Grupuri pentru tineri în primejdie. Monica Mihaila Categoria în primejdie este folosită de obicei să descrie studenţi care trec prin anumite dificultăţi despre care se ştie că duc la probleme mai serioase mai târziu. Domeniul, în pericol, este foarte larg şi incude o mare varietate de probleme şi circumstanţe de viaţă. În literatura de specialitate a grupului compus din copii de şcoală şi adolescenţi, în primejdie a fost folosit cu studenţi care chiuleau, adolescente însărcinate, rezultate universitare scăzute, abuz de substanţe, nivel socioeconomic scăzut, comportament agresiv şi izolare socială, pentru a numi câteva. Problemele de comportament şi incapacitatea de a învăţa sunt două arii spre care tratamentul de grup a ţintit. Consilierea de grup s-a dovedit a fi eficientă în tratarea comportamentului agresiv şi problemelor de disciplină la copii şi adolescenţi (exemplu, Bauer, Sapp & Johnson, 2000 ; Briggs, Mackay & Miller, 11995 ; Nelson, Dykeman, Powell & Petty, 1996 ; Omizo, Hershberger & Omizo, 1988 ). Omizo et al. a aflat că tehnicile comportamental- cognitive, modelarea, jocul de rol şi întărirea pozitivă a scăzut semnificant comportamentul agresiv la copii. Bauer et al. a comparat 9 săptămâni de consiliere de grup cognitiv- comportamentală cu consilierea grupurilor de suport pentru 30 de adolescenţi proveniţi din mediul rural cu vârsta între 14 şi 18 ani. Grupul cognitiv- comportamental a avut rezultate semnificativ mai mari la creşterea stimei de sine şi conceptului de sine universitar, în timp ce grupul de suport a avut rezultate semnificativ mai bune la reducerea pedepselor. Nu valorează nimic faptul că grupurile de suport au redus pedepsele de la un procent de 3, 21 pe student pentru 10 săptămâni precedent tratamentului la un procent de 0, 64 pentru 10 săptămâni în urma tratamentului, sugerând reducere statistică şi clinică importantă a detenţiilor de-a lungul câtorva săptămâni. Niciunul dintre grupuri nu a avut un impact asupra punctajului mediu (GPA ). Nouă săptămâni de tratament s-ar putea să fie prea puţine pentru a creşte GPA pentru aceşti studenţi, dar este cu siguranţă posibil o dată ce vor scădea problemele de comportament, alţi studenţi, profesorii şi administratorii se vor simţi mai pozitivi în privinţa lor şi ei vor începe să vadă şcoala ca pe un mediu de sprijin. Cercetările s-au orientat de asemenea şi la grupurile de consilere pentru studenţii cu probleme de învăţare şi universitare (exemplu, McCollum & Anderson, 1974 ; Omizo & Omizo, 1988a, 1988b ; Palisano, 1989 ). Câteva studii care au inclus studenţi cu probleme de învăţare şi probleme universitare au investigat intervenţiile de grup care se adresau altor probleme concomitente, cum ar fi stima de sine şi competenţele sociale, şi este mai puţin probabil să ţintească problemele de învăţare direct. De exemplu, Utay şi Lampe (1995 ) a observat că grupurile de consiliere cognitiv- comportamentale au mărit competenţele sociale ale copiilor cu probleme de învăţare. Condiţiile tratamentului au fost de asemenea semnificativ mai bune pentru îmbunătăţirea aptitudinilor legate de şcoală, cum ar fi ascultarea şi participarea interesată la teme, în comparaţie cu falsele condiţii şi control. Shechtman, Gilat, Fos şî Flasher (1996 ) au studiat 142 de studenţi din Israel cu rezultate scăzute în şcoala elementară. Toţi studenţii au primit asistenţă pentru problemele universitare, dar jumătate dintre aceşti studenţi au participat şi la grupurile de terapie care s-au centrat pe ascultare şi exprimare. Studenţii din grupurile de terapie s-au descurcat semnificativ mai bine decât grupul de control cu realizări universitare, concept de sine, acceptare socială şi măsurarea controlului. Aceste studii au sugerat că ţintind comportamente cum ar fi conceptul de sine şi competenţe sociale poate rezulta de asemenea câştiguri în realizări. Câteva grupuri studiate s_au adresat în mod direct aptitudinilor universitare şi problemelor de învăţare prin oferirea grupurilor psihoeducaţionale pentru aptitudinilor de studiu, rezolvarea problemelor, sau arii specifice cum ar fi matematica sau ştiinţă. Este posibil ca aceste aptitudini de grup să fie eficiente în creşterea realizărilor la copii şi adolescenţi care se chinuie din punct de vedere universitar. Grupurile de prevenţie În ultimul deceniu, câteva comisii au conchis că programele de bază pentru sănătate mintală sau cele legate de şcoală oferă cele mai bune oportunităţi de influenţă a sănătăţii