Sunt pe deplin conştientă că abordarea psihosexualităţii umane este o sarcină extrem de dificilă dar, în acelaşi timp, extrem de provocatoare. Am ales să scriu despre această temă de actualitate şi interesantă prin prisma necesităţii unei educaţii sexuale temeinice în societatea modernă în care ne desfăşurăm precipitat existenţa.

O mare parte din categoria adolescenţilor, tinerilor, adulţilor şi/sau persoanelor mult mai în vârstă, se confruntă cu probleme de natură relațională și psihosexuală, mulţi dintre aceştia lansându-se în parteneriate erotice fără să aibă la bază un minim bagaj de informaţii în ceea ce priveşte aparatul lor sexual, metodele contraceptive, bolile cu transmitere sexuală, riscul apariţiei unei sarcini nedorite, consecinţele dezastruoase asupra propriului viitor ale unei vieţi sexuale dezordonate şi haotice, afecţiunile sexuale şi remediile terapeutice pentru acestea.

Acest fapt conduce adesea la creionarea unor destine dramatice prin prisma traumelor care se pot naşte din lipsa de cunoaştere sau ignoranţă. Consider a fi extrem de importantă împărtăşirea publicului larg, de la tineri, studenţi, părinţi, bunici, oameni de rând la specialişti în domeniu, cadre didactice, cadre medicale, a unei viziuni de specialitate asupra psihosexualităţii umane deoarece prin înţelegerea universulului psihosexual uman acesta va avea revelaţia unei vieţi intime mai armonioase şi dătătoare de satisfacţii.

O anchetă ONU dată publicităţii în anul 1998 (apud. M. Higkling, 2000 ) indică faptul că educaţia sexuală tinde să-i încurajeze pe cei care o primesc să îşi înceapă viaţa sexuală mai târziu, cu un număr mai mic de parteneri sexuali. Astfel că aceşti tineri se confruntă mai rar cu sarcini neplanificate şi suferă de mai puţine boli cu transmitere sexuala decât cei lipsiţi de acest tip de educaţie.

Având în vedere faptul că trăim într-o lume în care există tot mai multe dileme în ceea ce priveşte dezvoltarea cuplului şi a vieţii de familie, se cere de la sine elaborarea unor programe educative din punct de vedere psihosexual.

Numărul tot mai mare al divorţurilor după o scurtă perioadă de mariaj, al sarcinilor adolescentine, al copiilor părinţilor adolescenţi, al avorturilor şi al bolilor transmisibile sexual, a victimelor abuzurilor sexuale şi ale violenţei domestice pledează pentru crearea de strategii atractive prin intermediul cărora aceşti tineri să beneficieze de o gamă largă de informaţii utile vieţii viitoare de cuplu şi de familie.

S-a constat că, de regulă, pedofilii îşi aleg victime copiii inocenţi, care nu ştiu ceea ce li se întâmplă, devin curioşi şi pot fi mai uşor manipulaţi şi speriaţi. Aceste reacţii îi indică pedofilului că are de-a face cu un copil neinstruit, care are relaţii mai puţin strânse cu părinţii. Şi deci, şansele să divulge ceea ce i se întâmplă sunt mai mici. O mai bună şi consistentă educaţie sexuală şi de familie previne potenţiale dizarmonii generatoare de mari suferinţe. Ori, prevenţia este mai eficientă, mai scurtă şi mai facilă decât tratarea. Educaţia pentru viaţa de familie ar avea ca scop pregătirea tinerilor pentru a avea o viaţă de familie fericită şi stabilă, cel puţin la nivel satisfăcător.

Pentru aceasta se au în vedere mai multe obiective, conform Diana Vasile, 2007:

Formarea şi dezvoltarea identităţii psihosexuale a adolescenţilor;

Autocunoaşterea ca premisă pentru o bună comunicare intimă în relaţia de cuplu;

Conştientizarea acelor modele de comportament preluate de la familia de origine care ar putea avea un impact negativ asupra fericirii viitorului cuplu;

Conştientizarea atribuţiilor specifice rolurilor familiale şi a modului în care acestea pot fi îndeplinite satisfăcător;

Dobândirea unor modele de comportament în vederea realizării unei bune intimităţi în viaţa de familie;

Stimularea resurselor personale pentru îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare în cuplu şi familie;

Modalităţi de abordare şi gestionare a conflictelor familiale;

Educaţia pentru viaţa de familie şi educaţia sexuală trebuie să aibă în vedere vârsta celor cărora sunt adresate. Astfel că, în funcţie de particularităţile fiecărei etape de vârstă, se va adapta şi prezentarea informaţiilor educative. Părinţii, educatorii, profesorii, cadrele medicale, psihologii, pedagogii pot să contribuie împreună pentru o sănătoasă educaţie sexuală şi de pregătire pentru viaţa de familie. În felul acesta, avem oportunitatea de a oferi o mână de ajutor pentru construirea unei vieţi armonioase a copiilor, rudelor, prietenilor sau colegilor noştri. Pe lângă aspectele informative, mai există şi o latură formativă care constă în deprinderea corectă de comportamente specifice vieţii sexuale şi relaţionale. Educaţia începe practic de când se naşte copilul. Aşadar, nu există o vârstă anume la care trebuie să începi să faci educaţie, mai ales cea sexuală.

Sursă de inspirație: VASILE, DIANA LUCIA (2007 ), Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucuresti.