Creierul este un instrument impresionant, iar memoria este unul dintre aspectele sale fundamentale. Percepem numeroase detalii despre mediul înconjurător (imagini vizuale, zgomote, arome etc. ) și le atribuim semnificații prin intermediul gândurilor noastre. Totuși, dacă nu reținem aceste gânduri și experiențe, ele devin nefolositoare. Din acest motiv, memoria a fost subiectul studiilor psihologilor și biologilor timp de peste o sută de ani. În această perioadă, am acumulat cunoștințe tot mai detaliate despre modul în care funcționează acest atribut al minții. De exemplu, în 1880 (când termenul de „memorie” a fost introdus pentru prima dată ), memoria era considerată a fi un concept unitar.

Acum însă, recunoaștem că memoria se împarte în mai multe tipuri. Toți suntem familiarizați cu memoria pe termen lung și memoria pe termen scurt. Memoria pe termen lung reține informații pentru perioade extinse, de la ore la ani sau chiar decenii. Aceasta este informația pe care o păstrăm pentru durate îndelungate. De obicei, se află în subconștientul nostru (nu suntem „conștienți” de ea ) dar putem să o accesăm când este necesar. Nu toate amintirile pe termen lung sunt însă la fel. Ne amintim mai ușor de lucrurile semnificative (cum ar fi numele părinților ), în timp ce amintirile mai puțin importante necesită un factor declanșator. De pildă, ai putea să-ți amintești brusc de o glumă făcută la școală, dar doar după ce o conversație cu un fost coleg te poartă înapoi în timp. Cu toate acestea, amintirile pe termen lung pot fi consolidate. Cu cât te gândești mai des la ele, cu atât mai rapid vor reveni în conștiință data viitoare.

Memoria pe termen scurt este informația pe care o putem accesa imediat. Aceste memorii sunt deținute doar pentru intervale de timp extrem de scurte. Spre exemplu, atunci când îi ceri copilului tău să îți aducă un pix dintr-un sertar specific, el sau ea va utiliza memoria pe termen scurt pentru a reține ce i-ai cerut. Este tipul de informație care este gata de utilizare, dar care persistă doar pentru câteva secunde, nu minute. În plus, memoria pe termen scurt poate reține doar cantități limitate de informații. Așadar, este posibil să îți amintești un număr de telefon, dar să îți fie greu să memorezi coordonatele pentru a ajunge la un magazin din apropiere.

Totuși, există un tip de memorie mai puțin cunoscut publicului larg. Se numește „memoria de lucru” și are un impact semnificativ asupra eficienței cu care ne desfășurăm activitățile zilnice. Memoria de lucru poate fi comparată cu RAM-ul unui computer. Ea te susține în procesarea informațiilor, astfel încât, cu cât este mai eficientă, cu atât vei putea finaliza sarcinile mai rapid. De pildă, atunci când rezolvi o problemă de matematică în minte, te bazezi pe memoria de lucru. Aceasta te ajută să îți amintești rezultatul fiecărui pas și să îl aplici la următorul.

Memoria de lucru are legătură cu memoria pe termen scurt, însă cele două nu sunt identice.

În cazul memoriei pe termen scurt, memorezi un set de informații. Pe de altă parte, memoria de lucru implică utilizarea acestui set de informații într-un context specific. De exemplu, vei apela la memoria pe termen scurt pentru a-ți aminti ingredientele necesare unei rețete. Însă când începi să combini aceste ingrediente, intervine memoria de lucru, care te ajută să reții ce ai adăugat deja și ce urmează să adaugi. Curios este că memoria pe termen lung poate veni în sprijinul memoriei de lucru. Ca exemplu, dacă trebuie să ții minte o combinație de litere și numere precum MI5MI6, memoria pe termen lung ar putea facilita acest proces, deoarece ai asociat și memorat deja MI5 și MI6 din ultimul film cu James Bond pe care l-ai vizionat.

Cum vă puteți imagina, dacă copilul dumneavoastră întâmpină dificultăți cu memoria de lucru, va avea probleme în a se descurca la școală. Acestea sunt câteva dintre dificultățile cu care se va confrunta:

- Respectarea instrucțiunilor:  Să zicem că lucrează la un proiect artistic și profesorul îi spune ce are de făcut. Chiar și când pașii sunt puțini, există multe alte detalii pe care copilul dumneavoastră trebuie să le rețină. Ce fel de hârtie trebuie să folosească? Care este pensula adecvată? De unde ar trebui să înceapă? Dacă nu poate procesa aceste informații în mod eficient, s-ar putea să se simtă copleșită și să se îngrijoreze că rămâne în urma colegilor care par să înțeleagă rapid ce trebuie făcut.

- Implicarea în discuțiile de clasă: Discuțiile de grup pot deveni o sursă de stres dacă nu reușești să urmărești firul conversației. De pildă, dacă profesorul pune o întrebare, copilul dumneavoastră ar putea uita prima parte a întrebării până când profesorul termină de explicat. Sau s-ar putea să uite ce subiecte au fost deja discutate de colegii săi. Dacă discuția se bazează pe un text citit, s-ar putea să nu își amintească conținutul textului.

- Notarea informațiilor: Dacă profesorul schimbă rapid subiectele de discuție, copilul dumneavoastră ar putea avea dificultăți în a nota totul. În timp ce încearcă să memoreze și să noteze primul punct, alte informații i-ar putea scăpa. La copiii mai mici, acest lucru se observă prin viteza redusă de a copia de pe tablă. Ar putea să fie nevoiți să verifice de mai multe ori cuvintele pe măsură ce le transcriu, pentru că memoria de lucru le permite să rețină doar un număr limitat de litere simultan.

- Redactarea eseurilor: Este posibil să își piardă concentrarea în timp ce scrie, ceea ce o va determina să revadă paragrafele scrise anterior. Acest lucru poate fi gestionabil acasă, însă poate deveni problematic în timpul examenelor. Ideile sale ar putea să pară neordonate, chiar dacă are o înțelegere solidă a materiei.

Memoria de lucru este esențială pentru abilitățile de percepție vizual-spațială, adică pentru capacitatea copilului de a percepe poziționarea obiectelor în spațiu. S-ar putea crede că aceste abilități sunt relevante doar pentru activități sportive (cum ar fi urmărirea unei mingi de fotbal pentru a o lovi corect ). Totuși, ele sunt cruciale și pentru învățătură, în special în materii precum matematica și lectura. De pildă, pentru a calcula ‘5 + 6 – 2‘, copilul trebuie să distingă și să mențină ordinea corectă a numerelor pe foaia din fața sa, deoarece ‘5 + 6 – 2‘ nu este același lucru cu ‘5 + 2 – 6‘. Dacă efectuează aceste calcule pe hârtie, va trebui să plaseze numerele unul sub altul pentru a le aduna corect, mai ales în cazul numerelor cu două cifre. Pe măsură ce avansează, va ajunge să studieze trigonometrie și calcul, materii care cer capacitatea de a vizualiza obiecte rotindu-se în spațiu, o abilitate vizual-spațială de nivel superior. Similar, în citire, este necesar să distingă între literele ‘W‘ și ‘M‘ — care sunt imagini oglindite — și între cuvinte precum ‘dog‘ și ‘god‘, care folosesc aceleași litere în ordine diferită. Probabil vă dați seama acum că deficiențele de memorie de lucru și tulburările de învățare, cum ar fi dislexia, se pot suprapune adesea, având mecanisme similare la bază.

Dificultățile legate de memoria de lucru pot submina încrederea în sine și sentimentul de valoare al copilului. După cum am observat, memoria de lucru are un impact asupra comportamentului în sala de clasă. Astfel, copilul ar putea începe să creadă că nu este la fel de deștept ca și ceilalți colegi (ceea ce este complet neadevărat ). Dacă îi este greu să țină pasul cu restul clasei, s-ar putea să devină mai reținut — de exemplu, să pună mai puține întrebări. Acest lucru poate duce la rămânerea și mai mult în urmă. În plus, există riscul ca unii profesori să o catalogheze drept „leneș” pentru că nu finalizează sarcinile la timp sau „deranjant” dacă intervine în fluxul unei discuții din clasă.

