Dacă lumea este doar imaginația nostră, atunci eu ce sunt? Propria mea imaginație? Poate sunt o oglindă iar sticla din care sunt făcută este inima. Însă, realizarea mea a durat foarte mult timp, căci de ficare dată când încercau să mă construiască mă spărgeam. Se pare că nu exista un material destul de bun. ....dar cu trecerea anilor Au putut confecționa un material mai rezistent. Astfel construirea mea a luat sfârșt! Conflict între stele Critică verde Teamă de abis Iubire de vid Forță slabă. Realul e imaginar Oglinda e realul. Vedem, auzim, simțim, ......ce anume? Real? Imaginar? Complicat!......sau poate foarte simplu. Realul s-a spart, mintea a explodat de gânduri verzi. Imaginarul a cuprins forța. Vidul s-a definit! Dacă... Dacă aș muri, nu aș fi moartă. Sufletul meu ar exista în eternitate. Astăzi îmi percep psihicul datorită transfigurării ce a avut loc și sunt capabilă să privesc de partea cealaltă a oglinzii. Doar uneori, când oamenii Nebuni apar din nou Simt cum conștiința îmi apasă timpul, iar, viața mi-o simt străină. Tu - fluture! Ai apărut de nu știu unde, poate dintr-un ideal și mi-ai dăruit Ziua ta! Și-mi spun: Dacă aș fi moartă, Aș trăi în fiecare fir de iarbă, în fiecare creangă de copac, în fiecare nor. Dacă... Și dacă aș fi o pană tu ai fi adierea mea. M-ai așeza pe acea pernă de catifea albastră și mi-ai săuta tandru, absolutul. Dacă aș fi numai jumătate din acea pană adierea ta m-ar duce mai departe, pe altă pernă - albastru închis. Atunci, tu ți-ai potrivi jumătatea, iar când clopotul va suna de șapte ori ne vom contopi în adiere. Timpul Secundă cu secundă Timpul devine tot mai înșelător. Astăzi idolatrizează infinitul, iar mâine poate își va așeza clepsidra orizontal. În drum spre neant timpul s-a hotărât să-și schimbe cursul și și-a condus vaporul spre Portul Alb din Țara de sus. Acolo există un vânt ce printre noi a devenit un ideal, iar timpul l-a monopolizat transfigurându-l într-un ghețar. ....spre orizont se întrevede o lume nouă Cu aripi divine. Întregul s-a format Clopotul a sunat Și lumea zâmbește la timp. Simți? îl întrebă ea în șoaptă.... .....vântul...adie peste noi și uite cum frunzele ne mângâie! Vezi? îl întrebă ea tot în șoaptă...... .......lumina ne cuprinde! Auzi?.....șoptește ea..... .......te iubesc!