Când un copil este diagnosticat cu autism, evaluarea implică o serie de întrebări detaliate adresate părinților pentru a înțelege cum comportamentul și abilitățile copilului diferă de cele ale altor copii de aceeași vârstă. Aceste întrebări sunt cruciale pentru a identifica trăsăturile specifice ale autismului, care pot varia semnificativ de la o persoană la alta.

În acest proces, părinții pot realiza că anumite comportamente sau dificultăți observate la copilul lor au fost prezente și în propria lor copilărie. Totuși, în trecut, aceste trăsături nu erau recunoscute ca semne ale autismului din cauza cunoștințelor și conștientizării limitate. În ultimele două decenii, cercetările au avansat considerabil, oferind o înțelegere mai profundă a semnelor timpurii ale autismului și a manifestărilor acestora.

Părinții care își amintesc comportamente și abilități similare cu ale copilului lor pot reflecta asupra propriei copilării și pot realiza că s-au simțit diferiți față de colegii lor. Acești părinți ar fi putut dezvolta strategii de adaptare pentru a-și ascunde diferențele, cum ar fi observarea și imitarea comportamentelor sociale acceptate și tolerarea experiențelor senzoriale neplăcute. Aceste mecanisme de adaptare le-au permis să gestioneze anxietatea și emoțiile intense și să creeze o „mască" socială pentru a părea „normali" în ochii celorlalți.

Această abilitate de a se adapta și de a ascunde trăsăturile autiste poate întârzia recunoașterea autismului atât la părinți, cât și la copii. Masca socială poate ascunde dificultățile reale ale copilului, ceea ce duce la o întârziere în identificarea provocărilor zilnice pe care le întâmpină la școală și în viața de zi cu zi. Această întârziere poate afecta accesul copilului la sprijinul și înțelegerea adecvată din partea profesorilor, colegilor și a altor persoane din jurul său.

Inițial, clinicienii și academicienii au recunoscut capacitatea de a „camufla" autismul la fete și femei. Primele observații și studii asupra acestui fenomen au fost realizate în principal pe populația feminină. Fetele și femeile cu autism au reușit adesea să-și ascundă trăsăturile autiste prin comportamente adaptative, ceea ce a făcut ca diagnosticul să fie mai dificil în comparație cu băieții și bărbații. Totuși, cercetările recente au demonstrat că această abilitate de a camufla autismul nu este exclusivă fetelor și femeilor. Băieții și bărbații pot dezvolta, de asemenea, strategii similare pentru a se adapta la mediul social, învățând să-și ascundă trăsăturile autiste pentru a se integra mai bine în societate.

Copilul care camuflează autismul dorește să fie implicat social cu alți copii, având o dorință puternică de a fi inclus și de a interacționa cu colegii. Totuși, el sau ea este conștient că nu poate înțelege cu ușurință anumite indicii sociale care sunt percepute și interpretate fără efort de către colegii lor. Aceste indicii sociale includ expresii faciale, tonul vocii, gesturi și alte forme subtile de comunicare non-verbală. Copilul poate întâmpina dificultăți în recunoașterea convențiilor sociale, limitelor și așteptărilor în situațiile sociale. Convențiile sociale sunt regulile nescrise care guvernează comportamentul în societate, cum ar fi modul de a saluta pe cineva, de a menține o conversație sau de a respecta spațiul personal al altora.

Strategii de adaptare

Confuzie și copleșire: Copilul poate experimenta confuzie și copleșire în timpul jocului cu colegii săi. Acest lucru înseamnă că interacțiunile sociale pot fi stresante și greu de înțeles, ceea ce poate duce la sentimente de anxietate și frustrare.

Observarea și imitarea: Pentru a face față acestor dificultăți, copilul devine un „psiholog pentru copii", observând alți copii și identificând tipare de comportament social. Aceasta înseamnă că își folosește abilitățile de observație pentru a înțelege cum se comportă ceilalți copii și pentru a identifica tiparele de comportament acceptate social.

Adaptare inteligentă și creativă: Aceasta reprezintă o adaptare inteligentă și creativă la autism. Copilul învață să imite comportamentele altora pentru a deveni persoana acceptată și inclusă de colegi. Acest proces implică un efort considerabil de a analiza și înțelege comportamentele sociale și de a le reproduce în mod conștient pentru a se conforma așteptărilor sociale.

Consecințe și importanța recunoașterii

Deși această adaptare poate ajuta copilul să se integreze social, poate avea și efecte negative pe termen lung. Efortul constant de a se conforma și de a-și ascunde adevărata natură poate duce la stres, anxietate și epuizare emoțională. De asemenea, poate întârzia accesul la sprijinul și intervențiile necesare pentru a răspunde nevoilor specifice ale copilului.

Imitarea și „vindecarea" temporară de autism

Imitarea și adaptarea socială: Când un copil cu autism imită comportamentele sociale ale colegilor săi, el sau ea poate părea temporar „vindecat" de autism. Aceasta înseamnă că, la suprafață, copilul poate părea că se comportă similar cu ceilalți copii și că nu prezintă trăsăturile tipice ale autismului. Această imitație le permite să se integreze mai bine în grupurile sociale și să evite excluderea.

Epuizarea energiei mentale: Cu toate acestea, această adaptare prin imitație necesită un efort mental considerabil. Copilul trebuie să fie constant atent la comportamentele altora, să le analizeze și să le imite, ceea ce poate fi extrem de obositor. Această epuizare rapidă a energiei mentale poate duce la oboseală cronică și la dificultăți în menținerea acestei adaptări pe termen lung.

