Psiholog Ovidiu Telegescu

psihologie clinică, psihoterapie, sexologie,
Nota 10 din 2 recomandări
Locație: Bucuresti, jud. Bucuresti
Telefon: 0766053827
Sunt un om căruia viaţa i-a dat suficiente citrice din care au ieşit multe fresh-uri.

Timp de peste 18 ani am lucrat în cadrul unor instituţii publice, construind, reparând sau înlocuind comportamente negative, frici şi alte emoţii ale unor copii şi adolescenţi deosebiţi, cu deficienţe senzoriale. Aceşti copii curajoşi, delicaţi, timizi, însă cu o imagine de sine scăzută considerau agresivitatea singura modalitate eficientă de relaţionare cu ceilalţi. Am lucrat şi cu copii rromi care se simţeau respinşi de societate, cu adolescenţi cuprinşi de diferite adicţii, cu copii maltrataţi sau ai căror părinţi divorţaseră, cu familii dezbinate şi consumatori de alcool. Istoria fiecăruia a însemnat un pas înainte spre dezvoltarea mea ca terapeut şi ca om, aducând un plus de înţelegere şi înţelepciune în munca mea.

Lucrul cu aceşti copii m-a determinat să mă formez alături de British Red Cross în "Scriere şi citire în Braille, proiectarea şi producerea materialelor tactile", să lupt pentru a implementa tehnologiile de acces pentru nevăzători, să mă formez postuniversitar la "Centre National Suresnes" - Paris, Franţa pentru ca mai apoi să îmbrăţişez plăcerea de a fi formator în domeniul strategiilor educaţionale pentru copiii şi tinerii deficienţi vizual.

Toate aceste experienţe şi perioada in care am realizat emisiunea "Culorile Cuvintelor" pentru Radio Romania Cultural, impreuna cu un mare om de radio - Elza Cenuşă, mi-au deschis o nouă dorinţă de formare în domeniul sexologiei, formare ce a început în Franţa şi la a cărei finalizare academică şi-a pus amprenta fondatorul sexologiei româneşti, prof. dr. Vasile Niţescu.

În toţi aceşti ani s-au acumulat ca arii de experienţă evaluarea complexă şi psihodiagnoza, psihoterapia şi consilierea, sexologia, psihologia clinică, psihologia educaţională, psihopedagogia deficienţilor de văz, psihologia personalităţii si psihologia socială.

Ca terapeut, în practica privată colaborez cu oameni ce-şi doresc terapie individuală, abordând împreună dificultăţi precum fobiile, diverse dependenţe (jocuri de noroc, fumat, alcool, droguri), anxietate, atacuri de panică, tulburări sexuale, probleme de comunicare, de interrelaţionare, depresii şi stres.

Lucrez cu aceeaşi implicare cu familii ce au copii cu vârste între 1 şi 14 ani sau cu adolescenţi. Specializarea mea îmi permite să ofer servicii de consiliere maritală şi premaritală şi terapie cuplurilor ce traversează perioade mai tensionate în care comunicarea şi relaţia lor în sine suferă.

Ca psiholog cu o vechime de 13 ani în lucrul cu persoanele cu dizabilităţi, am simţit că pot să mă implic profesional şi mai mult, oferind sprijin profesional şi încercând prin serviciile psihologice pe care le ofer acestor persoane, să-i călăuzesc pe drumul vieţii presărat uneori cu obstacole, încercări, returnând o parte din darul care mie mi-a fost făcut - acela de a trăi o viaţă normală şi de a mă bucura din plin de ea.

Sunt un terapeut care-şi consideră clientii oameni ce posedă calităţi şi resurse, care traversează perioade mai puţin plăcute în bucla de timp numită viaţă, oameni care vin în terapie pentru a-şi găsi direcţia cea bună, oameni motivaţi să descopere drumul spre sine, mai mult sens şi bucuria de a trăi viaţa la intensitate maximă.
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?

În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:

Recomandă un psihoterapeut

Cabinete psihologie, psihiatrie, psihoterapie în:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp