Crizele de migrena constituie un grup distinct in marea varietate tipologica a durerilor de cap.
Fie ca etiologia lor este aceasi, sau difera de la caz la caz, ele reprezinta o entitate clinica distincta din punct de vedere al simptomatologiei si al mecanismelor fiziologice de baza. Acest lucru face posibila realizarea studiilor psihosomatice comparative asupra pacientilor cu migrena, lucru aproape de neconceput in cazul grupului eterogen de pacienti suferind de alte forme de durere de cap.
Manifestarile clinice specifice crizei de migrena, ca de exemplu natura lor periodica, tulburarile simptomatice ce prevestesc debutul crizelor de migrena (pierderea vederii pe o portiune limitata a campului vizual, parestezii ocazionale si dificultati de vorbire ), faptul ca durerea se manifesta intotdeauna unilateral, prezenta fotofobiei, greata si varsaturile fac posibila diagnosticarea precisa a acestora. O alta trasatura caracteristica consta in faptul ca, dupa criza, persoana se bucura pentru o vreme de o ameliorare considerabila a starii de migrena.
Un alt aspect care face ca aceasta entitate patologica sa fie adecvata studiilor somatice consta in faptul ca aceste crize apar adesea subit si uneori se termina la fel de brusc. Aceasta permite studiul precis atat al factorilor precipitatori cat si al celor responsabili de incetarea crizii.
In general, se presupune ca dilatatia vasculara este una dintre cauzele durerii in migrena. Acest lucru este demonstrat de studiile experimentale realizate de specialistii Graham si Wolff, care au aratat ca dilatarea arterelor craniene este responzabila pentru producerea senzatiei de durere.
Factorii emotionali au o semnificatie considerabila in dezvoltarea starilor de migrena. Conform lui Wolff persoana care sufera de migrena, manifesta atitudinea "vesnicului nemultumit", care rezulta de obicei din incapacitatea individului de a tine pasul cu responsabilitatile asumate compulsiv in scopul de a se ridica la nivelul standardului sau de perfectiune. Frustrarea in urma acestei incapacitati genereaza indivizilor o stare de tensiune si oboseala, pana cand un alt eveniment extern le va agrava permanenta nemultumire si va precipita astfel aparitia migrenei.
Specialistul H. Selinski a ajuns la concuzii similare, de asemenea, si el a subliniat importanta "luptei, a resentimentului si a anxietatii". Migrena apare atunci cand pacientul este pus in fata unei sarcini care ii depaseste capacitatea.
Exista mai multe dovezi clinice ce atesta ca un numar mai mare de pacienti suferinzi de migrena prezinta aparent atitudini specifice asa-numitelor personalitati compulsive. Cu toate acestea, o mai mare semnificatie o are uniformitatea factorilor emotionali precipitanti, la acesti pacienti.
Majoritatea publicatiilor referitoare la psihologia migrenei, mentioneaza prezenta pulsiunilor ostile refulate sau reprimate. Psihoterapeutii care trateaza frecvent pacienti cu migrena, au in mod repetat ozazia sa observe in cadrul sedintelor de terapie momentul initial sau final al crizei de migrena.
Inceputul obisnuit al crizei de migrena il constituie o stare de furie refulata, iar dupa ce pacientul devine constient de furia sa criza de migrena se incheie brusc.
Astfel de observatii lasa putin loc de indoiala ca pulsiunile ostile refulate au o corelatie directa si specifica cu starea de sanatate si cu criza de migrena. Cu toate ca, refularea ostilitatii este o trasatura extrem de comuna multor personalitati si multor persoane, iar acest fapt ne pune in fata intrebarii:
Care sunt factorii psihodinamici responsabili pentru ca o persoana inhibata dezvolta hipertensiune, un altul artrita si altul migrena?
Este posibil ca in migrena sa se realizeze aceasi stare ca si in hipertensiune, adica absenta simptomelor psihonevrotice specifice care sa permita descarcarea pulsiunilor ostile inabusite. Chiar daca aceasta presupunere se dovedeste adevarata, intrebarea referitoare la alegerea simptomului somatic ramane inca fara raspuns.
Observatia lui Fromm-Reichmann ca sentimentele de ostilitate si invidie sunt in mod special directionate impotriva realizarilor intelectuale poate fi importanta pentru modul in care este ales organul la nivelul caruia se localizeaza tulburarile. Caracteristica migrenei de a se regasi la diferiti membri ai aceleasi familii, indica implicarea factorilor constitutionali ce tin probabil de specificul individual al circulatiei cerebrale.
Conform lui Cannon, aportul sanguin spre creier ramane intens in starile de emotie violenta. In cazul furiei inhibate, cand actiunea musculara este blocata si aportul sanguin catre muschi nu este intensificat, este probabil ca fluxul sanguin spre craniu sa devina si mai mare. Aceasta ar putea fi baza fixiologica a producerii crizelor de migrena. Tonusul muscular marit si cresterea tensiunii arteriale constituie alte componente ale sindromului de furie. Ipoteza de mai sus incearca sa explice faptul ca, in cazul starii de furie inhibata, unele persoane reactioneaza cu una, iar altii cu alta dintre componentele sindromului fiziologic generat de furie.
Abordarea psihoterapeutica incearca sa obtina o rezolvare a conflictelor de baza si o schimbare in capacitatea individului de a-si gestiona tensiunile emotionale, in special pe cele determinate de pulsiunile ostile inconstiente, in vederea rezolvarii celor doua aspecte: tratarea crizelor de migrena in sine si prevenirea recurentei acestora.