‘‘ Imaginaţi-vă că trăiţi într-o vale, la poalele unui munte înalt. Sunteţi de când vă ştiţi acolo şi n-aţi urcat niciodată mai departe de copacul aflat la 600 de metri sub varf. Fiecare zi se desfăşoară în vale, în mijlocul aceloraşi oameni, puţini la număr, aşa că aţi ajuns să prevedeţi, cu multă acurateţe, ce-o să facă toată lumea în fiecare zi- începând cu ora exactă la care vecinul de alălturi pleacă cu câinii la plimbare, şi sfârşind cu ceasul când vedeti şuviţa de fum ieşind pe coş, în casa de la capătul drumului. Nu pare să se întâmple nimic nou.

             Într-o după-amiază târzie, vedeţi pe cineva coborând din pădure şi traversând prin spatele casei. Se sprijină în baston, are un rucsac în spinare şi, pe măsură ce se apropie, vedeţi că are barba stufoasă, dar nu e batrân. Ieşiţi din casă şi-l salutaţi. E clar că e pe drum de ceva timp. Îl invitaţi în casă şi, la masa de seară, vă povesteşte despre călătoria lui. Aşa aflaţi că din vârful muntelui se vede toată zona în care trăiţi, până departe, dar dumneavoastră n-aţi pus piciorul în afara văii. Din vârful muntelui, cum spune călătorul, nu numai că se vede până departe, dar şi ajungi uşor în alte oraşe şi sate şi poţi întâlni oameni care vorbesc alte limbi şi au alte obiceiuri care dumneavoastră vi s-ar părea exotice şi atrăgătoare.

            A doua zi dimineaţă, după ce proaspătul prieten a pornit din nou la drum, faceţi legământ să urcaţi pe muntele din spatele casei. Vă luaţi un răgaz pentru pregătire de câteva zile. Sunteţi hotărât să trăiţi noi experienţe şi vi se pare că aceasta este marea şansă de a urca din umbră spre lumină. Traversând câmpul ierbos care vă înconjoară casa, priviţi înapoi spre peisajul familiar... Schimbarea poate fi resimţită ca o părăsire a peisajului şi a amintirilor familiare. În momentul în care ieşiţi din câmpul plin de ierburi care înconjoară casa şi începeţi urcuşul, vă loviţi de o serie de obstacole- poteca ascunsă de bălăriile crescute în cale, desişuri greu de străbătut, frig, animale de pradă şi, pe măsură ce vă apropiaţi de vârf, bolovani alunecoşi sub pojghiţa de zăpadă.

            La nivel raţional, vă daţi seama că vă îndreptaţi către o serie nouă de experienţe. Aţi pornit la drum convins că acesta este lucrul pe care îl doriţi. Pe la jumătatea urcuşului însă, nu mai sunteţi aşa sigur de înţelepciunea hotărârii luate. Vă daţi seama de pericole, vă e frig şi vă simţiţi singur. Căminul părăsit oferea siguranţă, familiaritate şi confort. Ajunşi aici, cei mai mulţi fac cale întoarsă şi se grăbesc să revină la confort. Se mulţumesc cu starea pe care şi-o amintesc şi pe care o pot retrăi oricând. Compară ce-şi amintesc acum cu senzaţia de disconfort pe care o resimt acum. Cand emoţiile şi sentimentele trecutului sunt comparate cu ideea noastră despre un alt viitor, trecutul are mai multă putere asupra noastră. Viitorului nu i se asociază nici o emoţie, pentru ca nu l-am trăit încă. Trecutul posedă componenta emoţională, pe când viitorul nu. Viitorul nu are de oferit decât simţul aventurii, punctul de la care am pornit şi care dispare uşor prin ceea ce simte organismul printre amintiri. ‘‘Sinelui neurosinaptic‘‘ i se face dor de casă si, ori de cate ori i se întâmplă aşa ceva, vrea ce poate prevedea şi vrea să ştie pe ce se poate bizui. Visurile legate de un alt viitor sunt de obicei înabuşite de emoţiile asociate cu familiarul, cunoscutul. Avem impresia că facem alegerea potrivită, pentru că ‘‘simţim‘‘ că este alegerea corectă la momentul respectiv.

           Iată cum opunem rezistenţă la schimbare şi continuăm să preferăm ceea ce cunoaştem.‘‘

           fragment din ‘‘Strategii si tehnici de transformare mentala", de Joe Dispenza