aleg nefericirea, drama, starea de rău, dependențele… că ce… e timp pentru toate!

O fi timp pentru toate, teoretic vorbind, dar cât de frumos e să fie pentru alegeri bune, sănătoase, pentru veselie și stare de bine, pentru fericire… măcar în două treimi din timp… că cică există un număr de aur psihologic, care ne dă voie să fim rău în o treime din timp… și în restul ne zice să fim bine! Cică dacă suntem așa, suntem de aur… ca numărul… tot psihologic vorbind!

Deci, avem loc să fim și triști și anxioși… dar cu măsură… o treime… că altfel… uităm că murim… că mor și cei dragi… și că rapid trece viața pe lângă noi și noi pe lângă ea… și noi nu ne prindem că nu e o luptă, o corvoadă și un chin… ci un dar, o bucurie și o binecuvântare plină de iubire!

Așa să ne fie… un dar!