Totul incepe cu decizia...este o decizie aparent simpla, care insa ascunde o elaborare complexa..pentru ca este dificil sa "te expui", sa dezvalui lucruri si fapte, ganduri si fantasme de mult timp elaborate si care se sedimenteaza in cele mai profunde straturi ale fiintei noastre. La fel de greu trebuie sa fie si sa descoperi caracteristici pe care anterior nu ti le atribuiai, si nu pentru ca te minteai, ci pentru ca, din diverse motive, nu le constientizai. De altfel, cred eu, ca cel mai important este sa nu le descoperim singuri, ci intr-o relatie sigura, astfel incat sa nu ne aflam neajutorati in fata noutatilor; pentru ca da, este vorba despre unele noutati cu privire la noi insine si la raporturile noastre cu cei din jur, care ne ajuta sa ne cunoastem, sa crestem si, de ce nu, sa evoluam.
Psihanaliza este un proces sinous, de durata, pentru ca implica o cunoastere si o elaborare dintre cele mai profunde. Urmatoarea etapa, dupa luarea deciziei, este intalnirea cu analistul, pe care-l alegem emotional, in functie de proiectiile pe care le facem noi insine asupra sa. Nu trebuie sa-l cunostem din alte conjuncturi, iar contactul cu acesta in afara terapiei este, pe cat se poate, de evitat. Aceasta este una din regulile psihanalizei care se impune tocmai pentru ca transferul sa se poata institui, la modul cel mai simplu si pur cu putinta. Transferul, in cadrul terapiei psihanalitice, este in stransa legatura cu ceea ce ne inchipuim, imaginam si simtim fata de o persoana pe care nu o cunoastem, dar pe care, cel mai probabil, o asociem cu cineva cunoscut, din trecutul nostru. Transferul poate fi pozitiv sau negativ si se poate modifica pe parcursul psihoterapiei/ analizei personale.
Tehnica in sine se bazeaza pe asociatia libera, in sensul ca pacientul/clientul este liber sa spuna tot ceea ce gandeste, oricat de ciudat sau lipsit de legatura i s-ar parea fata de context. Este in schimb interzisa trecerea la act (punerea in fapt a fantasmelor expuse in timpul sedintelor ) in cadrul cabinetului de psihoterapie. Pe baza a ceea ce spune si, implicit, a sentimentelor asociate, terapeutul de orientare psihanalitica face interpretari, descoperindu-i pacientului cate ceva despre sine. Acesta din urma poate aproba, caz in care, de cele mai multe ori, are si o reactie la nivel emotional, motor, nu doar la nivel de limbaj. De asemenea, pacientul poate nega interpretarea, daca aceasta nu este adecvata sau daca el nu o considera potrivita la momentul respectiv. Este posibil ca aceasta sa nu fie pe masura sau ca beneficiarul terapiei sa o refuze din pricina rezistentelor sau a faptului ca nu este pregatit sa o primeasca. La fel de probabil este si ca pacientul sa reactioneze intr-un fel aparent "neutru", dar care, in orice caz, sa dezvaluie ceva despre acesta, in functie de situatie. Este important ca interpretarea sa nu fie data nici oricand si nici la intamplare si aici fac referire la analisti sau psihoterapeuti asa-zis "silentiosi". O interpretare prematura poate produce anxietate, poate destructura si prin urmare duce la afectarea procesului terapeutic.
Este de amintit ca in psihanaliza, cadrul este foarte mult investit. Atat locul, cat si punctualitatea, stabilirea regulilor legate de vacante sau de sedintele la care nu ne prezentam, sunt tot atat de importante in ceea ce priveste demersul terapeutic.
Frecventa poate fi de o data/saptamana daca ne referim la psihoterapia psihanalitica si de 3-5 ori/ saptamana daca este vorba de o analiza personala. Diferenta dintre acestea doua nu se face, bineinteles, numai pe baza frecventei in prezenta (factor obiectiv ), ci se bazeaza si pe profunzimea nivelului atins (factor subiectiv ) .
Psihanaliza poate speria, incuraja, modifica unele comportamente si dizolva diverse simptome. Demersul in sine necesita curiozitate, curaj, perseverenta si presupune evolutie, schimbare si crestere.
Ioana Borleanu
Psihoterapeut in supervizare