Studiile arată că în ciuda faptului că ar fi binevenită, dacă nu chiar necesară, oamenii aleg să evite psihoterapia. Mai jos găsiţi câteva dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii nu apelează la psihoterapie:
1. Nu am nevoie de nimeni - pot să îmi rezolv singur problemele. Nu sunt o persoană slabă.
A apela la o altă persoană pentru ajutor reprezintă un semn de slăbiciune, iar bărbaţii, căci de cele mai multe ori despre ei este vorba, nu trebuie să fie slabi. Bărbaţii adevăraţi trebuie să fie puternici, independenţi, totdeauna în control.
Imaginea promovată în societate cu privire la modul corect şi dezirabil de a fi este una distorsionată şi dăunătoare sănătăţii emoţionale a bărbaţilor şi femeilor.
De cele mai multe ori a apela la ajutor este mult mai dificil, decât de a nu face nimic. Astfel, dacă tot este să dăm o interpretare acestui gest am putea spune că solicitarea ajutorul este un semn de tărie.
2. Nu sunt nebun. Nu am nevoie de consiliere.

Această convingere este una frecvent întâlnită printre cei care refuză să apeleze la un psihoterapeut. Ea provine din lipsa cunoştinţelor cu privire la activitatea psihoterapeutului, din confuzia dintre psihiatru şi psiholog, precum şi din imaginea promovată în societate cu privire la cei cu probleme emoţionale.
Este important ca persoanele care prezintă probleme emoţionale şi care ezită să consulte un specialist, să conştientizeze diferenţa dintre psihiatru şi psiholog. În primul rând psihiatrul termină o facultate de medicină, cu rezidenţiat în Psihiatrie, în timp ce psihologul face Facultatea de Psihologie, urmată, eventual, de master şi doctorat. Ambii pot practica psihoterapia, însă numai psihiatrii prescriu medicamente şi numai psihologii pot face testare şi consiliere psihologică. În al doilea rând este vorba de modelul după care se ghidează în practică. Psihiatrul urmează un model bio-medical, în care accentul problemelor emoţionale cade pe factori biologici, în timp ce psihologul, urmează un model bio-psiho-social, în cadrul căruia se iau în considerare atât factorii ce ţin de biologie, cât şi circumstanţele de viaţă, relaţiile şi modul de gândire al pacientului.
De asemenea, este relevantă conştientizarea răspunsului emoţional asociat cu cuvântul "nebun". Pentru cei mai mulţi oameni, acest cuvânt se asociază cu o stare de teamă, nelinişte şi ruşine. Este ca şi cum acest cuvânt ar surprinde tot ce este mai rău, respectiv respins de societate. Totuşi dacă ne uităm la etimologia cuvântului nebun, vedem că acesta este format din cuvântul bun însoţit de prefixul ne. Adică un om care nu este bun. Dar, dacă la asta se referă cuvântul nebun, atunci oare nu cumva fiecare dintre noi am putea fi consideraţi nebuni, la un moment dat sau altul, din perspectiva unuia sau a altuia. Pentru că până la urmă oare ce înseamnă normal, anormal, bun, nebun?
3. Nu am banii necesari pentru terapie.
De multe ori, oamenii nu apelează la psihoterapie din motive financiare. În momentul în care au de ales între a pune pe masă ceva de mâncare şi a-şi rezolva problemele emoţionale, aleg prima variantă. Însă este bine de ştiut că în multe cabinete de psihoterapie se foloseşte un plan tarifar flexibil. Adică, preţul se stabileşte în funcţie de posibilitatea de a plăti a clientului. Astfel, dacă clientul nu îşi permite pretul practicat de cabinet sau dacă pensia nu a ajuns, atunci terapeutul poate decide fie scăderea pretului, fie prelungirea perioadei de plată (ex. Îmi dai banii o dată la două săptămâni, sau chiar şi după încheierea şedinţelor de terapie! ) .
Este important să se discute aceste aspecte cu psihoterapeutul, cât mai deschis, încă de la începutul şedinţelor de terapie.
4. Psihoterapia nu a funcţionat pentru mine în trecut.
Unele persoane ezită să apeleze la psihoterapie, deoarece au avut un prim contact nefericit cu psihoterapia. Acest lucru se datorează de cele mai multe ori unei nepotriviri între terapeut şi pacient, unei nepotriviri a metodei terapeutice folosite (există mai multe tipuri de terapie, terapie cognitiv comportamentala, psihanaliză, comportamentală, umanistă, de scurtă durată, terapie pe baza schemelor, etc ), dar şi datorită slabei pregătiri a terapeutului (ei ) .
Este important să luăm în calcul aceste lucruri şi să nu renunţăm la şansa de a ne rezolva problemele, doar pentru ca am avut o experienţă nefericită. Perseverenţa este importantă în găsirea terapeutului potrivit.
5. Nu cred că doar a vorbi este suficient.
Unele persoane consideră că vorbitul şi cuvintele sunt insuficiente pentru a produce o schimbare.
Cu toate acestea cuvintele sunt cele care au produs starea emoţională negativă în primul rând. Daniel Araoz, un specialist în hipnoterapie, consideră că zi de zi noi ne auto-sugestionăm, în diferite tiparuri de gândire negativă. Astfel cuvintele sunt foarte puternice!
Este indicat să ţinem cont şi de faptul că în arsenalul psihoterapeutului nu se află numai elemente de vorbire, cuvinte, cât şi diferite tehnici experienţiale, precum exerciţii de relaxare, de concentrare, de compasiune, tehnici comportamentale, de hipnoză, de vizualizare, bio-feedback, etc.

