Adolescenții cu autism sunt adesea mai puțin activi fizic decât colegii lor. Părinții observă că acești adolescenți pot participa la un număr mai redus de activități fizice, atât formale, cât și informale, comparativ cu colegii lor, în special la sporturi de echipă și competiționale, din cauza provocărilor sociale și a dispraxiei (dificultăți în planificarea mișcărilor ). Drept urmare, aceștia pot avea un risc mai mare de obezitate și/sau scoruri mai scăzute la testele de fitness fizic, în ceea ce privește rezistența cardiovasculară, forța musculară a părții superioare a corpului și a abdomenului, rezistența și flexibilitatea părții inferioare a corpului.

Există diverse obstacole care împiedică participarea la programele de activitate fizică, fie ele individuale sau de grup. Printre acestea se numără: lipsa de coordonare și abilități reduse în manipularea mingii, ceea ce poate duce la o stimă de sine scăzută și la riscul de a fi umilit și tachinat de colegii mai abili fizic; dificultăți în gestionarea comportamentului și a emoțiilor, care pot împiedica și limita participarea la activitățile fizice de grup; și o preferință pentru activități sedentare, cum ar fi cele bazate pe ecran sau intelectuale, cu o rezistență la implicarea în activități alternative. De asemenea, supraveghetorii activităților fizice nu au adesea cunoștințe suficiente despre autism și nu oferă îndrumări adecvate colegilor neurotipici despre cum să se adapteze la caracteristicile colegilor sau membrilor echipei lor autiști. Cu toate acestea, știm cât de importantă este activitatea fizică pentru sănătatea fizică și mentală și pentru claritatea gândirii. Activitatea fizică este, de asemenea, adesea o componentă eficientă a programelor de Terapie Cognitiv-Comportamentală pentru reducerea anxietății, depresiei și furiei.

O analiză recentă și detaliată a studiilor despre valoarea și eficacitatea intervențiilor de activitate fizică la copiii și adolescenții autiști a demonstrat că activitatea fizică este o strategie eficientă bazată pe dovezi (Healy et al. 2018 ). Rezultatele au arătat efecte pozitive asupra abilităților manipulative, abilităților locomotorii, fitness-ului legat de abilități, funcționării sociale, forței și rezistenței musculare, precum și agilității.

Au fost analizate diverse intervenții, printre care programul Young Athletes, antrenamentul pe trambulină, echitația, programele de activitate bazate pe computer, cum ar fi exergaming-ul cu Nintendo Wii, alergarea și jogging-ul, și exercițiile acvatice. Este demn de remarcat faptul că echitația a contribuit la dezvoltarea unei relații cu caii, ceea ce a avut un impact pozitiv asupra reducerii retragerii sociale.

Ar putea fi necesar să se evalueze cu atenție ce tip de activitate fizică se potrivește cel mai bine nevoilor fizice și psihologice ale fiecărui adolescent. O evaluare efectuată de un antrenor fizic sau de un fizioterapeut/terapeut ocupațional poate fi de ajutor pentru a determina tipul de corp al adolescentului, nivelul său de fitness și profilul abilităților motorii. Un antrenor personal poate, de asemenea, să elaboreze un program de fitness personalizat și să sprijine motivația, implicarea și sentimentul de realizare.
 

Prin urmare, părinții și profesorii ar trebui să includă activitatea fizică regulată în rutina zilnică a adolescenților autiști, atât la școală, cât și acasă, pentru a le îmbunătăți condiția fizică, sănătatea mentală și fizică, abilitățile cognitive și stima de sine. Din experiența mea clinică vastă, am constatat că atunci când un adolescent autist se dedică unui sport care devine o pasiune, acesta poate atinge abilități fizice de nivel olimpic.

Healey et al (2018 ) The effect of physical activity interventions on youth with Autism Spectrum Disorder: A meta-analysis. Autism Research 11 818-833.