Dezvoltarea cognitivă a copiilor născuţi prematur: Implicaţii pentru teoriile despre plasticitatea creierului în urma traumatismelor suferite în primii ani de dezvoltare

Lucrarea Monicăi M. Luciana reprezintă o trecere în revistă a diferitelor aspecte legate de dezvoltarea neurocognitivă a copiilor născuţi prematur. Cercetătoarea reevaluează teoriile care susţin că traumatismele suferite atâta timp cât procesul de maturaţie al sistemului nervos mai continuă nu sunt la fel de dăunătoare ca şi traumatismele suferite în perioada adultă datorită fenomenului de plasticitate. Ea susţine că deşi plasticitatea se manifestă printr-o reorganizare functională a creierului, iar unele funcţii se pot astfel recupera, alte funcţii ale creierului sînt în schimb pierdute, iar aceste schimbări pot să nu fie evidente în copilarie, dar să apară totuşi la maturitate.
Articolul se ocupă iniţial de cauzele naşterii premature (infecţie sau inflamaţie a ţesuturilor intra şi extra uterine ), precum şi de mecanismele care cauzează traumatismele craniene, acestea din urmă având la bază ischemia şi hipoxia ca şi factori decisivi care să determine în ce măsură va fi afectat creierul. În lipsa altor parametrii, se pare că greutatea copilului la naştere e corelată cel mai bine cu dezvoltarea ulterioară. În ceea ce priveşte consecinţele unui traumatism, articolul susţine că acestea sunt dificil de evaluat, şi că e important a nu se trage concluzii în urma unui singur test, sau a unui set de observaţii făcute la un anumit moment, fiind esenţial în schimb să se continuie monitorizarea subiectului pe parcursul vieţii pentru ca dezvoltarea neurologică nu e un eveniment static şi nu poate fi în niciun moment considerată incheiată.
Autoarea reevaluează principiul Kennard, care susţine că rezultatul e mai favorabil dacă traumatismul a fost suferit în primii ani de dezvoltare, decât dacă acesta afectează creierul adult. Pentru a testa atât această teorie, precum şi alternativa care susţine că traumatismele suferite devreme împiedică organizarea neuronală şi dezvoltarea behaviorală, articolul menţionează diferite experimente cu animale. Modelele animale dezvăluie o distincţie importanta între mecanismele compensatorii care sunt cu siguranţă prezente, declanşând o dezvoltare accelerată a conexiunilor corticospinale care nu au fost afectate, şi performanţele cognitive demonstrate de aceste animale la maturitate, care sunt în majoritatea cazurilor sub limitele optime.
Observaţiile accumulate în studiile cu animale stau la baza unui set de predicţii care s-au făcut în ceea ce priveşte traumatismele neurologice în care sunt afectaţi subiecţi umani. Copiii nascuţi în al treilea trimestru de sarcină sunt aşadar aşteptaţi să aibă creiere cu volum diminuat, şi să manifeste funcţii executive insuficient dezvoltate. În plus, ei au mai puţină materie cenuşie şi fibrele lor nervoase sunt la un nivel mai rudimentar de dezvoltare în comparaţie cu subiecţii normali. Unul dintre studiile menţionate compară copii născuţi prematur (dar care sunt altfel sănătoşi ) cu copii născuţi la timp, demonstrând aşadar că dezvoltarea extrauterină nu poate compensa pentru dezvoltarea insuficientă intrauterină, aceasta din urmă fiind esenţială pentru funcţionarea sistemului nervos. Domeniile în care copii născuţi prematur sunt deficitari sînt, printer altele, atenţia vizuală, abilităţile motorii, memoria unei ordini temporale, precum şi cel al limbajului expresiv. Alte studii demonstrează că sechelele evidente în primele 24 de luni de dezvoltare au tendinţa de a ramâne stabile, în schimb copiii care par normali în primul an, pot începe să manifeste deficite cognitive la varsta de 5-7 ani.
Concluzia acestor studii este că aperenţele de normalitate manifesate în primul an de viaţă nu pot prezice cu certitudine direcţia în care dezvoltarea neuronală va progresa. Alte studii, menţionate în recenzie susţin că factorii socio-demografici influentează, la randul lor, dezvoltarea ulterioară a subiecţilor născuţi prematur, însă nu se ştie dacă aceşti factori sunt mai importanţi în cazul copiilor cu numeroşi factori de risc medical sau, dimpotrivă, ei au un rol mai mare în dezvoltarea copiilor care au doar un risc medical moderat. În orice caz, studiile care să observe subiecţii de la naştere până la o vârsta adultă sunt esenţiale în elucidarea mecanismelor complexe care influenţează dezvoltarea neuronală a copiilor născuţi prematur.