Este posibil să îmbunătățim memoria de lucru a copiilor?

Un aspect remarcabil al creierului unui copil este plasticitatea sa – adică, capacitatea de a se schimba și reconfigura. Neuronii se pot reconecta literalmente în funcție de ceea ce copilul învață și practică. Acesta este modul în care un copil cu dislexie sau ADHD poate învăța să-și ajusteze stilul de învățare. Iar noi putem să-i ajutăm pe copii să-și folosească memoria de lucru mai eficient. Iată ce puteți face:

1. Recunoașteți și înțelegeți limitele copilului.

Ar trebui să încurajați copilul să exploreze dincolo de zona sa de confort, dar să păstrați și o perspectivă realistă. Copilul poate evolua și crește, dar va fi un proces gradat. Prin urmare, este important să identificați momentele în care întâmpină dificultăți și să faceți ajustările necesare. De pildă, ați putea observa că se confundă atunci când primește mai multe instrucțiuni simultan: „Ordonează-ți camera, pregătește-ți rucsacul pentru școală, spală vasele și cheamă-ți fratele la cină.” În loc să-i dați toate aceste sarcini deodată, puteți să-i cereți să finalizeze o singură sarcină și apoi să vă raporteze pentru următoarea.

2. Ajutați-l să înțeleagă ce se întâmplă în mintea sa.

Îl puteți învăța despre memoria de lucru și motivul pentru care întâmpină probleme cu anumite activități. Odată ce a înțeles acest lucru, poate învăța cum să solicite ajutor sau cum să le spună celorlalți să încetinească când este nevoie. Esențial este să înțeleagă că nu este nimic rușinos în asta. Trebuie doar să învețe cum să se adapteze.

3. Învățați-l să utilizeze instrumentele adecvate.

Dacă îi este dificil să-și amintească anumite lucruri, poate adopta obiceiul de a le nota. Acest lucru poate fi la fel de simplu ca scrierea ideilor într-un caiet sau poate fi la fel de complex ca utilizarea listelor de sarcini și aplicațiilor de calendar. Cu toate acestea, aceste unelte sunt eficiente doar dacă sunt folosite în mod constant. Deci, va trebui să-l încurajați — poate chiar să dați exemplu folosindu-vă personal de aceste instrumente.

4. Împărțiți sarcinile în segmente mici și ușor de abordat.

Asemeni instrucțiunilor ample, împărțiți sarcinile mai complexe în etape succesive. De exemplu, compunerea unui eseu poate părea o sarcină descurajantă, însă de fapt este alcătuită dintr-o serie de sarcini mai mici: (1 ) Adunarea informațiilor, (2 ) Elaborarea unui schelet al eseului, (3 ) Redactarea unei prime versiuni, (4 ) Revizuirea acelei versiuni și (5 ) Aplicarea ultimelor retușuri. Fragmentarea sarcinilor în acest fel poate preveni sentimentul de copleșire la copil.

5. Stabiliți rutine.

Copilul dumneavoastră consumă o cantitate considerabilă din memoria de lucru atunci când ia decizii în mod conștient. O bună parte din acest efort mental poate fi economisit dacă poate acționa pe baza unor obiceiuri prestabilite. Iar rutinele sunt echivalentul comutării pe pilot automat. Încercați să îi creați o rutină matinală pentru pregătirea de școală, o rutină serală pentru efectuarea temelor și una de relaxare înainte de a merge la culcare.

6. Solicitați ajutorul unui specialist

Dacă vă simțiți copleșit de dificultățile cu care se confruntă copilul dumneavoastră și nu știți de unde să începeți, ar putea fi util să consultați un specialist.