6. Nu trebuie să mă mai gândesc la trecut. Nu mă ajută cu nimic. Poate chiar va înrăutăţi lucrurile.
Există, bineînţeles, forme de terapie în care se pune un accent crescut pe trecut, dar în cele mai multe tipuri de terapie modernă, accentul pe trecut este limitat. De exemplu în terapiile cognitiv-comportamentale, trecutul este luat în considerare doar ca explicaţie pentru situaţia actuală, dar accentul se pune pe modul în care gândirea prezentă determină şi întreţine tiparele disfuncţionale emoţionale şi comportamentale.
7. "Rufele murdare se spală în familie". Trebuie să fiu loial familiei, nu să mă duc şi să vorbesc cu un necunoscut.
Această convingere are la bază valori morale şi norme sociale respectate de cei mai mulţi. Problema este că respecând această convingere, riscăm să ne punem în pericol starea de sănătate, precum şi relaţia. În plus, dezvăluirile făcute psihoterapeutului reprezintă un gest de sănătate şi de "loialitate" faţă de familie şi de propria persoană. Puţini sunt cei care ar adopta aceeaşi convingere cu privire la o serie de simptome fizice. De exemplu, cum ar fi să mergem la medicul de familie şi să nu îi spunem toate simptomele cu care ne confruntăm sau simptomele partenerului de viaţă, doar pentru că ar fi un lucru ruşinos. Cei mai mulţi dintre noi, nu avem dificultăţi în a ne deschide în faţa medicului, de ce atunci, ar fi diferit faţă de psihoterapeut?
Un alt aspect important îl reprezintă confidenţialitatea. Tot ceea ce se discută în cadrul şedinţelor de terapie este confidenţial. Astfel, consultarea unui psihoterapeut reprezintă un gest de sănătate emoţională, de loialitate faţă de familie şi de respect faţă de propria persoană.
8. Terapia este pentru cei care au probleme serioase.
Adesea cei care nu apelează la psihoterapeut consideră că problemele lor nu sunt suficient de serioase pentru a necesita tratament. Ei consideră că "este doar o pasă trecătoare", că "timpul le rezolvă pe toate", că "dacă nu mă gândesc o să treacă", etc. Dar din păcate, chiar dacă timpul este un sfetnic bun, el nu le rezolvă pe toate. Din contră, pentru multe probleme emoţionale, trecerea timpului fără un tratament de specialitate, le face mai grave, mai profunde, altfel spus ne influenţează mai multe domenii ale vieţii noastre.
9. Terapia nu este necesară atunci când poţi vorbi cu nişte prieteni buni sau cu vecina cu de la trei, care are o experienţă de viaţă considerabilă. Terapia nu aduce nimic în plus, sunt doar lucruri de bun simţ.
Şi această idee este destul de frecventă printre cei care nu apelează la terapie. Se consideră că cunoştinţele de psihologie, despre modul în care funcţionează mintea, emoţiile şi comportamentul uman, sunt cunoştinţe de simţ comun. Adică, oricine citeşte cât de cât, ştie lucrurile pe care le abordează psihoterapeutul. Mai mult, datorită exploziei de cărţi de tip motivaţional, de tip self-help, aceste idei sunt întărite.
Cu toate acestea, diferenţa între cunoştinţele de psihologie, pe care le-a acumulat psihoterapeutul în cadrul facultăţii, şi nu numai, şi cele pe care le promovează astfel de carţi este de la cer la pământ. Este important să se facă diferenţa între cunoştinţele dobândite în urma cercetărilor de specialitate şi cele dobândite pe baza unei experienţe de viaţă. Cărţile mai sus menţionate se bazează de cele mai multe ori pe experienţa de viaţă a autorului (vezi John Grey ) .
Mai mult, în momentul în care stăm de vorbă cu prietenii noştri, inevitabil apare o subiectivitate, influenţată de implicarea emoţională a acestora în viaţa noastră de zi cu zi.

10. Teraputul nu mă poate ajuta dacă nu a trecut şi el prin aceleaşi experienţe. Altfel, este fără rost.
Se întâmplă uneori ca persoanele care au trecut prin diferite stări emoţionale intense, evenimente de viaţă traumatice, dar nu numai, să creadă că doar cineva care a trecut prin acelaşi tip de experienţă îl poate înţelege, respectiv ajuta.
În acest sens este foarte important să conştientizăm următorul lucru, fiecare dintre noi interpretează evenimentele din viaţa lui prin prisma propriei gândiri, a evenimentelor de viaţă trecute. Astfel, acelaşi eveniment poate duce la reacţii emoţionale şi comportamentale diferite. De exemplu, două persoane, ambele cu picioarele amputate deasupra genunchiului. Una dintre ele poate ajunge la depresie clinică, focalizându-se pe pierdere, pe ceea ce nu va mai avea în continuare, iar cealaltă la un echilibru şi chiar recunoştiinţă, focalizându-se pe lucrurile bune din viaţa lui, pe ceea ce mai are.
Ar mai fi de precizat încă un lucru, şi anume, dacă terapeutul a trecut prin aceleaşi experienţe ca pacientul, atunci este posibil ca aceste experienţe să îi înfluenţeze modul în care priveşte problema. De exemplu, dacă terapeutul a fost înşelat de parteneră şi are în terapie un pacient cu dispoziţie depresivă şi furie faţă de fosta parteneră care l-a părăsit, faţă de femei în general, atunci terapeutul poate să adere acestor păreri şi să întărească un set de convingeri distorsionate, nefolositoare.