Psiholog Psihoterapeut Capriș David - Cabinet de psihologie

Fii liber.
Într-un fel, dacă vrem să ajungem la un sens al împlinirii şi mulţumirii în viaţă, sau la ceea ce psihologii numesc autoactualizare, drumul nostru începe întotdeauna de la minus. Porneşte de la constatarea că ne lipseşte ceva sau că ceea ce avem nu ne face bine, nu ne dezvoltă şi nu ne umple cu viaţă (ratarea atingerii potenţialului maxim, conflicte în relaţii, nemulţumire, disperare şi angoasă, frustrare, depresie, plictis, anxietate sau confuzie, lipsa autocontrolului şi dependenţe, etc). Acest loc de pornire e neplăcut, dureros şi arid. Şi e un loc al alegerilor.
Alegerea e sau spre acţiune sau spre ignoranţă. Putem să hotărâm că, în pofida tuturor reticenţelor şi neputinţei, ne vom da o şansă şi vom încerca, recunoscând adevărul situaţiei actuale, să pornim pe drumul schimbării a ceea ce nu e bine, al eliberării. Sau, putem hotărî că vom ignora realitatea şi vom face doar ce e necesar pentru a camufla durerea. De cele mai multe ori, facem asta prin inacţiune şi înăsprire apelând la mecanisme de aparare care să ne comute atenţia de pe realitate şi responsabilitatea personală spre diverse distrageri sau ţinte false. Dacă am ales acţiunea şi eliberarea începem să identificăm tipare greşite de relaţionare, de gandire, de raportare la alţii, aşteptări eronate, magice sau grandomane.

Învaţă.
După ce am ales că vrem să fim bine şi am identificat tiparele de a gândi şi de a ne comporta eronate, începem să învăţăm şi să ne formăm alte deprinderi, să exersăm stiluri de a gândi şi de a relaţiona cu alţii mai sănătoase, mai echilibrate şi mai raţionale. E un drum pentru unii mai lung, pentru alţii mai scurt, dar e un drum absolut necesar şi pe parcursul căruia începem să căpătăm încredere şi respect pentru noi înşine, stabilitate şi echilibru pe măsură ce facem schimbări sănătoase în viaţa noastră. În această etapă începem şi să fim conştienţi, insclusiv de partea neplăcută a personalităţii noastre, învăţăm să ne acceptăm “umbra” să o controlăm şi să o folosim.

Iubeşte.
Această a treia fază a procesului terapeutic este scopul spre care tindem trecând prin primele două. Vrem să ne eliberăm de fricile, spaimele şi problemele emoţionale şi mentale şi să învăţăm să trăim diferit pentru a putea fi in stare să iubim. Asta înseamnă că am ajuns să găsim un sens al vieţii noastre, că începem să construim ceva bun în lume pentru noi şi pentru cei apropiaţi şi, apoi, pentru comunitate. E o etapă la fel de importantă ca primele două şi fără parcurgerea ei rămânem într-o tensiune permanentă, ca într-o poveste fără victoria sau învăţămintele finale.

Rostul meu ca psihoterapeut este de a-mi însoţi clienţii pe o porţiune a acestui drum. Cât durează această însoţire, fac tot ce pot ca să îi sprijin cu întrebările şi cunoştinţele mele, experienţa sau intuiţia mea. Porţiunea de drum pe care o parcurgem împreună e mai mare sau mai mică (hătărâm împreună în cadrul procesului terapeutic asta sau, uneori, viaţa hotărăşte pentru noi), dar drumul e al clientului şi, la fel e şi responsabilitatea parcurgerii lui.