Dincolo de realitatea biologică, în fiecare clipă a vieții noastre suntem amprentați psihologic de realitatea cotidiană. Pentru că întâlnim mai adesea familia monoparentală alcătuită din mamă și copil, comparativ cu familiile în care mama este cea absentă fizic, am ales să direcționez informațiile către această realitate. Ce este, deci, o mamă singură?

O mamă singură este o mamă ca toate mamele. Cu siguranță că provocările maternității sunt diferite atunci când partenerul este absent sau doar ocazional prezent în relația cu copilul, însă mama rămâne mama. Pentru copil nu va fi vreodată "mamă singură", ci MAMA.

Din perspectiva normei sociale și a trăirilor interioare, lucrurile stau cu totul diferit. Dublarea responsabilității, rușinea sau/și autoculpabilizarea de a fi mamă singură, neîncrederea în propriile resurse de a-și crește și educa copilul, precum și devalorizarea în lipsa unui partener relațional sunt doar o parte din dificultățile psihologice cu care mama singură se poate confrunta - pe lângă provocările inerente creșterii unui copil.

Totuși, nu aceste dificultăți în sine dictează viziunea asupra vieții, deciziile și creșterea propriului copil, ci modul în care alegi să te raportezi la experiențele tale. Altfel spus, capacitatea ta de a oferi chiar și experiențelor profund tulburătoare o semnificație care să contribuie la dezvoltarea ta personală va fi cea care va crea fundalul creșterii propriului copil.

"Ca părinte, faptul de a da sens vieții tale este important, deoarece te va ajuta să ai relații flexibile și să fii în empatie emoțională cu copiii tăi. Dând un sens coerent istoriei tale personale, vei putea să oferi tipul de experiență care ajută copiii să dea un sens propriilor vieți." (citat din "Parentaj sensibil și inteligent. Să ne înțelegem pe noi înșine, pentru a crește copii fericiți" - Daniel J. Siegel și Mary Hartzell )

☀ Așadar, faptul de a-ți construi o poveste de viață cu sens, îți oferă ție coerența sau armonia interioară, iar copilului contextul propice pentru a da sens propriei sale istorii de viață. Cu sau fără tată (biologic sau adoptiv ), copilul beneficiază în primul rând de modelul atitudinal al mamei: modul cum aceasta interpretează experiențele trecute conectându-le cu cele prezente și cu o proiecție în viitor oferă posibilitatea de a extrage din provocările de viață, precum despărțiri sau decese, atât resurse interioare (determinarea, empatia, reziliența etc ) cât și exterioare (conectarea cu ceilalți, valorizarea mediului și contextului social etc ).

Psiholog Ioana Neacşu