Terapia disfuncţiilor sexuale la femei


Pe parcursul vieţii, fiecare dintre noi vom fi, la un momendat, îngrijoraţi în legătură cu viaţa noastră sexuală, indiferent daca suntem într-o relaţie, căsătoriţi, sau suntem singuri. De asemenea, orice cuplu poate avea la un momendat probleme legate de o disfuncţie sexuală sau va experenţia, probabil, o problemă de disfuncţie sexuală, definită în general ca o inabilitate de a se bucura sau simţi satisfacţie a raportului sexual indifirent de statusul relaţiei. Cuplurile pot avea atât probleme ce ţin de disfuncţii erectile, cât şi lipsa libidoului sau dificultatea în atingerea orgasmului.
Ceea ce trebuie să se ştie este că aceste probleme nu apar doar la anumite persoane, prevalenţa problemelor sexuale fiind mare, de 43% la femei şi 31% la bărbaţi. În timp ce în rândul bărbaţilor, disfuncţiile sunt legate de probleme de sănătate cum ar fi disfuncţia erectilă sau dureri cauzate de infecţii ale tractului urinar, în rândul femeilor aceste probleme apar legate de probleme de durere sexuală mai degrabă decât tulburări legate de anumite disfuncţii sau probleme de sănătate.
Au existat doua evenimente majore care au determinat dezvoltarea unor tratamente noi ale disfuncţiilor sexuale. Una este cea descrisă de Semans (1956 ) referitoare la aplicaţii ale condiţionării clasice privind tratarea ejaculării premature, iar alta se referă la binecunoscutul program de tratament dezvoltat de Masters şi Johnsons (1970 ), dar şi alte tehnici adăugate mai târziu (Hogan, 1978 ) .
Disfuncţiile sexuale sunt probleme cognitive, afective şi/sau comportamentale care împiedică un individ sau un cuplu să se angajeze şi/sau să fie satisfăcuţ de un raport sexual şi orgasm (Hogna, 1978 ) .
Hogan (1978 ) a împărţit disfuncţiile sexuale în disfuncţii sexuale la bărbat şi disfuncţii sexuale la femei. În continuare ne vom opri asupra disfuncţiilor sexuale la femei. Acestea sunt divizate în cinci categorii: disfuncţii sexuale generale, primare şi secundare ale orgasmului, dispareunie, şi vaginism. Femeile cu probleme sexuale de cele mai multe ori beneficiază de un tratament combinat ce îmbină şi se focalizează atât asupra problemelor medicale cât şi asupra celor emoţionale.
Cauzele disfuncţiilor sexuale sunt diverse. Cele psihologice pot fi strestul şi anxietatea provenite din munca sau responsabilităţi familiale, îndoieli despre performanaţa sexuală, conflicte în relaţia cu partenerul, depresie/anxietate, probleme de orientare sexuală nerezolvate, probleme de stimă de sine şi imagine corporală, experienţe sexuale sau fizice traumatice. Cauzele fizice pot fi determinate de diabet, boli de inimă, boli de ficat, de rinichi, tulburări neurologice, operaţii pelvice, efecte secundare ale medicamentelor, modificări hormonale, tulburări ale tiroidei, consum de substanţe sau alcool, oboseală. Cele interpersonale pot fi date de performanţa şi tehnica partenerului, lipsa unui partener, calitatea şi conflictul relaţiei, lipsa intimităţii. Unele cauze pot fi şi socio-culturale, precum educaţiei inadecvată, conflicte cu valori religioase, personale sau familiale, şi tabuuri sociale.
Prin urmare, se observă că tratamentul disfuncţiilor sexuale la femei poate fi foarte complicat datorită lipsei unui singur agent cauzal, suprapunerea mai multor tipuri de disfuncţii, şi opţiuni limitate de tratament aprobat. O altă problemă o reprezintă lipsa studiilor care să demonstreze beneficiile terapiei în disfuncţia sexuală la femei, deşi există multe forme de intervenţie precum terapie şi educaţia sexuală, terapie individuală şi de cuplu, fizioterapia, terapia cognitiv-comportamentală. De vreme ce cauzele disfuncţiilor sexuale la femei sunt interacţiuni complexe între factori biologici şi psihosociali, intervenţiile terapeutice vizează aceşti factori.
În primul rând tratamentul disfuncţiilor sexuale la femei include educarea pacientului, după care se poate recurge la următoarele tipuri de intervenţie: consiliere, terapie cognitiv-comportamentală, intervenţii individuale, terapie de cuplu. Scopul programului de tratament psihoterapeutic este de a asista femeia să înţeleagă propria fiziologie, sentimente, emoţii şi comunicarea cu partenerul ei. Tratamentul iniţial presupune consiliere de bază care constă în încurajarea femeilor de a vorbi despre sexualitatea lor şi problemele lor sexuale. Prin invitarea pacientei să vorbească despre sexualitatea ei şi problemele sexuale se iniţiază un dialog cu medicul generalist sau consilierul, care poate în sine să aibă un efect terapeutic, datorită consolidării relaţiei terapeutice şi a ajutorului pe care îl oferă pacientei, de a nu se simţi izolată şi singură, ci mai degrabă acceptată şi înţeleasă. În tot acest dialog este foarte important ca cel care conduce discuţia să fie implicat într-un proces de ascultare activă a pacientei, ceea ce presupune ca acesta să asculte întreaga poveste, iar apoi să ofere un feedback sumarizând întreaga poveste şi punând întrebări specifice. Multe femei au puţine informaţii despre anatomie, fiziologie şi răspunsul sexual uman. De aceia, oferirea de informaţii despre diferenţele dintre femei şi bărbaţi, înlăturarea unor mituri distructive privind sexualitatea masculină şi feminină, şi educarea pacientei despre frecvenţa şi tipurile de probleme sexuale ale femeilor cu care acestea se confruntă, pot ajuta pacienta prin oferire de cunoştinţe şi prin găsirea unor nume pentru problemele ei.