psihice şi mentale ale copiilor şi adolescenţilor (Hughes & Cavell, 1999 ). Programele de prevenire de bază sunt atrăgătoare în mod particular pentru posibilitatea de a întrerupe dezvoltarea sau pogresia comportamentelor deviante şi sunt mai ieftine decât intervenţiile care ţintesc probleme emoţionale deja stabilizate (Felner, 1999 ). Programele de prevenţie au avantajul de a ţinti problemele comportamentale înainte ca acestea să se cristalizeze, sunt capabile să atingă un mare număr de studenţi din mijlocul unui format de grup, deseori sunt mai uşor accesibile pentru familii în comparaţie cu clinicile bazate pe comunitate de sănătate mentală, şi pot fi mai puţin stigmatizate decât serviciile psihologice din comunitate (Hughes & Cavell, 1999 ). Durlak şi Wells (1997 ) a definit prevenirea primară ca "o intervenţie intenţionată creată să reducă incidentele viitoare privitoare la problemele de integrare în prezenta populaţie normală ca şi eforturile direcţionate către funcţionarea sănătoasă a minţii" (p. 117 ). Kulic, Dagley şi Horne (2001 ) au demonstrat că "prevenirea şi grupurile sunt o combinaţie naturală pentru a o folosi în creşterea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor" (p. 217 ). Deşi programele de prevenţie sunt cel mai des oferite în grupuri mici sau mari, descrierile privind dinamica de grup au fost rar întâlnite. Ce se ştie este că grupurile de prevenţie sunt numeroase, în special cele din şcoli şi par a fi promiţătoare. Într-o meta- analiză a studiilor pentru prevenţie cu adolescenţi şi copii, Durlak şi Wells (1997 ) au inclus 177 de studii care acoperă anii 1995 până în 1991. Media vârstei participanţilor a fost cuprinsă între 9.3 ani, cu doar 13% din cele 177 de studii incluzând adolescenţi de 13 ani sau mai mari. Similar cu altă meta- analiză cu adolescenţi şi copii, marea majoritate a studiilor (72.9% ) au fost conduse în şcoli, arătând încă o dată numărul mare şi varietatea programelor terapeutice care sunt conduse în şcoli. Această meta- analiză a indicat că majoritatea tipurilor de programe de prevenţie au avut rezultate pozitive insignifiante, cu o mărime a efectului cuprinsă între 0 .24 până la 0.93 sugerând că fiind în grup participanţii din programele de prevenţie au depăşit performanţa de 59% până la 82% a grupului de control. Grupurile de prevenţie au adresat o varietate de comportamente diferite. De exemplu, principalul grup de prevenţie din şcoli a încercat să reducă riscul afecţiunilor anxioase (Dadds, Spence, Holland, Barrett & Laurens, 1997 ) ; problemele de comportament (Grupul de cercetare asupra prevenţiei problemelor de comportament, 1999 ; Reid, Eddy, Fetrow & Stoolmiller, 1999 ) ; SIDA şi comportamentele sexuale nesănătoase (McDermott, 1998 ) ; violenţa în relaţii amoroase (Macgowan, 1997 ) ; abuzul de droguri la adolescenţi şi renunţarea la liceu (Eggert, Thompson, Herting, Nicholas & Dicker, 1994 ) ; suicidul (Eggert, Thompson & Herting, 1995 ; LaFromboise & Howard- Pinney, 1995 ) ; şi violenţa (Bosworth, Espelage, DuBay, Daytner & Karageorge, 2000 ). Numitorul comun pentru succesul grupurilor bazate pe programe de prevenţie pentru copii de şcoală şi adolescenţi include (a ) modele teoretice şi cercetări extinse care ghidează planul şi intervenţiile, (b ) folosirea măsurătorilor multiple pentru evaluarea strategică, (c ) potrivirea tehnicilor la nivelul de pregătire al studenţilor, profesorilor, părinţilor, administratorilor de şcoli şi altor agenţi ai comunităţii. De exemplu, un studiu folosind Drumul Rapid (Fast Track ), realizează un program de prevenţie pentru probleme de comportament bazat pe un model de dezvoltare, multiple locuri pentru angajaţi, componente multiple strategii preventive pentru tinerii copiii. Intervenţiile au inclus programele din clase, formarea aptitudinilor sociale, ajutor universitar, formarea părinţilor şi vizite la domiciliu (Grupul de cercetare asupra prevenţiei problemelor de comportament, 1999 ). Dată fiind complexitatea a numeroase căi spre problemele emoţionale, este rezonabil ca grupurile de prevenţie pentru aceste tipuri de probleme au nevoie să fie înţelese şi să fie aleşi cu grijă participanţii. Pentru comportamentele mai puţin grave sau măsurilor preventive ţintite la creşterea competenţelor, programele vor fi mai puţin complexe şi vor viza un număr mai mare de studenţi. Teoriile de grup sau metodele, indiferent dacă se referă la consilierea din cadrul grupurilor mici, formatele din clase, sau seminare