Copiii manifestă o serie de comportamente prin intermediul cărora putem sesiza că au o problemă. Ei nu îşi pot exprima sentimentele cum o fac adulţii. Unii copii se retrag, devin interiorizaţi şi manifestă tulburări de internalizare, precum anxietatea şi depresia, iar aţii manifestă tulburări de externalizare, precum comportamente agresive, impulsivitate, opoziţionism provocator.

Când cerem ajutor specializat? Atunci când copilul manifestă următoarele simptome sau orice alte semnale pe care nu le manifesta în mod obişnuit:

-îşi roade unghiile;

-se bâlbâie;

- acuze somatice frecvente: dureri de cap, de stomac etc.

- probleme dermatologice;

- obezitate sau scădere în greutate;

- insomnii;

- coşmaruri frecvente;

- energie scăzută sau agitaţie;

- comportamente rebele;

- impulsivitate, hiperactivitate;

- timiditate excesivă;

- mutism;

- minte;

- crize de furie atunci când i se refuză ceva sau nu îi ies lucrurile cum vrea el;

- manifestă dezinteres faţă de şcoală;

- dificultăţi de concentrare;

- nu răspunde când i se vorbeşte;,

- încearcă să fie copilul sau elevul „perfect", nu îşi acceptă greşelile;

- excesiv de studios;

- bravează, se dă în spectacol;

- are prieteni puţini sau deloc etc.

În situaţiile în care copilul manifestă comportamente incontrolabile, părintele e bine să reacţioneze astfel:

- Să nu intre în conflict cu copilul;

- Să rămână calm şi să păstreze contactul vizual ferm;

- Să nu întreprindă nici o acţiune decât după ce copilul şi-a recăpătat controlul;

- Să nu „intre cu bocancii" în lumea interioară a copilului;

- Pentru a favoriza dezvăluirea copilului e bine să se creeze o atmosferă de siguranţă, de blândeţe pentru ca fricile copilului să iasă la suprafaţă.