Sociabilitate de suprafață și lipsa identității sociale

Sociabilitate de suprafață: Deși copilul poate părea sociabil și integrat în grupuri sociale, această sociabilitate este adesea superficială. Cu alte cuvinte, deși copilul participă la interacțiuni sociale, el sau ea nu dezvoltă neapărat relații profunde și autentice cu ceilalți. Interacțiunile lor sunt adesea bazate pe imitație și conformare, mai degrabă decât pe o înțelegere și conexiune autentică.

Lipsa identității sociale: Copilul poate avea, de asemenea, o lipsă de identitate socială clară. Aceasta înseamnă că, în timp ce încearcă să se conformeze așteptărilor sociale, el sau ea poate să nu dezvolte un sentiment clar de sine în contextul social. Aceasta poate duce la confuzie și dificultăți în a înțelege cine sunt cu adevărat și cum se potrivesc în societate.

Tendința de a analiza excesiv și de a critica propria performanță socială

Analiza excesivă: Copilul poate avea tendința de a-și analiza în detaliu propria performanță socială. Aceasta înseamnă că el sau ea petrece mult timp și energie reflectând asupra comportamentului lor în situații sociale, încercând să identifice greșelile și să îmbunătățească performanța viitoare.

Auto-critica: Această analiză excesivă este adesea însoțită de auto-critică. Copilul poate fi foarte dur cu sine, considerând că nu se descurcă suficient de bine în interacțiunile sociale. Aceasta poate duce la scăderea stimei de sine și la sentimente de inadecvare.

Epuizarea mentală și consecințele în adolescență

Epuizarea mentală în adolescență: Epuizarea mentală acumulată de-a lungul timpului poate atinge un punct culminant în timpul adolescenței. Adolescența este o perioadă de schimbări semnificative și de stres crescut, ceea ce poate agrava epuizarea mentală deja existentă.

Consecințe psihologice: Această epuizare mentală poate contribui la dezvoltarea unor tulburări psihologice, cum ar fi:

Tulburări de anxietate: Adolescenții pot dezvolta anxietate severă din cauza stresului constant de a se conforma așteptărilor sociale.
Tulburări alimentare: Epuizarea mentală și stresul pot contribui la dezvoltarea unor tulburări alimentare, cum ar fi anorexia sau bulimia.
Depresie: Sentimentele de inadecvare și epuizarea constantă pot duce la depresie.
Auto-vătămare: Unii adolescenți pot recurge la auto-vătămare ca o modalitate de a face față stresului și durerii emoționale.
Tulburări de personalitate: În cazuri severe, epuizarea mentală și dificultățile sociale pot duce la considerarea unui diagnostic de tulburare de personalitate, cum ar fi Tulburarea de Personalitate Borderline.

Explorarea detaliată a istoricului de dezvoltare

Rolul clinicianului: Un clinician care examinează în detaliu istoricul de dezvoltare al adolescentului poate descoperi trăsături ale autismului care au trecut neobservate de profesori. Printr-o evaluare atentă și minuțioasă, clinicianul poate identifica semnele de autism care nu au fost evidente în mediul școlar.

Rolul părinților: Părinții pot juca un rol esențial în acest proces. Ei pot recunoaște momentele în care copilul „juca un rol" și se comporta diferit pentru a se conforma așteptărilor sociale. Totuși, părinții poate că nu au realizat că aceste comportamente erau indicii ale autismului. Odată ce clinicianul le explică aceste semne, părinții pot furniza informații valoroase care să contribuie la un diagnostic corect.

Beneficiile confirmării diagnosticului de autism la adulți

Cadru explicativ pentru dificultăți personale și sociale: Confirmarea diagnosticului de autism la un adult poate oferi un context explicativ pentru dificultățile întâmpinate în viața personală și socială. Acest context poate ajuta individul să înțeleagă de ce anumite situații au fost provocatoare și să identifice strategii utile pentru a gestiona aceste dificultăți.

Explicație pentru experiențele trecute: Diagnosticul poate, de asemenea, să ofere o explicație pentru experiențele trecute. Mulți adulți cu autism au avut experiențe de viață care nu au fost pe deplin înțelese de ei sau de cei din jurul lor. Un diagnostic clar poate oferi o nouă perspectivă asupra acestor experiențe și poate ajuta la reconcilierea cu trecutul.

Întâlnirea cu persoane similare și formarea de noi prietenii: Un alt beneficiu important al confirmării diagnosticului este posibilitatea de a întâlni persoane similare și de a forma noi prietenii. Comunitatea autismului poate oferi un sentiment de apartenență și sprijin, ceea ce poate fi extrem de valoros pentru adulții care s-au simțit neintegrați în societatea generală. Aceste conexiuni pot duce la relații semnificative și la o rețea de sprijin care să contribuie la bunăstarea emoțională și socială a individului.

Promovarea acceptării de sine și îmbunătățirea relațiilor: Diagnosticul poate promova acceptarea de sine, mutând vina de la individ către o trăsătură specifică a autismului și diminuând riscul de epuizare și depresie. De asemenea, poate duce la o schimbare pozitivă în dinamica relațiilor maritale, la accesul la resurse literare pentru adulții cu autism și la clinicieni specializați care adaptează psihoterapia și terapia de relație în funcție de abilitățile și experiențele specifice autismului.

Împărtășirea diagnosticului cu copilul:poate facilita o mai bună înțelegere reciprocă. Adultul poate oferi sfaturi bazate pe propria experiență pentru a ajuta copilul în aspectele sociale și interpersonale ale vieții, sfaturi pe care nu le-au primit și de care ar fi beneficiat în copilăria lor.

Astfel, ca părinte, nu este niciodată prea târziu să luați în considerare o evaluare diagnostică dacă suspectați că ați putea avea autism.