Oamenii ne vor vedea diferit, în funcție de reprezentările lor, de fricile lor, de felul în care i-a marcat viața, sau chiar de dispoziția pe care o au într-o zi sau alta, ori de presiunea pe care o exerciți asupra lor. Dacă răspunsul persoanelor cu care interacționezi nu este cel la care te aștepți sau pe care consideri că îl meriți, nu este un motiv pentru care să suferi sau să te victimizezi. Percepția sau evaluările oamenilor asupra personalității, caracterului, temperamentului sau comportamentelor noastre în multe situații nu vor rezona cu așteptările sau cu maniera în care ne percepem/autoevaluăm/cunoaștem. E normal. Oamenii interpretează intențiile sau comportamentele noastre trecându-le prin diverse filtre. Primul filtru - și cel mai dur - este cel care activează impulsul de supraviețuire și/sau competiție: de ce să fii tu mai bun decât el sau decât alții în anumite situații? De ce să-ți fie ție bine și lui nu? De ce tu ai și el nu? Etc. Oamenii trec toate aceste aspecte prin propriile filtre cognitiv-emoționale, reacționând în diverse feluri. Dar cine poate să ateste că filtrul lor e cel bun sau exact? Dacă nu avem această certitudine, înseamnă că evaluările lor pot să nu reflecte persoana noastră, ci mai degrabă neputința lor, din cauza căreia suferă de fapt. În situații de vulnerabilitate, oamenii își amplifică emoțiile, în care ulterior cred cu tărie, pentru că le trăiesc și se identifică cu ele fără să-și pună problema dacă abordarea a fost rațională, bună, sau dacă îi ajută să evolueze în vreun fel. Fericirea ar trebui privită și trăită prin prisma lucrurilor pe care le ai; nu prin ceea ce ți-a lipsit sau te-a făcut să suferi. Gândurile și proiecțiile/evaluările noastre sunt asemenea unui glob de sticlă cu zăpadă, în care sunt zeci de particule care se mișcă dezordonat. O idee adusă la suprafață antrenează altă idee sau declanșează alta. Odată ce permiți ca particulele să se așeze, acestea nu-ți vor mai bulversa imaginea, și vei avea ocazia să privești limpede. Dacă acționezi iar asupra globului, elementele se activează din nou, iar imaginea va deveni la fel de neclară. Rădăcina adevărată a suferinței este pierderea sensului și a scopului în viață; în schimb, durerea și neajunsul pot fi tolerate dacă sunt pentru un scop anume. Atașamentul complică viața, dar o poate și desăvârși; depinde de alegerile pe care le facem.