Plecând de la termenul de psyche care provine din limba greacă și înseamnă suflet, putem înțelege că abordările care îl conțin au în vedere starea de bine a omului plecând de la îngrijirea acestuia. Așadar, psihiatria, psihologia, psihoterapia și psihanaliza pornind pe anumite căi, care uneori se întâlnesc alteori se suprapun, caută și susțin o funcționalitate cât mai ridicată a individului uman. Psihopatologia, un domeniu comun al acestor abordări, are în vedere decelarea unor stări psihice anormale care pot fi semne de boală, sau trăiri particulare şi de nedorit, a unor oameni care au probleme dificile şi nevoie de sprijin. Caracteristicile psihopatologice ale persoanei sprijină evaluarea şi diagnosticul realizat de specialişti pentru depistarea şi tratarea tulburărilor psihice, efectuarea unor expertize, evaluarea psihică pentru obţinerea unor competenţe, instituirea unei terapii psihologice, cercetarea în domeniu, etc. Stările psihopatologice au în principiu un echivalent în normalitate. Este suficient să ne gândim la tristeţe/depresie, anxietate/spaimă, euforie/manie, indecizia şi nesiguranţa ce necesită verificări/ trăiri obsesiv compulsive, stări de impulsivitate/explozivitate, convingeri nestrămutate şi fanatice/delir, oboseala/astenie, etc (M. Lăzărescu, 2011 ). Totuşi, trebuie acceptat și asumat că există „ceva" care diferenţiază o stare psihică normală de una anormal patologică. De exemplu, o tristeţe poate fi normală dacă se instalează după o pierdere, de exemplu a cuiva apropiat, şi are o intensitate rezonabilă. Ea apare ca anormal patologică dacă se instalează fără nici un motiv evident şă are o intensitate deosebită, care ar putea pune în pericol viaţa subiectului, prin nealimentare, neîngrijire, suicid. Astfel, putem sintetiza că manifestarea psihopatologică se exprimă simplificat şi rigid, decontextualizat, acaparând preocupările subiectului, care devine insensibil la solicitări şi la varietatea existenţei, in-adaptat din punct de vedere psihosocial. În plus, el nu-şi mai poate modifica voluntar starea. E vorba, deci, de o stare de minus psihologic, pe fondul căreia respectiva manifestare psihică - de nehotărâre, depresie, dependenţă - se impune rigid şi decontextualizat. În mod obișnuit aceste stări/tulburări/ boli psihice care ating un nivel semnificativ de dis-funcționalitate sunt tratate medicamentos de către medicii psihiatri care restabilesc un anumit echilibru intervenind asupra chimiei creierului. Aceste lucruri sunt absolut necesare atunci când starile/tulburările sunt cronicizate. Totuși, acest echilibru chimic retabilit de medicamente nu răspunde întrebărilor pacientului și nu îi asigură confortul de a fi înțeles în manifestările sale. Mai mult decât atât pribegesc omul astfel încât pierde uneori contactul cu resturile de funcționalitate rămase. Psihologia clinică și psihoterapia reprezintă pentru astfel de persoane aflate în stările descrise mai sus intervenții prin excelență aplicative care nu se rezumă doar la problemele psihologice ale oamenilor fără manifestări psihopatologice evidente. Ele elaborează modele privind locul și rolul unicității personalității în prevenirea, apariția, evoluția și tratamentul afecțiunilor, adică acele manifestări condiționate de suferința maladivă a omului. Mai mult decât atât aceste abordări oferă date și despre păstrarea sănătății și a valorii optimale de ordin adaptativ în alte planuri ale ființei umane, în special psihosocial. În plus acestea urmăresc manifestările de unicitate ale multiplelor ipostaze ale ființei/persoanei, nu doar pe versantul normal sau patologic al existenței sale. Un fundament important al celor trei abordări (psihiatria, psihologia clinică și psihoterapia ) este psihanaliza, mai ales în accepțiunea sa de metodă terapeutică. Aceasta are în vedere prin excelență persoana ca unicitate și factorii care influențează, condiționează manifestarea sa particulară, ceea ce face ca orice ființă umană să constituie o excepție. Psihoterapia bazată pe acest fundament are marele merit de a oferi pacientului suportul necesar în vederea re-abilitării și totodată urmărește îndeaproape evoluția intervenției medicamentoase, efectele acesteia confirmând sau infirmând recuperarea unui nivel ridicat de funcționalitate. În cadrul cabinetului de psihologie clinică și psihoterapie conlucrează aceste abordări în vederea asistării persoanelor aflate în dificultate psihică.