Pentru ca am tot fost intrebata la cabinet: "De ce unii se plang mereu?" m-am gandit la niste raspunsuri, enumerate in continuare:

- Unii se plang de lucruri din exterior cand de fapt nu sunt multumiti de propria persoana, de ceea ce au realizat. Nu stiu sa se iubeasca si sa se accepte asa cum sunt. Sa isi ofere iertare. Nu au curajul, sau din diferite motive, nu pot fi ei insisi. Nu pot face ceea ce le place. Si-atunci aceasta nemultumire interioara ii determina sa gaseasca tot felul de lucruri de care sa se lege in exterior si sa se planga, cand, de fapt, atat problema, cat si rezolvarea e in ei.

- Altii se plang ca sa fie salvati. Vor sa le apara celorlalti in ipostaza de victima a destinului pentru a face altii pentru ei ce nu sunt in stare sa faca singuri.

- Este probabil o atitudine care incepe din copilarie si pe care o cara pana in viata de adult. E posibil ca din cauza lipsei de atentie din partea celorlalti, cei care se plang nu au invatat sa se iubeasca, asa ca nu sunt capabili de nimic singuri, trebuie mereu sa se planga pentru a obtine de la altii lucrurile care le lipsesc lor.

- Mai sunt acei oameni care obisnuiau sa indure totul in tacere. Dar inevitabil au ajuns la un punct de saturatie in care nu mai pot indura nimic, in care orice lucru marunt, daca e negativ, il resimt la o intensitate foarte mare si atunci incep sa se planga. Oamenii din aceasta categorie, cand se plang, chiar spera sa obtina un ajutor (dar nu in sensul de a face altii ceva in locul lor ).

- Multe persoane se plang pentru ca astfel le transfera altora starea lor. Ii impovareaza pe altii cu problemele si grijile lor, facandu-i sa se simta prost, in timp ce ei pana la urma se simt mai bine sau cel putin asa li se pare.

- Oamenii care se plang sunt in general oameni care nu s-au maturizat. Din punct de vedere emotional au ramas la stadiul de copii. Nu au invatat sa isi satisfaca singuri nevoile. Sa se planga e metoda de care se folosesc pentru a obtine ceea ce isi doresc. Astfel a se plange devine mai mult decat exprimarea unei nemultumiri. Devine o forma de control. Acesti oameni ii fac pe ceilalti sa se simta vinovati sau sa le fie mila de ei si sa le ofere atentie. Sunt incapabili de a-si implini singuri dorintele, asa ca-i trag pe altii de maneca sa-i bage in seama.

- Pentru ca ii sustrage din fata responsabilitatilor. Pe toti ne sperie ideea de responsabilitate. De ce am face ceva ce ne sperie sau e dificil, cand e mult mai simplu sa ne plangem, sa gasim tot felul de scuze penibile pentru a nu face acel lucru. Ce simplu e sa ai o lista lunga de scuze ca sa nu faci o multime de lucruri din comoditate, de frica. Aceste scuze absurde pe care le ofera celor care ii intreaba de ce nu si-au atins telurile, nu sunt decat niste impedimente minore pe care de cele mai multe ori ei le-au facut sa apara. E mai simplu sa stai linistit in zona de confort si sa te plangi ca nu poti mai mult, dand vina pe circumstante. Fara sa iti dai seama in felul acesta iti concentrezi toata energia pe acele lucruri care nu iti plac si nu mai ramane nimic pentru a fi in stare sa le schimbi. Ramai pur si simplu blocat in acea zona, in acel tipar caracterizat de circumstante nefavorabile.

- Pentru ca unii sunt nefericiti si singura modalitate prin care stiu sa faca fata nefericirii lor e aceea de a se plange.

- Pentru unii a se plange a devenit un obicei - prost. O chestie ce tine de rutina. Nu se plang pentru un motiv anume, ba chiar nu au motive reale de a se plange, dar asa s-au obisnuit si nici macar nu sunt constienti de propria atitudine.

- Unii se plang doar ca sa obtina atentia celorlalti. Si daca nu pot atrage atentia prin ceva pozitiv, se folosesc de aceste plangeri pentru a se face auziti.

- Unii se plang doar pentru ca vor sa-i faca pe ceilalti constienti de suferinta lor, uneori reala, uneori doar inchipuita.

- Unora le e teama sau rusine sa ceara cuiva ajutor in mod direct si atunci se plang pana ce altii se ofera sa-i ajute.