Psiholog Bogdan Mazilu

0 recomandări
Locație: Bucuresti, jud. Bucuresti
O aprofundare în psihoterapie din anul 2011, de practică și formare precum și noua specializare pe care o realizez în psihotraumatologie mă ajută în dezvoltarea mea ca profesionist în domeniu, îmbinând experiența de viață cu cunoștiințele de specialitate. Consider că nicicând nu e prea tărziu pentru schimbarea care să împlinească nevoile și dorințele fiecăruia pentru o viață mai bună.

Am fost mereu atras de perspectiva de-a găsi soluții, iar pasiunile mele pentru sport și psihologie m-au învățat ce înseamnă să fii o persoana echilibrată, ce este performanța și cum pot să le ofer celorlalți un suport autentic.

Drumul până aici a cuprins cursurile universitare de educație fizica și sport, psihologie cu specializarea de master ,,Evaluarea, Consilierea și Psihoterapia Copilului, Cuplului și a Familiei” din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, parcurgând și alte studii și formări (Psihoterapeut și Consilier Terapii Scurte, Colaborative, Orientate pe Resurse și Soluții / Consilier Psihoterapia Experientiala a Unificării), alături de lucrul cu copiii defavorizați, în cadrul Asociației Caritas sau SOS Satele Copiilor, precum și terapie individuală cu adulți, de cuplu și copii. Participarea mea activă în lucrul cu oamenii mi-a oferit ocazia să observ multitudinea și diversitatea de resurse individuale și cât de multe putem învață unii de la alții.

Servicii:

Psihoterapie individuală adolescent / adult
Consiliere psihologică copil/ adolescent / adult
Psihoterapie în cazuri de:
-managementul stresului și al conflictelor
-vindecarea traumelor
-anxietate, depresie, stres, insomnii, atac de panica
-abuz fizic sau/și emoțional
-separare, divorț, doliu
-burnout, tulburări de somn, tulburări alimentare, tulburări de personalitate
-gestionarea gândurilor și emoțiilor
Psihoterapie de cuplu
Autocunoaștere și dezvoltare personală
Psihoeducație
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?

În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:

Recomandă un psihoterapeut

Cabinete psihologie, psihiatrie, psihoterapie în:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp