În copilăria mică obișnuiam cu toții să credem că ‘cei mari’ ne pot citi gândurile: ‘Cum altfel ar ști mama că mi-e foame? Cum altfel ar ști ce vreau de îndată ce întind mâna?’ Copilul mic crede că acești oameni mari ce vin în întâmpinarea nevoilor și dorințelor lui au o putere cumva magică.

Crescând și diversificându-și nevoile, copilul descoperă cu stupoare că părinții nu mai sunt aceiași magicieni iscusiți și se revoltă frustrați de această nouă situație de viață. Treptat, câte puțin în fiecare etapă a creșterii, copilul se ancorează în realitate abandonând tot mai mult gândirea magică în favoarea gândirii logice sau critice.

Însă, uneori, chiar și ca adulți ne descoperim cu surprindere prinși în mrejele gândirii magice: ne așteptăm ca partenerul sau partenera de cuplu, persoana iubită să ne poată citi gândurile, să știe pur și simplu ce ne dorim și cine suntem, fără ca noi să îi spunem sau să-i arătăm explicit nevoile, dorințele, convingerile noastre.

În același mod, atunci când în sfârșit ajungem la terapie, avem tendința de a relaționa cu terapeutul pe care l-am ales ca și cum acesta încă deține puterea magică a adulților asupra copiilor: îl investim inconștient cu un arsenal de magii aducătoare de schimbări rapide și profunde, ca și cum acest ‘magician’ ar putea în două sau zece sau cincizeci de ore să surpe și reconstruiască ceea ce noi am ‘construit’ în 1000 de ore, 5000 de ore, 10 000 de ore de viață de zi cu zi - adică tot ce ne supără în viață: obiceiuri, gânduri, convingeri...

Ne așteptăm la o rețetă magică pentru a ne schimba, a ne vindeca rănile emoționale, și uneori poate chiar pentru a-i schimba pe cei din jurul nostru, poate nepregătiți să fie schimbați, ‘vindecați’, sau ghidați în direcția în care tot noi suntem cei ce cred că ar trebui ei să meargă! De aceea, ‘magicianul’ ales, terapeutul care te va însoți în drumul schimbării tale, va fi adesea un ‘magician’ ce-și cunoaște puterile reale și este atent la ‘trucurile’ minții umane tentate să îmbogățească "corola de minuni a lumii", misterul, fantezia cu un repertoriu nesfârșit de idei, convingeri, scenarii, așteptări, dorințe ce ne întorc la familiara gândire magică.

În fond, nu magia care ne ispitește mintea prin imaginație debordantă este cea care ne sabotează relația terapeutică sau relațiile cu persoanele importante pentru noi, ci acel văl copilăresc ce nu acoperă ochiul conștienței și ne amăgește că putem crește brusc cu mult peste legile firii: exact așa cum simte copilul ce, dintr-odată, crește și vede lumea de la o înălțime nouă, fascinantă, doar pentru că se află de fapt în brațele adultului ‘magician’...

Așadar, nu vom strivi nici noi, în terapie, "corola de minuni a lumii", ci din contră: vom ridica privirile minții către ea, o vom onora cu atenția noastră, împletindu-o astfel cu fragmente de realitate ce ne vor apropia, treptat, treptat, de schimbare, progres, armonie sau pur și simplu...împăcare, fericire!

Psiholog Ioana Neacșu