mari, joacă un rol important în propagarea informaţiei şi în tehnicile de intervenţie angrenate către prevenţia primară. Contraindicaţiile grupurilor din şcoli Tratamentul de grup nu este potrivit pentru toţi copii şi adolescenţii, şi nu toate şedinţele din şcoli contribuie la consilierea de grup şi la psihoterapie. Datorită multor provocări logistice în conducerea grupurilor din şcoli, profesorii şi administratorii au nevoie să aibe o apreciere pentru eficacitatea, şi nu doar pentru eficienţa, consilierii de grup. Câteva dintre provocările logistice includ aranjarea unui timp pentru grupurile care nu au sau au doar puţine conflicte cu programul studenţilor, şi găsirea unei camere disponibile, privată şi confortabilă pentru grup. Este foarte important pentru conducătorii grupului să înţeleagă limitele confidenţialităţii dintre membrii grupului şi sistemul şcolar unde colectivitatea de studenţi sunt în contact apropiat. Este importatnt să existe un climat în şcoli care să sprijine schimbările care apar în grupurile terapeutice. Este posibil, de exemplu, chiar dacă studenţii devin mai competenţi din punct de vedere social în grupurile de consiliere, comportamentul altor studenţi nu se va schimba faţă de ei decât daca există o intervenţie în contextul şcolar care să interzică tachinările, intimidările şi comportamentele hărţuitoare. Este posibil ca unii studenţi să nu fie candidaţi pentru consilierea de grup. Studenţii care sunt foarte anxioşi sau timizi pot să considere un format de grup prea stresant. Cei care sunt chiulangii pot interfera cu progresul grupului. Cercetările au sugerat de asemenea că tratamentul de grup pentru adolescenţi cu comportament deviant poate duce din neatenţie la întărirea acestor comportamente (Dishion, McCord & Poulin, 1999 ). Puterea influenţei de a fi egal şi modelele care apar în interiorul grupului cresc probabilitatea ca adolescenţii să înveţe mai multe comportamente deviante. Strategiile care au fost găsite ca fiind eficiente includ combinarea prosocialului şi problemele tinereţii într-un tratament de grup în loc să includă doar problemele tinereţii, ca şi oferirea afecţiunii de către părinţi şi adulţi ca parte din programul de tratament (Dishion et al., 1999 ). Concluzii Grupurile terapeutice joacă un rol important în serviciile de consiliere oferite în şcoli. Formatele de grup, fie că ţintesc prevenirea sau remedierea, au acumulat suport empiric considerabil. Dagley et al. (1994 ) a declarat că majoritatea cercetărilor care au implementat tratamentul de grup s-au schimbat spre şcoli. Această modă continuă să fie adevărată. De exemplu, mai mult de 72% din 177 de studii citate într-o recentă meta- analiză preventivă au fost făcute în şcoli (Durlak & Wells, 1997 ), şi intr-o meta- analiză a grupurilor de consiliere compuse din copii şi adolescenţi, mai mult de 73% au fost conduse în şcoli (Hoag & Burlingame, 1997 ). Prout şi Prout (1998 ) şi Whiston şi Sexton (1998 ) au aflat că în revizuirile lor despre consilierea din şcoli, majoritatea au fost realizate în grupuri. Cercetările pe grupuri de copii şi adolescenţi continuă să rămână în urma studiilor privitoare la populaţia adultă, şi cercetarea grupurilor este mai puţin dezvoltată decât cercetarea tratamentului individual. Însă o trecere in revistă recentă şi câteva meta- analize au punctat câteva lucruri interesante. În general, grupurile terapeutice sunt componente tipice ale îndrumării în şcoala comprehensivă şi programelor de consiliere (Lapan et al., 2001 ). Programele de tratament multimodale care prezintă diferite aspecte (exemplu, sociale, emoţionale, cognitive, etc. ) şi contexte (exemplu, familia, şcoala, etc. ) ale vieţii membrilor grupului par să fie mai benefice. Copiii sunt de obicei centrul consilierii de grup şi terapiei, cu foarte puţin accent asupra adolescenţilor. Datorită problemelor legate de programul din şcoli, grupurile sunt de obicei scurte, între 6 şi 15 şedinţe, şi rareori includ o evaluare aferentă pentru a determina dacă schimbarea comportamentului este menţinută. Grupurile sunt de asemenea structurate, în cognitiv- comportamentale, şi au membrii omogeni. Similar cu concluzia de la grupurile literare cu populaţie adultă, este clar ca grupurile cu copii şi adolescenţi sunt eficiente, deşi cercetarea abia începe să scoată la iveală ingredientele esenţiale. Câţiva autori și-au exprimat nevoia de a dezvolta teoria pentru a ghida compoziţia membrilor de grup şi tehnicile alese de leader.