De multe ori, deciziile de renuntare la un comportament daunator (fumat, alcool in exces, consum de diverse substante, mancat excesiv, etc ), nu sunt respectate pe termen lung, datorita slabirii efortului depus, cedarii in fata tentatiilor la care suntem supusi intr-un anumit moment, sau altor considerente. Majoritatea oamenilor s-au confruntat la un moment dat cu aceasta problema, a carei "prevalenta", dovedeste precaritatea si failibilitatea vointei si poate a motivatiei umane. Oricat de bine intentionat este cineva in a abandona vechile obiceiuri negative, poate cadea prada sabotarii eforturilor sale, deoarece nu ia in calcul unii factori de care depinde succesul sau. Esuarea planurilor de schimbare este urmata de obicei de sentimente de autodezamagire si vinovatie, dupa care este luata o noua decizie, numai pentru a nu o duce nici pe aceasta la capat. Nici o auto-promisiune, oricat de convingatoare poate parea, nu este imuna la esecul descris. Problema poate aparea din urmatoarele considerente:

   1. Decizia de schimbare a unui comportament este luata impulsiv, aflandu-ne la momentul respectiv intr-o stare de aversiune fata de "viciul" de care dorim sa scapam (cauzata, de exemplu, de o tuse puternica dupa o noapte de fumat excesiv, mahmureala, frustrarea de a nu mai incapea intr-o pereche de blugi, etc ). Inconstient, ne asteptam ca aceasta stare de aversiune sa dureze pe toata perioada implementarii deciziei, motivandu-ne astfel in sensul pastrarii abstinentei, stilului de viata ales, etc. Din pacate, dupa un timp starea de aversiune se reduce, treptat crescand apetitul pentru vechile placeri. De regula, dupa un scurt proces de constiinta, urmat de pacalirea acesteia, vechile obiceiuri sunt reluate, in ciuda senimentelor de vinovatie. Solutia consta in evaluarea mai detaliata a motivelor pentru care dorim sa luam o hotarare radicala, nu doar bazarea pe un impuls de moment.

   2. Nivelul de tentatie, sau obstacolul aparut la un moment dat, si efortul necesar surmontarii acestuia pot fi subestimate in momentul hotararii. Aceasta poate fi la fel de bine o problema de vointa. Ca o paranteza, oamenii considera uneori in mod eronat ca lipsa perseverentei este doar o problema de motivatie, insa in realitate este implicat procesul volitiv (de exemplu, poate exista motivatia reala si cat se poate de autentica a cuiva de a se lasa de fumat, insa capacitatea de efort voluntar pentru a-si duce la indeplinire obiectivul - ca atribut al vointei, sa fie insuficient dezvoltata ). Fie capacitatea de rezistenta (perseverenta ) slabeste in timp, fie motivele abstinentei nu mai par asa de clare, asa ca aparitia unui moment dificil nepreconizat (exemplifica ) "justifica" abandonarea luptei. Renuntarea este facilitata de "permisiuni" ("daca am muncit atat merit o : tigara, bere, prajitura, etc", "aceasta petrecere asteptata atat de mult merita un cui", etc ) si "derogari" ("un efort atat de mare este peste puterile mele", ). Problema apare indeosebi in anumite situatii in care ar fi de asteptat ca tentatia cedarii in fata viciului sa fie foarte mare (o petrecere, masa in oras cu prietenii, etc ) si in care ar trebui analizat daca dificultatea preconizata este pe masura capacitatii de a-ai face fata. Una peste alta, putem subestima atunci cand ne angajam pe un drum, cat de mari pot fi obstacolele intalnite la un moment dat si cat de mare va trebui sa fie sacrificiul si efortul de vointa depus. Solutia poate fi anticiparea acestor dificultati si pregatirea pihologica de a le face fata, sau reconsiderarea (sau reducerea ) demersului.

   3. Decizia este luata doar rational, nu si emotional. Cu alte cuvinte priveste doar partea din noi care amendeaza viciul, nu si partea care gaseste placere in viciu. Acest proces decizional se simte ca o tensiune, sau ca un efort de invingere a unei rezistente, partea motivata de incetarea comportamentului daunator depunand un efort continuu pentru reprimarea celeilalte. Aceasta tensiune in interiorul sinelui nu poate fi suportata, de obicei, mult timp. Decizia nu este deci luata "unilateral", sau macar negociata intre cele doua parti. Pentru ca o decizie sa aiba mai multi sorti de izbanda poate fi nevoie si de implicarea partii din sine motivata inspre obtinerea placerii dezavuate. Acest proces decizional emotional presupune, printre altele, imaginarea experientiala a renuntarii la placerile viitoare, produse de dependenta in cauza. Travaliul deciziei emotionale de renuntare se asociaza cu un sentiment de resemnare, poate chiar tristete, insa tensiunea dintre cele doua parti este atenuata, semn ca decizia este completa, asumata in mod integral. In lipsa unui asemenea proces, efortul de schimbare este mult mai probabil sa fie sabotat pe termen lung de catre instanta cautatoare de placere, care nu a consimtit niciodata cu adevarat frustrarea de obiectul sau. Solutia este deci o decizie integrala, atat din punct de vedere rational, dar mai ales emotional.

   In realitate, oamenii esueaza de mai multe in demersurile lor de schimbare, inainte de a reusi. Pur si simplu un comportament nou este greu de implementat, cerand efort deliberat si continuu. O decizie luata, respectand principiile de mai sus are un fundament mai solid, insa nu reprezinta o garantie absoluta. Este important ca esecurile si pasii inapoi sa nu fie un prilej de descurajare si abandonare a obiectivelor, ci sa fie abordate in mod constructiv, ca oportunitati de invatare.