Reprimarea emoțiilor este una dintre principalele cauze ale dependențelor, tulburărilor de anxietate, depresiei și atacurilor de panică.

Cum se ajunge aici? În fiecare familie sunt anumite emoții neacceptate sau exprimate în mod excesiv. De exemplu, atunci când un copil este furios părintele îl ceartă, îl pedepsește și îl face să se simtă necorespunzător cu replici precum "te dau afară din casă dacă nu termini cu circul ăsta".

Sau mai este exemplul părintelui care neagă emoția copilului spunându-i: "Să-ți fie rușine! Tu ești băiat, băieții nu plâng, nu ai nici un motiv să fii trist!" În aceste moduri copii observă că aceste emoții nu sunt acceptate și încep să și le reprime ajungând să nu se mai încreadă în propriile lor senzații și emoții deoarece cu toții avem nevoie, în special la o vârstă mică, de acceptare, valorizare, dragoste necondiționată, etc..

Totuși, părintele îi transmite copilului că îl acceptă și îl iubește doar dacă este conform așteptărilor lui și în acest fel copilul ajunge să-și nege și să-și "înghită" emoțiile neacceptate. În timp, copilul, în loc să se încreadă în propriile percepții și evaluări, va începe să se încreadă în părerile și percepțiile celor din jur în ceea ce îl privește. Părintele nu acceptă o anumită emoție la copil pentru că și el și-a reprimat-o la un moment dat pentru că nu i-a fost permisă. De multe ori părinții ajung să devină dependenți de: alcool/țigări/să practice sporturi extreme/jocuri (inclusiv jocuri de noroc ), etc. pentru a-și "amorți" propriile emoții.

Dacă și tu, în copilărie, ți-ai reprimat anumite emoții trebuie să conștientizezi că nici o persoană nu este perfectă și ai făcut-o pentru că a trebuit, pur și simplu, să „supraviețuiești". De aici încolo este de datoria ta să te regăsesti, să evoluezi și să devii complet!