Câteva dintre miturile care pot fi întâlnite şi care necesită clarificări sunt: o femeie sănătoasă întotdeauna are orgasm, sexul trebuie să se termine cu un orgasm, masturbarea e doar pentru cei singuri, dacă nu ai relaţii sexuale acest lucru duce la probleme de sănătate, un bărbat întotdeauna vrea sex şi îl poate întotdeauna obţine, pasiunea este egală cu iubirea, femeile la menopauză îşi pierd interesul în sex, femeile îşi doresc mai puţin sex decât bărbaţii, femeile întotdeauna au nevoie de mult preludiu, pornografia este doar pentru bărbaţi.
Mai departe pacientele, trebuie încurajate să îşi continuie educarea şi informarea, prin a fi încurajate să citească cărţi şi articole despre funcţionarea sexuală, de exemplu dacă nu au avut un orgasm în timpul unui raport sexual, aceasta nu înseamnă că acea experienţă a fost un eşec.
Modificările stilului de viaţă sunt de asemenea aspecte importante ale educaţiei, pentru că modificarea factorilor de risc, cum ar fi hipertensiune, hiperlipidimie, diabet, fumat, abuzul de droguri sau alcool, sunt parte a procesului de tratament. O dietă sănătoasă, somn adecvat şi exerciţii fizice vor avea ca beneficiu o stare de bine fizică şi sexuală.
Pe de altă parte, mergând mai departe, în terapia cognitiv-comportamentală disfuncţia sexuală este văzută ca o condiţionare clasică, condiţionare operantă sau o învăţare prin modelare, rezultatul fiind o secvenţă comportamentală caracterizată prin stimuli sexuali specifici, răspsunsuri şi contigenţe specifice. Experienţa anterioară, care rezultă în semnale sexuale sau reacţii corporale, pot duce la consecinţe emoţionale sau emoţionale pozitive sau negative, care sunt stocate în amigdală sau hipocamp.
Astfel, terapia cognitiv-comportamentală încearcă să îi determine pe oameni să devină conştienţi de stimulii, reacţiile, şi consecinţele comportamentului sexual, astfel încât aceştia să înveţe ce le creşte sau inhibă propria plăcere sexuală. Mai mult, aceştia sunt ajutaţi să înţeleagă modul lor tipic de a gândi şi modul de răspuns emoţional sau fizic asociat şi să folosească tehnici cognitiv-comportamentale pentru a altera aceste reacţii rezultate (Bitzer Brandenburg, 2009 ) . Spre exemplu, gânduri legate de lipsa interesului pentur sex pot fi acompaniate de sentimente de depresie şi frustrare, care mai departe pot provoca reacţii defensieve, rezultând în inhibiţia reacţiilor defensive la plăcere, cum ar fi vasodilatarea. Prin faptul că intervenţia de tip cognitiv-comportamental încurajează modificarea gândurilor, se urmăreşte reducerea sentimentelor de depresie, care ar putea rezulta în îmbunătăţirea răspunsurilor fizice.
Într-un studiu efectuat de McCave (2001 ) s-a analizat eficacitatea intervenţiilor de tip cognitiv-comportamental şi s-a constatat că după terapie, femeile cu disfuncţii sexuale au raportat nivele mai reduse ale disfuncţiilor sexuale, atitudini mai pozitive legate de sex, percepţii cum că sexul este mai satisfăcător, mai puţine aspecte afectate în relaţiile lor datorate disfuncţiilor sexuale, probabilităţi mai reduse ca ele să perceapă ca având eşecuri în viaţa sexuală.
De fapt, chiar şi când eitologia disfuncţiilor sexuale ale femeilor este organică, terapia comportamentală poate ajuta pacientele să îşi modifice comportamentul, să îşi depăşească momentele de furie şi frustrare, să îşi îmbunătăţească şi să îşi satisfacă nevoile de comunicare şi prin urmare să îşi îmbunătăţească funcţionarea sexuală (Ghizzani şi al., 2001 ) .
Bibliografie
Bitzer J, Brandenburg U. Psychotherapeutic intervention for female sexual dysfunction. Maturitas. 2009;63:160-163.

McCabe MP. Evaluation of a cognitive behavior therapy program for people with sexual dysfunction. J Sex Marital Ther. 2001;27:259-271.

Ghizzani A, Razzi S, Fava A, Sartini A, Picucci K, Petraglia F. Management of sexual dysfunction in women. J Endocrinol Invest. 2003;26:137-138

Johnson VE, Masters WH. A team approach to the rapid diagnosis and treatment of sexual incompatibility. Pac Med Surg. 1964;72:371-375.

Kaplan HS. Editorial: Sex is psychosomatic. J Sex Marital Ther. 1975;1:275-276.

Hogan, Douglas R. (1978 ) . The effectiveness of sex therapy: A review of the literature. In LoPicolo, Joseph LoPicolo, Leslie (Eds. ), Handbook of sex therapy (pp. 57-84 ) . New York: Plenum Press.