De jumătate de an o prietenă foarte veche insistă să ne vedem și săracă a obosit de toate scuzele mele şi toate nesincronizările inventate, care ne-au împiedicat să ne întâlnim!

M-a sunat și mi-a zis... „Dacă nu ne vedem azi, jur că nu ne mai vedem niciodată... Ce-i porcăria asta? Am nevoie să te văd... mi-e dor de tine... vreau să vorbim!”

Am zis... „OK, într-o oră ajung la tine! Ai şi tu ceva bun...?” Cică... „Am tort de care-ţi place... m-am gândit că dacă te ameninț sigur reacționezi și vii...” I-am zis... „Doamne... ce previzibilă sunt... aşa de promptă sunt când sunt presată?” Mi-a zis foarte sec... „Da! Te aştept şi te rog să nu întârzii că azi nu am chef să aud cum peste două ore mă suni să-mi spui... „Acum ajung...iertare!”...”

Am reuşit să nu întârzii... am intrat plină de entuziasm în casă... că mi-a zis că îi e dor de mine de nu mai poate... mi-a zis un „Bună!” sec, m-a luat în braţe că pe un gard... m-a pupat pe ambii obraji... fără să mă atingă cu buzele... „Woow! Ca prinţesele!”... şi mi-a zis să întru la bucătărie să fumez... că vine imediat!

A venit relativ repede şi m-a întrebat la fel de sec... „Ce vrei?” În capul meu toate erau... „Cum ce vreau? Eşti nebună? Insişti de jumătate de an să ne vedem şi acum mă întrebi ce vreau de parcă te-am inoportunat?” Gura mea a rostit... „Apă...? Poate şi o bucată de tort...? Că tot l-ai făcut cu ocazia venirii mele indubitabile şi cu uşor iz de şantaj!?!” Am întrebat-o dacă e ok... că părea tulburată rău...

Mi-a răspuns... „Nu sunt bine... sunt foarte supărată pe tine... că nu vrei să mă vezi şi mă tot întreb de ce faci asta...? Şi aşa îmi este foarte greu... că nu am nici un motiv de bucurie... şi ştii foarte bine că sunt furioasă şi frustrată... şi toată viaţa mea este îngrozitoare pentru că sunt complet nefericită... Ai putea să fii lângă mine când îmi e foarte greu şi mi se pare că viaţa nu mai merită trăită... să mă susţii... să mă ajuţi... să-mi spui o vorba bună... Prietenii se ajută la nevoie... Și mai eşti şi psihoterapeut şi cică eşti empatică... Bine că-i ajuţi pe alţii şi pe mine nu eşti în stare să mă înţelegi...”

M-am uitat relaxată la ea şi i-am zis... „Tu îţi aminteşti ce ţi-am zis eu acum şase luni când ne-am văzut ultima dată?” Mi-a răspuns foarte agresivă... „Nu... ce contează?... Ar fi culmea să ţin minte ce mi-ai zis acu‘ jumătate de an... Serios?”

I-am răspuns... „Serios... pentru că ţi-am zis că dacă nu o să faci cumva să ieşi din starea asta de frustrare permanentă... nu o să ne mai vedem... ai senzaţia că poate cineva să facă ceva în afară de tine? Crezi că dacă nu-ţi schimbi tu vibraţia asta negativă... poate să o facă altcineva? Crezi că dacă nu eşti tu determinată să fii bine... te poate face cineva bine? Te amăgeşti, draga mea... e doar o aparenţă că fericirea vine de la alţii... Fericirea e fix în tine!”

„Deci... dă-mi şi mie tortul ăla şi ia zi-mi... cam când crezi că ne mai vedem... peste altă jumătate de an...?”