Personalitatea noastra este rezultatul unui proces de dezvoltare, pe care psihanalistul Margaret Mahler il numeste "nasterea psihologica". Mahler este de parere ca nasterea psihologica nu este aceasi cu nasterea fizica. Ea si colegii ei au urmarit "copii normali ai unor mame obisnuite", de la nastere pana la varsta de 3 ani. Observatiile i-au facut sa traga concluzia ca nasterea psihologica necesita o trecere reusita prin urmatoarele etape:
Etapa autista
Prima etapa din viata copilului, de la nastere la doua luni, timp in care copilul raspunde doar nevoilor interne, iar perioadele de somn sunt mai lungi decat cele de veghe.
Etapa simbiotica
Cand sensibilitatea si reactia copilului la stimulii exteriori se intensifica, intre doua si cinci luni, copilul trece in etapa simbiotica. Aici nu exista diferentiere intre sine si non-sine, intre copil si mama. Simbioza, aceasta experienta de a fi unul cu mama, este piatra de temelie pentru abilitatea de a iubi si toate relatiile de iubire viitoare. Trecerea reusita in aceasta etapa depinde de abilitatea mamei de a fi mama si de abilitatea copilului de a accepta mama.
Etapa simbiotica explica de ce, atunci cand oamenii se indragostesc, granitele eului lor se prabusec, iar ei se simt uniti in trup si suflet cu persoana iubita si de ce oamenii care se indragostesc sunt inchisi emotional la posibilitatea de a se indragosti de altcineva.Simbioza si prin urmare, indragostirea pot avea loc doar intre doua persoane.
Etapa separarii de mama si dezvoltarea unui sine independent
Aceasta etapa apare atunci cand un copil are parte de ceea ce psihologul si pediatrul Donald Winnicott numeste "ingrijire materna suficient de buna", copilul poate incepe sa se separe de mama si poate incepe sa-si dezvolte o identitate a sinelui independenta, iar acest proces se produce in patru faze:
1. Diferentierea
Intre sase si noua luni, copilul exploreaza lumea prin intermediul ochilor, mainilor, picioarelor si gurii. Inceputul diferentierii poate fi observat la un bebelus care isi suge pumnul. Expresia de mirare si fascinatie nesfarsita de pe figura copilului indica debutul intelegerii ca senzatia din pumn si din gura ii apartin deopotriva si ca el face ca acest lucru sa se intample.
S-a spus ca prima testare a realitatii din partea bebelusului este gustarea realitatii. Numai atunci cand va putea face diferenta dintre sine si ceea ce nu tine de sine, bebelusul va putea incepe sa internalizeze obiectele, respectiv oamenii, relatiile si lucrurile. Mama este primul obiect al iubirii pentru bebelus si, de asemenea, primul obiect pe care bebelusul il internalizeaza.
Pe masura ce copilul incepe sa se separe de mama, sunt internalizate elemente apartinand acesteia. Elementele internalizate devin parte a lumii interne independente proprie bebelusului.
2. Exersarea
De la zece la saisprezeceluni, dupa ce copilul a internalizat mama, sau elemente ale acesteia, poate suporta sa fie despartit de ea. In aceasta faza copilul incepe sa exerseze separarea de mama si incepe sa aiba o aventura cu lumea devenind din ce in ce mai independent.
La inceputul acestei faze, bebelusul merge de-a busilea, iar la final, copilul paseste. Tot in aceasta faza copii adora sa se joace "de-a plecatul de langa mama". Mama trebuie sa poata tolera distantarea si sa incurajeze dezvoltarae unui sine independent, recunoscand nevoile si preferintele copilului. Cand mama incurajeaza independenta copilului dar ii este alaturi, copilul invata ca separarea poate fi placuta si incitanta si nu inseamna pierderea iubirii.
3. Apropierea
De la saptesprezece luni la douazeci si patru de luni, se instaleaza faza in care reincarcarea este caracterizata prin independenta in crestere, urmata de o retragere, separare si revenire pentru a primi iubirea. E important ca mama sa ii permita copilului sa se departeze de ea, dar sa ii fie alaturi cu o imbratisare iubitoare si ocrotitoare cand nou-dobandita independenta devine prea infricosatoare.
4. Consolidarea individualitatii
Intre douazeci si patru si treizeci si sase de luni, o lume interioara de obiecte internalizate ii permite copilului sa formeze relatii emotionale stabile, sa amane gratificarea, sa tolereze frustrarile si sa se bucure de constructiile sinelui independent.
Cand copilul trece cu succes de aceste etape rezultatul este o "nastere psihologica", primul pas spre dezvoltarea unei personalitati autonome, cu o identitate a sinelui unica si coerenta, capabila sa faca fata provocarilor, sa formeze atasamente, sa ii accepte pe altii si sa faca fata separatiei si conflictelor. O persoana individuata poate mentine relatii de iubire pe termen ling chiar si dupa ce prima pornire a fost satisfacuta si in ciuda frustrarii, dezamagirii si atacurilor.
O astfel de persoana poate amana gratificarile, poate indura frustrarile si se poate bucura de functionarea unui eu independent. O astfel de persoana poate de asemenea sa faca distinctia intre sine si celalalt si se poate bucura cu adevarat de identitatea separata a celeilalte persoane.
De-a lungul acestui proces, se manifesta conflictul fundamental dintre dorul de simbioza infantila, nevoia de independenta si teama de a fi absorbit. Conflictul revine in plina forta in relatiile romantice de la varsta adulta, ca dans al intimitatii, intre traseul catre intimitate si impinsul spre independenta.